Mai puţin comercial decât alte seriale recente, Polyot se axează în principal pe psihologia personajelor şi pe reacţiile emoţionale ale acestora în faţa unor situaţii-limită.
”Şase locuri goale” (O: Polyot) îşi propune, încă de la început, să fie un serial puţin diferit de producţiile făcute ”în serie”, cu replici-standard şi o mulţime de clişee. Vrea să arunce o privire şi în interiorul şi psihologia personajelor, o dovadă în acest sens fiind prezentarea pe care şi-o face Ira Kovaleva (Oksana Akinshina), o avocată la o firmă imobiliară; în timp ce vorbeşte despre carieră şi salariu, camera se opreşte pe un fluture care se zbate încercând, fără succes, să treacă dincolo de un geam. Metaforă străvezie pentru ”colivia aurită” în care trăiesc majoritatea oamenilor contemporani, dependenţi de un mediu şi de o slujbă care nu îi reprezintă cu adevărat. Că este aşa, şi nu altfel, o dovedeşte interogaţia amară lansată de Ira după scurta prezentare: ”Doamne, cine sunt?”. Zâmbetul forţat pe care i-l aruncă fetiţei sale contrastează cu zâmbetul inocent, plin de candoare, al copilei.
Se vede din plin că regizorul Piotr Todorovski (fiul lui Valeri Todorovski şi nepotul lui Piotr Todorovski) ştie să creeze scene subtile, cu o încărcătură emoţională puternică şi cu o profunzime psihologică aparte.
După introducerea absolut impresionantă din debutul primului episod, serialul face şi unele concesii comercialului, anumite dialoguri frivole şi lipsite de substanţă neaducând un serviciu real ideii căreia i se subsumează acţiunea.
Lucrurile iau o întorsătură neaşteptată atunci când cei şase membri ai echipei care urma să efectueze un zbor cu avionul încurcă aeroporturile – doar pentru a constata, ulterior, că avionul cu care trebuiau să zboare se prăbuşise, nelăsând în urmă niciun supravieţuitor.
Este una dintre acele lecţii pe care ţi le dă viaţa: dacă ştii că tocmai ai scăpat de la moarte, vei deveni mai bun? Te vei schimba, în sensul de a fructifica această şansă pe care un destin – de neînţeles pentru mulţi – ţi-a dat-o?
”Bucuria salvării noastre miraculoase s-a dus repede… şi viaţa a continuat”, aflăm de la unul dintre personaje. Adică: omul nu se schimbă atât de uşor, nici măcar după un miracol.
De la crize conjugale până la probleme ridicate de ritmul modern al unui angajat la o firmă cu pretenţii, de la prefăcătorie la invidie sau gelozie, toate ”ingredientele” rămân aceleaşi, iar personajele vor trebui să le facă faţă în continuare.
Unele scene sunt cam şarjate (îţi dai seama că nu s-ar fi petrecut aidoma în realitate), dar fie că acest artificiu este sau nu pe placul telespectatorului, acesta va fi curios, cu siguranţă, să afle cum se va termina povestea – condiţie esenţială pentru un serial.
De la cinicul şi excentricul Igor Zhabenko (interpretat excelent de Mikhail Efremov) până la Ira, personajele lui Todorovski sunt variate ca tipologie umană şi destul de veridice, ceea ce reprezintă un câştig pentru serial.
La fel ca şi Ira, Igor vrea să ”se reinventeze”, să dea un curs nou vieţii sale, după ce realizează că tocmai a scăpat de la moarte. ”Cred că o să mor fără să ştiu vreodată cine sunt sau ce am devenit”, rosteşte la un moment dat, simptomatic pentru criza pe care o traversa, în pofida siguranţei de sine afişate.
Ilyusha este un tânăr care îşi caută locul într-o societate în derivă şi o familie care pare a avea puţine şanse de a-l face să se simtă integrat.
Al treilea episod debutează mai slab decât celelalte şi continuă cam în aceeaşi notă. Are totuşi o tuşă de tragicomedie neagră care ar putea să-i atragă pe unii spectatori. Iar actorii joacă foarte bine – e un punct câştigat al întregului serial.
Dmitriy Yurevich, al patrulea personaj, este un tânăr carierist pentru care nu contează decât succesul şi distracţia, dar care va ajunge destul de rapid să se confrunte cu o criză existenţială. Frica de eşec, frica de moarte sunt sentimente copleşitoare, pe care le poate încerca orice om, chiar şi cei mai puternici. Remarcabile în acest episod sunt schimbarea prin care trece Dimitri când realizează că timpul sacrificat pe altarul corporaţiei a fost unul irosit (deşi ulterior revine în trust) şi prezentarea dramei înstrăinării, dezvăluită spre final.
Cea supranumită Kotyonok e o fată mai mondenă, mai frivolă, dar nici problemele sale nu sunt simple. Trebuie să aleagă între iubirea pentru un viitor soţ care îi oferă şi multe avantaje materiale şi relaţia mai pasională cu boemul Ilyusha. Fericirea este ceva iluzoriu, pare a spune povestea ei. Păcat că finalul e ”tras de păr”. (Desigur, acest episod e încă un prilej de a vedea aceeaşi poveste dintr-un unghi diferit, un punct reuşit al serialului, chiar dacă uneori ai impresia că pierde din subtilitatea primelor episoade). Episodul al şaselea debutează slab, dar îşi revine pe parcurs.
În partea penultimă, este reconstituit filmul ”tunului” pe care o parte din angajaţi au decis să-l dea companiei, cu tot ce comportă acesta: suspans, riscuri, temeri, discuţii, suspiciuni. (Bine puse în scenă şi inspirat interpretate de actori). Iar Katya, care la un moment dat părea inofensivă şi ”cu capul în nori”, dovedeşte o duplicitate diabolică.
Al şaptelea episod, alături de primul, este, în opinia mea, şi cel mai bun. Aproape de 4 stele.
Ultimul nu lasă însă chiar acea impresie grandioasă la care te-ai putea aştepta, e un mix între cinema de efect şi clişeu comercial; conflictele dintre personaje sunt şarjate (cu excepţia celui dintre Dmitriy şi patronul companiei, care mi s-a părut foarte bine realizat), dar serialul în ansamblu merită văzut.
Iar finalul, deşi întrucâtva îl înţeleg pe regizor de ce l-a conceput astfel, m-a dezamăgit oarecum. Cam ca în tinereţe, când am urmărit serialul Twin Peaks, pentru a afla că ultima victimă pe lista entităţii malefice a devenit chiar agentul Dale Cooper. Nu dezvălui, dar este unul puternic.
Serialul, pe lângă incursiunile psihologice, este şi o satiră socială destul de evidentă a lumii moderne. Zugrăveşte lumea fadă, fără conţinut în care trăiesc mulţi dintre angajaţii firmelor cu pretenţii. Are un umor de bună calitate, chiar dacă rămâne esenţialmente o dramă. Iar scenariul are destule întorsături cât să menţină spectatorului atenţia trează; în plus, ideea de a prezenta viaţa celor şase personaje post-evenimentul care le-ar fi putut curma viaţa tuturor este extrem de ingenioasă.
Este un serial modern, dar nu superficial, fiindcă ridică probleme de conştiinţă şi face incursiuni în psihologia personajelor.
Partea proastă este că se alătură unei liste lungi de seriale în care debutul este fulminant, dar continuarea se simte că este un pic ”forţată” pentru a umple spaţiul, nu se mai ridică la acelaşi nivel. Însă merită văzut, chiar şi în aceste condiţii.
Din punctul meu de vedere, Polyot este serialul momentului în România (disponibil pe platforma Tiff Unlimited), peste producţiile cu efecte speciale. Todorovski are mână, chiar dacă mai face şi unele concesii comercialului. Există ”ceva” care mereu aduce savoare atunci când ai putea crede că se plafonează, cum ar fi, de exemplu, reacţia lui Zhabenko în faţa perspectivei morţii sau coşmarurile lui Dmitriy Yurevich. Serial despre viaţă, dincolo de clişee.
Creat de: Pyotr Todorovskiy
Actori: Oksana Akinshina, Mikhail Efremov, Evgeniya Dobrovolskaya
