Spectatorul este invitat să participe la aflarea răspunsurilor mulţumitoare la întrebarea ”ce este viaţa şi care este adevăratul ei sens?”
Filmul Suplement, regizat de Krzysztof Zanussi, este un film de idee, care ridică probleme de genul următor: trebuie oare să renunţăm la cele lumeşti pentru a fi perfecţi, fugim sau nu de noi înşine când facem anumite alegeri, putem iubi cu toată fiinţa şi în acelaşi timp să fim devotaţi unei cauze superioare, şi altele asemănătoare.
În povestea imaginată de celebrul regizor polonez se intersectează destinele a doi fraţi, unul medic şi unul care voia să se dedice vieţii monahale, dar încă nu îşi găsea drumul, având de clarificat şi relaţia sa cu o femeie la care ţinea, dar nu se simţea pregătit să intre într-o relaţie cu ea.
Cei doi au mai multe dispute verbale, ba chiar şi o agresiune fizică, ceea ce, se deduce, este ceva simbolic: calea medicinei este cea a trupului şi a ştiinţei, iar calea religiei este a sufletului şi a credinţei.
Spectatorul este invitat să participe la această dilemă, la găsirea unei căi care să conducă la aflarea răspunsurilor mulţumitoare la întrebarea ”ce este viaţa şi care este adevăratul ei sens?”, deducându-se totuşi că nimeni (în speţă, nici medicul, nici studentul la teologie) nu deţine adevărul absolut.
Pe plan sentimental, lucrurile se complică atunci când prietena celui ce urma teologia (care ajunsese chiar la practica autoflagelării pentru a atinge o presupusă perfecţiune) acceptă să cunoască mai bine un medic mai în vârstă, dezamăgită de modul în care decurgea relaţia ei actuală.
Sub aspect filosofic, credinţa tânărului teolog este pusă la îndoială atunci când fratele îi prezintă teoria conform căreia trăirea mistică ar fi un fel de extaz provocat de reacţii neurochimice asemănătoare cu cele provocate de LSD (el răspunzând totuşi că nu are asemenea trăiri), dar mai ales atunci când medicul bătrân (tânărul nu ştia că acesta se întâlneşte cu prietena sa) îi dă de înţeles că destinul i se va împlini, şi că va rămâne acolo sau va ajunge din nou la mănăstire, după cum va fi voia Domnului.
Un triunghi complicat, cu probleme complicate.
”Credinţa este terapie sau adevăr?”, întreabă un pacient care suferea de o boală incurabilă. Răspunsul primit este ”adevăr”, dar întreaga peliculă sugerează o confruntare teribilă între a crede sau a nu crede, a te dedica vieţii lumeşti sau celei din ipotetica viaţă de apoi.
O luptă din care nimeni nu iese învingător prea uşor, fiindcă nimeni nu are certitudini.
Filip (cel cu teologia) comite o greşeală care putea să aibă consecinţe majore, apelând la stimulente artificiale, îşi revine în cele din urmă şi se hotărăşte să revină la prietena sa.
Însă, după atâtea chinuri, găseşte un răspuns la frământările sale, un răspuns în aparenţă teribil de simplu. Şi conchide: ”Am înţeles că ceea ce contează cel mai mult este pur şi simplu viaţa”.
Alege să trăiască această viaţă ca un simplu muritor (temă ce apare, de exemplu, şi în ”Portret al artistului la tinereţe”, de James Joyce), însă deşi acest final este bine gândit de regizor, parcă rămân destule probleme nerezolvate: totuşi, nu ne putem împăca cu moartea, cu atrocitatea, cu suferinţa.
Nu este un film care să impresioneze neapărat prin interpretare (deşi rolul făcut de Monika Krzywkowska, interpreta Hankăi, chiar mi-a plăcut), cât prin problematica pe care o ridică.
Un film de artă, aşa cum, poate, doar Zanussi ar fi putut să facă.
Regie: Krzysztof Zanussi
Scenariu: Krzysztof Zanussi
Actori: Pawel Okraska, Monika Krzywkowska, Michal Sieczkowski
Unde poate fi vizionat Suplement:
