The Experiment (Paul T. Scheuring, 2010)

Un film crud, violent, despre natura animalică a firii umane şi despre ce mai putem face pentru a ne salva ca specie, excelent regizat şi interpretat magistral de actori.

recenzie de film The Experiment

Deloc întâmplător, sub genericul ”selecţia naturală”, în chiar cadrele de debut ale filmului ne sunt prezentate lupte între exemplare din diferite specii: insecte, peşti, păsări, reptile, animale (bivoli, zebre, hipopotami, elefanţi etc). Se ştie, deseori aceste lupte au loc ”până la moarte”. Alteori, doar până la punerea pe fugă a adversarului, rănit şi neputincios.
Totul culminează cu scene ce prezintă violenţa umană.
În natură, cei mai puternici rezistă.
Dar în cadrul speciei ultraevoluate, pretins superioare, umane, cum stau lucrurile?
Paul Scheuring porneşte de la datele unui experiment pentru a face o demonstraţie uluitoare: oricât de evoluaţi am părea, oricât de rafinaţi ne-am crede, instinctul de a demonstra ”care este masculul dominant”, de a-ţi afirma întâietatea în faţa celui de lângă tine, indiferent prin ce mijloace, primează şi ne poate coborî acolo unde nici nu ne imaginăm, deseori. Până la pragul cel mai de jos al grobianismului şi involuţiei.
Ce este însă cu adevărat uluitor este că subiecţii ştiau că iau parte la un experiment. Adică nu e neapărat vorba despre cum s-ar comporta gardienii şi deţinuţii în realitate, despre ce ai fi capabil să faci (sau nu) în condiţii extreme, ci mai ales despre cum te-ai comporta cunoscând de la început că ţi s-a încredinţat un simplu rol.

Pornind de la nuvela ”Black Box”, de Mario Giordano, şi de la filmul Das Experiment (2001), de Mario Giordano, Christoph Darnstädt şi Don Bohlinger, ”Experimentul” lui Scheuring propune o privire aruncată foarte adânc în interiorul firii umane.

Travis (Adrien Brody) este concediat. Viaţa i se schimbă.
”Adevăratul război e în interior”, îi spune o tânără care fusese agresată în timpul unei demonstraţii anti-război. Şi acesta va fi, de fapt, laitmotivul întregii pelicule.
Travis găseşte un anunţ în ziar: ”se caută subiecţi pentru experiment comportamental”. Contra cost.
Şi de aici începe totul. (Cu toate că cei mai mulţi participau pentru bani, Travis răspunde că ”voia să evadeze”, chiar dacă şi el era presat de nevoi materiale. Deşi nu se va lăsa călcat în picioare, Travis va juca oarecum rolul împăciuitorului, cel puţin o perioadă, iar gardianul Barris pe cel al fiarei).
Pornind de la simularea condiţiilor de trai dintr-o închisoare de stat (de remarcat însă că una dintre cerinţe era ca subiecţii să nu fi fost vreodată în închisoare), fiecare va da la iveală tot ce are mai abject, mai josnic, mai plin de agresivitate în sine însuşi.
”Menţinerea ordinii” în caz de încălcare a regulilor va fi dispoziţia care va deschide Cutia Pandorei.
Încă de la început, participanţii la experiment se vor insulta şi ironiza unii pe ceilalţi, dorinţa de a-şi impune o reală sau imaginară superioritate dovedindu-se mai puternică decât orice. Un soi de instinct primar, la fel ca în cazul luptelor de cerbi.
”Dreptul” de a avea putere, chiar şi pentru o perioadă limitată de timp, asupra celuilalt se va dovedi mai puternic decât LSD-ul. De altfel, mulţi spun că cel mai puternic drog este puterea.

Este un film colosal. Un film crud, violent, despre ceva care m-a preocupat foarte mult timp: natura animalică a firii umane, bestialitatea individului care poate fi, în egală măsură, o fiinţă superioară (desigur, nu această ultimă latură ne este prezentată în film). Două replici vă vor rămâne cu siguranţă în minte după ce veţi viziona această peliculă – ”trebuie să întorci şi obrazul celălalt ca specia asta să evolueze” şi ”Încă mai crezi că suntem deasupra maimuţelor în lanţul evoluţiei? Da… încă mai putem face ceva în privinţa aceasta”. Practic, nu e nevoie să fie un experiment, iar subiecţii să fie plătiţi cu bani, ci tot ce se întâmplă poate fi luat chiar din realitate.

Regizorul Scheuring nu are nevoie de un cadru sofisticat pentru a-şi spune povestea (aproape toată acţiunea se petrece în spaţiul ce simula închisoarea), dar creează o peliculă de mare impact, pe care nu o vei uita prea uşor. Iar interpretările actoriceşti sunt excelente, chiar şi ale celor care nu sunt personaje principale.
Forest Whitaker (Barris) face unul dintre rolurile vieţii, un rol pe care l-aş numi de Oscar (nu că Adrien Brody n-ar juca bine, dar Whitaker m-a uluit).
Un film de văzut neapărat – şi de tras concluziile…

Regie: Paul T. Scheuring

Scenariu: Paul T. Scheuring, Mario Giordano (roman)

Actori: Adrien Brody, Forest Whitaker, Cam Gigandet

Previous post Assassin(s) (Mathieu Kassovitz, 1997)
Next post Luminița Gheorghiu (1949-2021)

Acesta este locul pentru sugestii, întrebări, proiecte, colaborări sau campanii! Scrie aici orice idee ai și vom intra în contact! Mulțumim!