Rocketman sau o nouă punere în scenă a succesului, în ciuda infinitelor piedici.
Existând prejudecățile, ca urmare a cunoașterii extravaganței, ce uneori poate da în exagerat, a controversatului Elton John, și pornind de la premisa conform căreia, avându-te pe tine însuți ca producător executiv, filmul biografic va dezamăgi prin lipsa de obiectivitate, precum și prin o hiperbolizare a egoului, m-am îndreptat sceptică spre cinematograf. Totodată, supersaturația trendului reanimat de producții cinematografice dedicate vieții tumultuoase a marilor artiști, în special a soliștilor, face iluzorie încercarea de a veni cu ceva nou. Prea des menționata asemănare cu recent lansatul Bohemian Rhapsody (2018), mai mult ca sigur urmare a influenței lui Dexter Fletcher, producător al acestuia, regizor al lui Rocketman. Mă declar în totalitate de acord: o aproape identică narațiune este redată în ambele filme, pe ritmurile faimoaselor piese, dar astfel se dovedesc a fi majoritatea vieților marilor staruri suferinde, sau cel puțin, așa sunt receptate de societate. Ei bine, Rocketman este tot ce este Bohemian Rhapsody, dar este și mai mult. Avem abuz de nuanțe, extreme comercializate, încercări absurde de a atrage publicul larg și de a transcrie mereu același tipar, ca pe o oglindire a artistului geniu, dar parcă identificarea cu persoana lui Elton John este mai realistă, mai simplă în extrema ei, mai palpabilă și mai ușor de digerat. Într-adevăr, se poate remarca colaborarea dintre talentatul Taron Egerton și modelul original încă de la bine aleasa introducere.
Aflat în centrul de reabilitare, un extravagant Elton, costumat și consumat de ritmul zilnic ce implică abuz de tot ce poate fi abuzat, își începe istorisirea vieții prin evenimentele copilăriei, oscilând pe parcursul filmului între lacrimi și sensibilitate, furie, culminând, desigur, cu învingerea dușmanului intern. Un mozaic de evenimente, în paralel cu relatările directe ale personajului, evenimente ce reușesc să surprindă unicitatea concertelor vedetei, precum și conflictele, epuizarea din spatele scenei. Accentul este plasat, nu neapărat inovativ, pe relațiile conflictuale cu cei din jur, de la tatăl niciodată mulțumit ori disponibil, la mama ignorantă, plină de reproșuri și, cum era de așteptat, la partenerul abuziv, interesat doar de succesul material. Relația de adevărata colaborare artistică dintre Elton John și Bernie Taupin, componistul interpretat de Jamie Bell, care, ca o paranteză, se remarcă inegalabil în filmul Skin (2018), se reflectă mereu ca o umbră asupra firului narativ, influențând, într-un fel sau altul, fiecare decizie.
Pentru o temporală detașare de cotidian și o evadare într-un univers fictiv, chiar unul spectaculos, în care este încurajat hazul de necaz, Rocketman se dovedește a fi o alegere bună. Însă nu numai atât, ritmând și fluidizând corporalitatea publicului, ca orice muzical bine realizat, filmul lasă și dorința de a fi readus în discuție la ieșirea din sala de cinematograf, chiar cu menționări pozitive, depășind universul purului divertisment, ceea ce nu pot admite a fi simțit după vizionarea producției Bohemian Rhapsody…
Regie: Dexter Fletcher
Scenariu: Lee Hall
Actori: Taron Egerton, Jamie Bell, Richard Madden
Unde poate fi vizionat Rocketman:
