Hipnotic, bizar, obsesiv, Woman in the Dunes este o veritabilă ”şaradă” old-school.
Cinematografia japoneză a excelat întotdeauna în pelicule în care misterul și dramatismul se află în prim-plan, fie că vorbim despre operele maeștrilor sau filme care pot fi clasate în eșalonul al doilea valoric.
Hipnotic, bizar, obsesiv, Suna no onna pare a fi în egală măsură dramă, film de mister şi întrucâtva erotic. Nu vei ghici întotdeauna ce te aşteaptă la următorul cadru, dar vei trăi cu siguranţă cu impresia că eroul este prins într-un joc straniu, greu de înţeles (asemănător oarecum, deşi foarte pe departe, cu protagonistul filmului contemporan Oldboy).
Regizorul se joacă cu spectatorul, iar destinul, femeia, nisipul – cu eroul acestei pelicule. Sigur, rămâi câteodată cu impresia că filmul este prea criptic şi prea lungit, dar dacă îţi plac şaradele cu iz de old-school, atunci ai dat peste filmul potrivit.
Forţa nisipului care cade este echivalentă cu forţa naturii dezlănţuite sau cu forţa magiei, iar nefericitul erou nu poate face nimic contra unei asemenea stihii. E drept că i se întinsese şi o capcană pur omenească, dar nici acesteia nu-i dădea de capăt.
Femeia era prizoniera nisipurilor și nu-şi putea imagina o altă lume (pare a fi vorba de un prizonierat simbolic, de tipul apartenenței telurice a unei ființe dotate totuși cu spirit superior), în timp ce el tânjea după libertate – iată un alt aspect al existenţei a două fiinţe ce par a întruchipa atracţia contrariilor. Totul, pe un fundal (inclusiv sonor) halucinant.
În cele din urmă, cu răbdare, bărbatul îşi va face un plan de evadare destul de bun, pe care îl va şi pune în practică.
Dar lucrurile merg doar parţial conform planului. Nu dezvălui mai multe, însă cred că spectatorul va fi atras de acest hățiș al întâmplărilor și răsturnărilor de situație, se va simți și el întrucâtva prizonier al labirintului imaginat de Hiroshi Teshigahara.
Finalul este interesant, are loc o schimbare în mintea eroului, te face să priveşti ansamblul şi din alt unghi.
Este, fără îndoială, unul dintre cele mai stranii (chiar dacă nu înfricoşătoare) filme pe care le-am văzut până în prezent, oferind o vizionare care nu este sigur că va mulțumi pe toată lumea, dar are un atribut care îl recomandă: nu te poate lăsa indiferent, ți se va întipări în mod sigur în memorie. Un film bazat în egală măsură pe impact vizual și asocieri sugerate.
Regie: Hiroshi Teshigahara
Scenariu: Kôbô Abe, Eiko Yoshida
Actori: Eiji Okada, Kyôko Kishida, Hiroko Itô
