Spirál (Cecília Felméri, 2020)

O dramă doar la început minimalistă, care se transformă, pe parcurs, într-un film tulburător despre viaţă, moarte şi suferinţă, posibilă alegorie despre Paradisul pierdut.

recenzie film Spiral

Într-un cadru natural superb, pe malul unui lac, ne este prezentată viaţa unui cuplu (Bence şi Janka) care ducea o viaţă aparent liniştită, serenă, asemeni împrejurimilor de vis în care trăiau, departe de zgomotul şi aglomeraţia civilizaţiei. Se îndeletniceau cu pescuitul.
Însă se vede din chiar primele replici (scurte, acide, parcă mereu mascând o nemulţumire ascunsă) că ceva totuşi nu mergea cum trebuie.
Eroii peliculei semnate de Cecília Felméri au atitudini paradoxale: îşi aruncă înţepături, apoi se împacă, vor să spună ceva, după care se răzgândesc. Janka (Diána Magdolna Kiss) îi spune lui Bence (Bogdan Dumitrache), după o mică discuţie în contradictoriu, că vrea să îşi ia o slujbă ca profesoară de biologie, la oraş, deşi (după cum îi şi aminteşte partenerul său) părăsise oraşul tocmai pentru a se retrage în mijlocul naturii.
Ar fi o atitudine de neînţeles dacă n-am intui că, de fapt, relaţia lor nu era una perfectă.
Erotismul dintre cei doi nu aduce decât o evadare temporară dintr-un univers care apare spectatorului ca închistat (mai ales având în vedere tensiunile existente), deşi ar fi putut fi unul mirific.
Anumite tradiţii şi superstiţii întregesc un portret familial complicat (tatăl lui Bence murise, iar mama sa, Magda, voia să se asigure că cei doi vor duce povestea mai departe cum se cuvine).

Dar încercarea cea mare nu venise încă: Janka, tot încercând să prindă semnal la telefon pentru a vorbi cu şcoala, se aventurează pe suprafaţa îngheţată a lacului, care la un moment dat cedează (după ce Bence refuzase să o ia mai devreme cu barca). Bence ajunge prea târziu şi, în ciuda eforturilor disperate de a o readuce la viaţă, acest lucru nu se produce.
Cutremurat, bărbatul va înţelege că toate disputele dinainte erau stupide şi, probabil, se va simţi ca un nou Adam alungat din Eden.
Felul în care îşi va îmbrăţişa consoarta trecută în nefiinţă va fi cu adevărat şocant şi tulburător.
Casa va deveni dintr-o dată părăsită, ambientul rece, iar bărbatul, care va începe să fie bântuit de coşmaruri, nu va mai găsi un anestezic decât în băutură.
Este remarcabil cum, sub bagheta Cecíliei Felméri (care semnează atât scenariul, cât şi regia), aceleaşi locuri devin brusc pustii, totul este înecat în uitare şi atins de aripa necruţătoare a morţii, după dispariţia Jankăi. Foarte reuşită punerea în scenă.
Regizoarea clujeană ştie exact pe ce să insiste şi pe ce nu, când şi cât să pună camera pe un detaliu, ce anume să le ceară actorilor (care au prestaţii remarcabile).

Este un film realist, întrucâtva minimalist (e doar o aparenţă), fără pretenţii de lucruri sofisticate, epatante, care însă aruncă o privire lucidă, introspectivă, asupra vieţii unor personaje care par a se afla în căutarea unor sensuri/motivaţii pierdute sau a unui nou început.

Bence va deveni, oarecum fără voie, un personaj duplicitar, ascunzând faţă de toată lumea sfârşitul tragic al Jankăi şi spunând, simplu, că aceasta l-a părăsit.
Nora (Alexandra Borbély), femeia care venise cu finanţarea proiectului cerut de Bence, va finaliza actele necesare şi, în cele din urmă, îi va lua locul Jankăi în viaţa acestuia. Nu ştiu dacă e o alegere aşteptată sau dorită de spectator, dar, cu certitudine, este una care împlineşte teza ”spiralei”: ne naştem, ne maturizăm, trăim, iubim, murim… într-un ciclu în care, din punct de vedere terestru, avem un timp limitat pentru a ne exprima. Şi trebuie să fim suficient de tari pentru a rezista încercărilor cărora le suntem supuşi.

În final, Bence se va despărţi de Nora, va vinde şi va părăsi proprietatea pe care îşi găsise sfârşitul Janka, ca şi cum aceste împrejurimi ar fi fost atinse de un blestem care l-ar fi împiedicat să mai fie vreodată fericit acolo. Un blestem neştiut, nevăzut, necunoscut, dar care i-a marcat destinul pentru totdeauna.

Pelicula a fost distinsă cu Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional al Filmului de la Salonic.

Regie: Cecília Felméri

Scenariu: Cecília Felméri

Actori: Diána Magdolna Kiss, Bogdan Dumitrache, Alexandra Borbély

Previous post Hævnen (Susanne Bier, 2010)
Next post The Grand Budapest Hotel (Wes Anderson, 2014)

Acesta este locul pentru sugestii, întrebări, proiecte, colaborări sau campanii! Scrie aici orice idee ai și vom intra în contact! Mulțumim!