• Ovidiu Pop

Zavera (Andrei Gruzsniczki, 2019)

O zaveră care se referă la conflictul interior care, câteodată, din nefericire, este mai zgomotos și mai copleșitor decât orice altercație veritabilă.


Cel de-al treilea lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki, Zavera, oferă un scenariu minimalist, lipsit de acțiune ori de conflict exterior, construit eminamente în jurul personajelor centrale: Ștefan (Dorian Boguță), un inginer de vârstă mijlocie, se află la conducerea unei firme de construcții împreună cu prietenul lui de o viață, Nic (Șerban Pavlu). După moartea neașteptată a celui din urmă, Ștefan este smuls brutal din existența sa confortabilă, aproape letargică. În următoarele șase zile de la nefericitul accident, Ștefan descoperă că nu are talentul lui Nic, charisma ori dezinvoltura lui, știința de a conduce afacerile ori versatilitatea acestuia. Va fi confruntat cu probleme financiare, va descoperi minciunile și compromisurile făcute de Nic, fiind obligat să le confrunte pentru a se acomoda cu noua lui viață. Ștefan trebuie să își ia destinul în propriile mâini, să înfrunte adevărul și să ia decizii. Începe să aibă îndoieli despre afacerea în construcții, despre viața de familie, cât și despre însăși prietenia sa cu Nic. Împovărat de o relație dificilă cu copiii săi, bănuitor în ceea ce o privește pe soția lui (Ioana Flora), temător pentru sănătatea șubredă a mamei sale (Coca Bloos) pe care o îngrijește devotat, Ștefan se raportează constant la persoana lui Nic și pare să fie zdrobit de colapsul propriului univers.


Deși Șerban Pavlu este aproape inexistent în film (din păcate) pentru că personajul său moare accidental în primele câteva minute ale peliculei, Nic este prezent aproape în fiecare secvență la nivel subliminal, plutește undeva în aer, numele lui este pe buzele tuturor, suficient pentru ca spectatorul să îl deslușească perfect ca fiind întocmai ceea ce Ștefan nu poate niciodată sa fie. Sunt admirabile construcția și profunzimea lui Nic, ambele dobândite exclusiv prin plasarea la extrema opusă lui Ștefan. În acest fel, deși rolul lui Ștefan îi vine ca o mănușă lui Dorian Boguță, actorul poartă de unul singur sarcina dificilă de a construi atât personajul central, cât și personajul Nic. Zavera este un veritabil studiu de personaj, construit în jurul lui Ștefan și al lui Nic, prin antiteza unui personaj vizibil cu unul intuit, aproape ocult.

Spectatorul este chemat constant să aibă un rol activ, să citească printre rânduri, să audă vorbe nerostite și să intuiască povara sufletească și criza existențială a lui Ștefan, chiar dacă acestea sunt mocnite, adânc interiorizate. În fond, Ștefan este introvertit, tăcut, bănuitor, încordat, un personaj străin pentru sine însuși, un om care nu se simte bine în propria lui piele. De altfel, întregul scenariu este scris în maniera de a oferi doar sugestii, piese ale unui puzzle, informații trunchiate, dialoguri cheie pe care spectatorul le vede, dar nu le aude. Mai mult, conținutul narativ poate induce în eroare spectatorul, în mod voit. (e.g. secvențele armei de vânătoare, utilizată ca unic debușeu pentru Ștefan, cu o surprinzătoare trimitere la personajul omniprezent Nic).

S-ar putea imputa filmului că, deși construit corect, beneficiază de o tehnică regizorală prea fixă, cu cadre lungi, care imprimă un ritm lent, depășind motivația introspecției spectatorului și alunecând spre monotonie. Eu nu fac acest reproș.

Zavera pomenită în titlul extrem de inspirat se referă la conflictul interior care, câteodată, din nefericire, este mai zgomotos și mai copleșitor decât orice altercație veritabilă.

Regie:

Andrei Gruzsniczki

Scenariu:

Andrei Gruzsniczki, Mircea Staiculescu

Actori:

Dorian Boguta, Ioana Flora, Serban Pavlu

  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro