Shutter Island (Martin Scorsese, 2010)

Un film despre adâncurile labirintice ale minții umane, o peliculă care oscilează între thriller și dramă, un Scorsese inedit și un DiCaprio magistral.

recenzie de film Shutter Island, Martin Scorsese

Un Scorsese altfel decât îl știți (mafia sau episoadele cu gangsteri nu au nicio tangență cu cele petrecute pe insula Shutter), un DiCaprio făcând un rol memorabil și un final electrizant, care vă va țintui pe scaun – iată ce s-ar putea spune, în câteva cuvinte, despre pelicula regizată de Martin Scorsese, cu un scenariu de Laeta Kalogridis, după un roman de Dennis Lehane.

Acțiunea se petrece undeva în Insulele din Portul Boston, în anul 1954. Teddy Daniels (Leonardo DiCaprio), împreună cu Chuck Aule (Mark Ruffalo), șerifi federali, se află la bordul unei nave care înaintează prin ceață și prin apele învolburate către un loc care nu prevestește nimic bun… Se îndreaptă către un sanatoriu psihiatric pentru cei care săvârșiseră crime sau fapte violente, considerați incurabili. Paza era asigurată de oameni ai legii, iar spitalul avea 3 pavilioane: A, pentru bărbați, B, pentru femei și C, rămas din timpul războiului, unde erau internați cei mai periculoși pacienți. Teddy și Chuck trebuiau să investigheze dispariția unei paciente care își omorâse copiii, Rachel Solando, care reușise să evadeze în pofida măsurilor de securitate draconice.
Este păstrată o notă de ambiguitate în permanență în privința regulilor unității psihiatrice, paza aproape militarizată făcând-o ”unică în lume”, iar Teddy, în dialogul cu dr. Cawley (Ben Kingsley) o numește de mai multe ori pe evadată ”prizonieră”, pentru a fi corectat, de fiecare dată, de psihiatru: ”pacientă…”. Ceea ce începe ca o anchetă pentru elucidarea circumstanțelor în care dispăruse Rachel Solando se transformă într-o aventură plină de mister în care nu știi ce te așteaptă la pasul următor.
Pe parcurs, iese la iveală că Teddy voia să cerceteze cazul unui alt pacient, pentru a da în vileag experimentele care erau făcute de medici și posibilele legături cu acțiuni guvernamentale dubioase, cazul anchetat oficial fiind doar un pretext. Dar – îi atrage atenția Chuck – nu cumva erau victimele unei înscenări, fiind atrași într-o cursă?
Decorul este înspăimântător, ostil, iar în acest cadru terifiant nici pacienții, dar nici șerifii federali trimiși să investigheze nu-și puteau găsi liniștea. De altfel, Teddy avea oricum amintiri teribile: în război, omorâse oameni și asta îl bântuia și în prezent.
Pornit în căutarea adevărului, eroul se întâlnește, într-un loc izolat, cu adevărata Rachel Solando, dialogul cu aceasta oferindu-i aproape toate răspunsurile dintr-un complicat labirint al minciunii și al experimentelor periculoase – dar oare întâlnirea dintre cei doi a fost reală sau rod al imaginației?
”Nu anchetezi nimic. Ești un șobolan într-un labirint” (pacientul George Noyce) și ”Locul acesta mă face să mă întreb: ce-ar fi mai rău? Să trăiești ca un monstru sau să mori ca un om bun?” (Teddy Daniels, la final) sunt două replici-cheie ale filmului.

Bizar, criptic, Shutter Island oscilează între genurile thriller și dramă și are la bază o idee valoroasă – aceea de a prezenta un întreg microunivers care încape, de fapt, într-un singur om. Are câteva referiri la război și la problemele sociale, importante în ansamblul filmului, scenariul concentrându-se însă mai mult pe subtilitățile psihologice ale minții umane și pe o anume aură de mister a întregii acțiuni.
Remarcabile interpretările lui Ben Kingsley și Leonardo DiCaprio, care nu au fost distinși cu vreun premiu pentru prestația lor, dar în opinia mea au făcut un roluri foarte bune.

Confruntarea finală a eroului cu dr. Cawley oferă o răsturnare de situație rarisimă: îți dai seama că nimic nu fusese ceea ce a părut a fi. Este un final electrizant, total imprevizibil – și totuși, care este plauzibil, respectând regulile logicii. Nu îl dezvălui, pentru că aș strica (marea) surpriză a celor care nu au vizionat încă filmul. 
La final, vei rămâne bulversat, cu impresia că tocmai ai văzut unul dintre acele filme care chiar vin cu ceva în plus, care nu se axează doar pe clișee. În rândul cinefililor, a suscitat păreri diverse și contradictorii – nu mă mir că nu a fost un mare succes de public, în schimb m-a surprins că, în privința criticii, a strâns mai multe nominalizări decât succese (foarte puține și nu de marcă). Este o realizare remarcabilă, cu siguranță, care ar merita mai multă atenție și recunoaștere.

Regie: Martin Scorsese

Scenariu: Laeta Kalogridis, Dennis Lehane (roman)

Actori: Leonardo DiCaprio, Mark Ruffalo, Ben Kingsley, Max von Sydow

autor
"Mă preocupă foarte mult faptul că filmul a devenit o industrie, tot mai mult alimentată cu efecte speciale şi violenţă, în detrimentul actului artistic…
Citește →
RECENTE
Etichete