Un film interesant care reușește fără greșeală să ofere publicului entertainment pur și simplu.
După o carieră în televiziune pe tărâm american, regizorul Andrei Zincă debutează în lungmetraj odată cu adaptarea pentru marele ecran a piesei de teatru „Blind Date” semnată de dramaturgul argentinian Mario Diament.
Scenariul, scris de Zincă și de Adrian Lustig, este structurat în trei direcții narative: o relatare despre afaceri imobiliare dubioase și corupție care oferă contextul dezvoltării celorlalte două, o poveste a unui bărbat de vârstă mijlocie care regăsește pasiunea și o istorie de dragoste la prima vedere, neconsumată.
Ștefan Manea (Adrian Titieni) este un executor judecătoresc ajuns la 51 de ani care își face meseria fără interes. Deși este căsătorit cu Lena (Cătălina Mustață), viața lui este una anostă, din care pasiunea lipsește. În clipa în care întâlnește o tânără, frumoasă și rebelă artistă (Tünde Skovrán), acesta pare să își regăsească apetitul pentru viață. Detașat de sine însuși și de constrângerile din profesie și din familie, Manea va descoperi curând că singurul său prieten este chiar bătrânul și excentricul scriitor orb (Dan Nuțu) pe care încerca să îl evacueze din propria locuință.
Personajele se intersectează unele cu celelalte, sunt prezente în toate palierele scenariului, se dezvăluie treptat pe măsură ce narația se dezvoltă cu acțiune închegată, aidoma unui joc de puzzle, pentru a oferi, la final, imaginea întreagă. În fapt, filmul are o compoziție atent studiată care se datorează aproape exclusiv scenariului excelent scris. Personajele sunt conturate admirabil, traversează stări diferite și stabilesc conexiuni puternice în așa fel încât, după ce au transpus stări antagonice spectatorului, ele devin fermecătoare. Și acest lucru se întâmplă pentru că, deși preocupat să descifreze taina scriitorului orb și să reconstituie piesele de puzzle, spectatorul are șansa de a sonda în profunzimea fiecărui personaj.
De notat coloana sonoră a peliculei care conține muzică originală, atent inserată în ritmul filmului.
Dan Nuțu, pe care l-am admirat în excelentul film al lui Andrei Blaier, Diminețile unui băiat cuminte (1967), a lăsat publicul cinefil multă vreme în așteptare, până la revenirea în rolul scriitorului orb Sabin Vianu, o partitură pe care o interpretează într-o notă rafinată.
O altă actriță pe care ne-ar plăcea să o vedem mai des pe marele ecran, Ioana Pavelescu (frumoasa Ruxandra din Osânda lui Sergiu Nicolaescu), este o piesă indispensabilă a acestui puzzle.
Până la urmă, deși filmul conține anumite clișee pe care le recunoaștem cu ușurință și care viciază într-o mică măsură originalitatea scenariului, în ciuda faptului că unii ar putea să acuze prezența vagă a unui stil de telenovelă, Puzzle este un film interesant, care nu are pretenții foarte mari, dar care reușește fără greșeală să ofere publicului acel entertainment pur și simplu care este tot mai rar dăruit publicului de cinematografia românească.
Regie: Andrei Zincã
Scenariu: Andrei Zincã, Adrian Lustig, Mario Diament (piesă)
Actori: Adrian Titieni, Dan Nutu, Ioana Pavelescu
Unde poate fi vizionat Puzzle: