Take Shelter (Jeff Nichols, 2011)

O poveste despre puterea unei familii de a înfrunta cele mai mari dezastre, luptând doar cu forța dragostei care o unește.

Un film sobru și cu o adâncime nebănuită din primele minute, pe care îl datorăm lui Jeff Nichols, cineastul căruia îi place în egală măsură să își scrie singur scenariile și să le regizeze mai apoi. După ce a realizat Shotgun Stories (2007), Mud (2012) sau Loving (2016), lui Nichols a început să îi placă în mod deosebit să îl aibă pe generic pe impecabilul Michael Shannon și să beneficieze în peliculele sale de vocea unică a acestuia, de statura impunătoare, de ochii albaștri și de figura impenetrabilă, aproape glacială.

Scenariul lui Take Shelter este aparent simplu, construit în jurul unei familii comune, aproape modeste: un muncitor în construcții, Curtis (Michael Shannon), soția lui Samantha (Jessica Chastain) și fetița lor surdo-mută. De fapt, este povestea unei familii tipic americane care are o casă, un câine, datorii la bănci și se bucură de confortul de a deține o asigurare medicală. Lucrurile par a fi așezate în ordinea lor firească și viața pare a se scurge idilic în micul orășel liniștit. Viața unui om cumsecade pare să fie blandă: dacă muncești din greu pentru familie, acesteia nu îi va lipsi nimic. Curtis câștigă suficient, pune bani deoparte și ar trebui să fie fericit. Doar că ceva îl împiedică să simtă fericirea: teama de a nu o pierde.
Curtis începe să fie chinuit de o serie de vise și viziuni înspăimântătoare, ciudate și abstracte, în care întreaga lui familie este amenințată de o tornadă teribilă care va avea efecte catastrofale, va matura totul în calea ei, le va dărâma casa și le va lua viețile. Nimic nu pare să poată împiedica producerea catastrofei și nimic nu ar putea să îi opună rezistență. Viziunile devin tot mai dese, concrete și reale, astfel că protagonistul va fi nevoit să înceapă să elaboreze planuri de construire a unui adăpost subteran în curtea casei sale care să îi ofere refugiu și salvare pentru sine și familia sa în momentul în care tornada fantastică va veni.

Personajul Curtis vorbește puțin, dar este extrem de dezvoltat și nuanțat. El este inteligent și nu crede nici în vise și nici nu se consideră un profet, așa că se gândește că ar putea moșteni boala psihică a mamei sale (Kathy Baker, într-un un cameo excelent) care debutase cu ani în urmă cu anumite viziuni apocaliptice aidoma celor pe care le trăiește acum fiul său. Diagnosticată cu schizofrenie, mama fusese internată într-un ospiciu pe vremea când Curtis era doar un copil.
Chiar dacă ia în calcul ipoteza că ar putea fi bolnav psihic, Curtis gândește că paza bună trece primejdia rea. Decizia sa unilaterală devine definitivă. El își pune în aplicare proiectul fără să se consulte cu soția sa. Samantha își iubește soțul și este o mama devotată, dar devine, pas cu pas, înfricoșată de propriul ei bărbat și de comportamentul lui bizar. Susținerea ei pentru Curtis încetează în momentul în care realizează că psihozele acestuia periclitează stabilitatea și siguranța financiară pe termen lung a familiei și zădărnicesc planurile terapeutice pentru ameliorarea condiției fiicei lor. Cheltuielile făcute pentru construirea adăpostului subteran vor conduce la epuizarea finanțelor și la îndatorarea peste măsură. Curtis contractează un credit de la banca, împrumută echipamente de excavare de la serviciu, își pierde serviciul și asigurarea medicală de care trebuia să beneficieze fetița lor. Până și prietenul său cel mai bun îl părăsește în acest context.
Un lucru este sigur în mijlocul incertitudinilor: Curtis suferă enorm. O neliniște constantă și o anxietate puternică transpare din privirea lui Shannon, din mimica feței lui și din răspunsurile scurte pe care le dă. Este această suferință cauzată de o minte bolnavă, în delir? Sau este neliniștea pe care o cauzează o viziune profetică? Filmul surprinde toate trăirile lui Curtis și transmite fidel spectatorului întreaga confuzie din mintea lui, suferința halucinantă pe care personajul o îndură în tăcere și cu dinții strânși. Curtis nu cere ajutor, căutând răspunsuri doar în cărți și apelând la suport medical inadecvat, nu împărtășește soției sale nimic din starea pe care o traversează solitar. Motivația suferinței în tăcere a lui Curtis și a claustrării lui este că se simte vinovat și rușinat de incapabilitatea lui de a-și proteja familia așa cum se cuvine, atât timp cât se simte din ce în ce mai puțin lucid. Shannon este excelent, reușind o interpretare fabuloasă cu o mimică și gestică indispensabilă pentru construcția unui astfel de personaj adânc, ciudat, poate smintit, rece și determinat. Există un moment de maximă tensiune când taciturnul Curtis se înfurie și le dezvăluie celor din jurul său pericolul iminent care îi pîndește pe toți. Shannon devine înfricoșător, imprevizibil și primitiv. Este meritul exclusiv al actorului de a putea aborda autentic o interpretare diametral opusă, devenind blând, uman și emoțional când încearcă stângaci să vorbescă cu fiica sa prin limbajul semnelor.

Imaginea filmului este determinantă în fixarea atmosferei apăsătoare, a stării de spirit dezolante a lui Curtis și a profeției apocaliptice care s-ar putea împlini. Imaginea este întunecată, rece, apăsătoare, dar are o poezie neașteptată. Este uluitor, în contextul suferinței lui Curtis și a incertitudinilor spectatorului, impactul pe care îl are pe marele ecran o formațiune de nori, cerul negru, o furtună iscată din senin, imagini ce formează o lirică vizuală copleșitoare, descurajantă, obsesivă. Personal, aș fi preferat să nu existe efectele speciale folosite în coșmarurile și halucinațiile lui Curtis, pare că nu își găsesc locul în construcția imaginii prezentei pelicule.
Sfârșitul este ciudat, ambiguu, interpretabil și spectatorul superficial nu va găsi neapărat un răspuns cu privire la certitudinea sănătății mintale a lui Curtis. De altfel, Nichols nici nu urmărește să își declare protagonistul schizofrenic sau vizionar, el creează un film-metaforă care transmite spectatorului atent că viața omului atârnă de un fir de păr și, în orice moment, chiar și cea mai stabilă familie poate fi răvășită sau distrusă de un cataclism, de o boală sau, pur și simplu, de teamă.

În vremurile în care aprehensiunea face parte din rutina zilnică a omului, fie că este indusă de insecuritatea financiară ori instabilitatea economică, când mulți trăiesc cu teama zilei de mâine, cu fobie de boli ori cataclisme, filmul spune o poveste despre puterea unei familii de a înfrunta cele mai mari dezastre, luptând doar cu forța dragostei care o unește.

Regie: Jeff Nichols

Scenariu: Jeff Nichols

Actori: Michael Shannon, Jessica Chastain, Shea Whigham