Film în care realitatea se îmbină cu ficțiunea, labirint impregnat de viziuni și angoase, cu un final în care povara culpabilității se dovedește a fi prea mare.
Henry Letham (Ryan Gosling), un student care voia să se sinucidă, este consultat de Sam Foster (Ewan McGregor), acesta din urmă ținându-i locul lui Beth, psihiatra pacientului. Henry nu era un tip comun: student la arte plastice, dădea frecvent citate care îi influențaseră cumva personalitatea și purta povara unei vini pe care nu o putea duce. Trecerea sa prin lume era în permanență o enigmă pentru cei din jur – dar mai ales pentru el însuși. Numai că, dincolo de problemele și de obsesiile tânărului Henry, cei doi par a trece printr-un coridor foarte fragil care separă lumea cunoscută de o realitate alternativă. Asta îi va intriga pe amândoi – și se va dovedi, în egală măsură, o șaradă greu de decriptat.
După prima întrevedere cu Henry, Sam se va întreține cu iubita sa, Lila (Naomi Watts), ea însăși supraviețuitoare a unei tentative de suicid, o vreme, doar pentru a fi întrerupt de o ploaie cu grindină pe care studentul o prezisese mai devreme… deși afară era senin, iar prognoza meteo nu anunța vreo furtună. E doar prima dintr-o serie de întâmplări care vor sugera, mai degrabă decât darul premoniției, că tot ce se întâmplă, s-a întâmplat și chiar se va întâmpla în această lume este înmagazinat într-un fel de flux uriaș de date.
În mod normal, nu avem acces la acest flux, care ne este ”blurat” de un ecran protector (fiindcă altfel am claca psihic, cantitatea de informație fiind mult prea mare), dar ce se întâmplă dacă, măcar temporar, bariera nu mai funcționează și prindem frânturi din lucruri care ar trebui să ne fie inaccesibile? E una dintre întrebările pe care filmul le ridică cu pregnanță. În plus, ceea ce este la început un fel de joc al premoniției, pe parcurs se va transforma într-o veritabilă interferență a lumilor – cea de aici și cea de dincolo.
Treptat, Henry, Sam și Lila vor deveni personaje ale unui scenariu care are rădăcini și în realitate, dar și într-o lume fictivă, alimentată de imaginație.
Sigur, filme de genul acesta s-au mai făcut, dar meritul regizorului Marc Forster și al scenaristului David Benioff este că încheagă totuși o poveste cu un fir narativ destul de original și cu o evoluție a evenimentelor care captivează. Vei fi curios să dezlegi enigma pe parcurs sau, dacă nu, la final, iar unele dialoguri ușor clișeistice nu vor strica impresia ansamblului, care este una reușită.
Lila îi spune la un moment dat lui Sam să-i transmită lui Henry: ”Există prea multă frumusețe în lume ca să te dai bătut” – trimitere, poate, la Dostoievski (”Frumusețea va salva lumea”).
Forster (cunoscut, între altele, și pentru realizări ca Monster’s Ball și Stranger Than Fiction) propune spectatorului interiorul unui labirint (impregnat de viziuni – unele fantastice -, angoase, temeri, premoniții) care e posibil să nu fie pe placul tuturor, dar, odată pătruns în el, te va absorbi încet-încet, făcându-te, până la un punct, părtaș la drama personajelor.
De aceeași factură cu Liebestraum și Shutter Island, Stay spune o poveste până la un punct similară, dar care va avea o dezvoltare ulterioară diferită. Lumile se întrepătrund, iar complexul culpabilității, care joacă un rol major în întregul story, se va dovedi unul de nedepășit, deși suferințele și traumele eroului îl vor împinge în permanență către un soi de căutare. O căutare sterilă însă, un zbor de fluture în lumina lămpii.
Cu referiri la Shakespeare (piesa Hamlet) și budism (”lumea este doar o iluzie”), pelicula este în primul rând una de scenariu, dar și interpretările actorilor sunt la înălțime și o ajută să se ridice deasupra mediei. Nu putem încheia fără a aminti o replică potrivit căreia lumea poate fi (sau nu) o temniță, depinde din ce unghi privești și cum categorisești lucrurile: bune sau rele.
Regie: Marc Forster
Scenariu: David Benioff
Actori: Ewan McGregor, Ryan Gosling, Kate Burton, Naomi Watts
Unde poate fi vizionat Stay:
