Rives (Armel Hostiou, 2011)

O excelentă dramă despre însingurare şi inadaptare socială, văzută prin prisma a trei destine care nu se întrepătrund, dar au un numitor comun.

recenzie de film Rives, Armel Hostiou

Fără acolade inutile, fără pretenţii de grandoare, filmul lui Armel Hostiou reuşeşte să fie unul dintre cele mai bune filme despre însingurare, alienare urbană şi destin individual raportat la destinul colectiv pe care le-am văzut.

Mult timp am crezut că destinele celor trei personaje principale se vor intersecta pe parcurs (aşa cum se întâmplă deseori în filme care prezintă poveşti ce se derulează iniţial în paralel, pentru a găsi un punct de conjuncţie ulterior), dar regizorul francez a imaginat ceva încă şi mai interesant: trei excelente studii de personaj, trei personalităţi, trei destine diferite şi care nu se intersectează, însă care au un punct comun: inadaptarea socială şi tendinţa de a trăi într-o lume proprie.

Ce presupune, până la urmă, existenţa? În primul rând, interacţiune.
Dar ce se întâmplă atunci când interacţiunea, viaţa socială te introduc într-o lume căreia simţi că nu-i aparţii, te plasează pe o orbită care are altă vibraţie decât cea proprie?

Personajele lui Hostiou sunt un elev de şcoală primară, o funcţionară şi un bărbat (se subînţelege, de origine indiană) care îşi câştigă existenţa din servicii de curierat. Toţi trei locuiesc în Paris.
Elevul (César Lakits) pare mereu în contratimp cu evenimentele. Merge pe trotinetă, se plimbă pe străzile oraşului, spre sfârşit se urcă şi pe un zgârie-nori. Dar puştiul cu chip angelic (are un fizic ce îl recomandă pentru cinema) pare mai curând să trăiască într-o lume a lui, să nu înţeleagă pe deplin regulile după care se conduce lumea în care trăieşte.
Fata (Jasmina Sijercic) este, poate, cea mai introvertită. Mare amatoare de ritm, ascultă muzică peste tot: în metrou, pe stradă, la concerte. Şi ascultă (vă veţi convinge) muzică bună. Dar în momentul în care se decuplează de la mp3player pare că a renunţat la lumea ei naturală pentru una artificială, care îi este ostilă (este un asemenea cadru în film, excelent surprins de regizor, în care spectatorul aproape că ar vrea ca muzica să continue, dar trebuie să ”suporte”, alături de eroină, supliciul revenirii în lumea reală). Trimite mesaje pe telefon, îşi vede de serviciu, dar este, în fapt, o mare rătăcită într-o metropolă-gigant.
Curierul (Abubakar Jamil) încearcă, la rândul lui, să îşi găsească locul şi să îşi împlinească visele într-o lume ostilă. Va trece şi printr-un episod stupid (dar simptomatic pentru ”radiografia” propusă de Hostiou): rămas blocat în lift, va livra comanda cu întârziere, clientul o va refuza (din acest motiv), iar angajatorul îl va concedia, deşi obiectiv nu avea nicio vină.

Ce impresionează la pelicula regizorului francez sunt acurateţea cu care surprinde peisajul social, privirea realistă pe care o aruncă asupra propriilor personaje, mesajul autentic, diagnosticul lucid. Toate, fără a aluneca în extreme.
Eroii lui Hostiou nu fac parte nici dintre cei bogaţi, nici dintre cei care pun mare preţ pe afirmarea socială: sunt oameni obişnuiţi, anonimi. Dar acei anonimi care au, poate, un interior mai bogat decât ne-am închipui, acei anonimi care, laolaltă, alcătuiesc lumea şi ţin totodată echilibrul lumii. Regizorul nu îi hiperbolizează, ci îi arată exact aşa cum sunt: pot fi şi eu, şi dumneavoastră.
De asemenea, societatea nu este arătată în mod făţiş decadentă sau nedreaptă sau violentă, ci totul se face prin deducţie, prin reflecţie a ei prin prisma personajelor. Înţelegi cum este cu adevărat văzând reflecţia.Un film foarte reuşit, o dramă ingenios construită şi cu o realizare originală.

Regie: Armel Hostiou

Scenariu: Nicolas Bouyssi, Mauro Herce, Armel Hostiou

Actori: Jasmina Sijercic, Abubakar Jamil, César Lakits

Acesta este locul pentru sugestii, întrebări, proiecte, colaborări sau campanii! Scrie aici orice idee ai și vom intra în contact! Mulțumim!