• Mihai Gîndu

Wszystko dla mojej matki (Malgorzata Imielska, 2019)

Un film realist, dur, despre o lume în derivă şi soarta celor rămaşi fără copilărie, Totul pentru mama mea spune povestea Olei, port-drapelul tinerilor năpăstuiţi de soartă.


Filmul începe prin a o prezenta pe Ola (Zofia Domalik) în perioada copilăriei, cu inocenţa specifică vârstei, în timp ce se juca şi era alintată de mama sa.

Din păcate, Ola cea matură ajunge într-un centru de reeducare pentru fete.

Malgorzata Imielska atinge astfel din start una dintre problemele inextricabile, dar şi inevitabile ale existenţei: maturizându-ne, ne schimbăm. Şi nu întotdeauna în bine. Atât noi, cât şi apropiaţii noştri.

Trecând de la terenul de sport (prilej pentru fete de a face glume nesărate) la maşina de cusut sau în vestiare, lesne de înţeles că viaţa acestor tinere nu era una nici prea atractivă, nici prea complicată. Şi totuşi, mereu rămâne un loc liber în suflet, acolo unde ascundem cele mai tainice dorinţe şi sentimente.

O privire lucidă şi realistă aruncată în lumea celor care s-au rătăcit, într-un fel sau altul, de societate. Şi, deşi nu vor să o recunoască, sau poate nici nu o conştientizează, de ei înşişi.

Tânăra Ola se antrenează asiduu pentru a deveni o alergătoare competitivă. Simţi că dorea să aibă un ţel în viaţă, să se agaţe de ceva care să o motiveze. Se citeşte pe faţa ei (de altfel, Zofia Domalik are o prestaţie excelentă în acest rol dificil, trecând de la determinare la disperare, de la furie la depresie într-un mod convingător). Dar atmosfera de la centru era sufocantă. (Atmosferă foarte bine şi foarte realist redată, însă cred că filmul ar fi căpătat un plus dacă ar mai fi introdus câteva flashback-uri cu vârsta ingenuităţii, ca la început).

La un moment dat, viaţa Olei se schimbă şi primeşte acceptul să părăsească centrul şi să locuiască la o familie. Şi schimbă astfel acel infern cu un peisaj rustic, cu un câmp unde putea să alerge şi un lac unde să meargă la pescuit.

Fata avea un suflet nepervertit şi o dorinţă ardentă de a-şi revedea mama. Periplul la centrul de reeducare îl făcuse doar fiindcă mai şi furase.

Dar şi în noul loc se va lovi de răutatea umană, fiind violată de cel care o avea temporar în grijă.

Aşa că va fugi cât mai mult (cadrele redate după acest moment fiind sugestive) nu pentru a se antrena, ci pentru a se depărta de semeni.

În încercarea disperată de a-şi găsi mama, se reîntâlneşte cu cel care o abuzase, care-i trădează din nou încrederea.

Deşi este construit puţin altfel, filmul lui Malgorzata Imielska pare a fi o replică poloneză a filmului suedez Lilja 4-ever (2002). Eroina trăieşte într-o lume promiscuă, lipsită de valori autentice şi singura monedă de schimb de care dispune este trupul. Compromis care o va aduce până în pragul sinuciderii.

Iar apoi, din nou în centrul de reeducare, ca într-un carusel al suferinţei. Nici reîntâlnirea mult-aşteptată cu cea care-i dăduse viaţă nu-i aduce, din anumite motive, liniştea dorită. Însă sfârşitul o găseşte antrenându-se, fiindcă viaţa trebuie să meargă înainte.

Ola este port-stindardul celor năpăstuiţi de soartă, simbolul celor ce cad pradă unei lumi mult prea crude, fără să fi avut vreo vină majoră.


O peliculă tulburătoare, care trebuie văzută, chiar dacă povestea ei o ştim, până la urmă, cu toţii. Fiindcă noi, sau o rudă, sau o cunoştinţă, sau ruda unui prieten – indiferent cine, a trăit-o cu adevărat.

Regie:

Malgorzata Imielska

Scenariu:

Malgorzata Imielska

Actori:

Zofia Domalik, Maria Sobocinska, Malwina Laska

Citește mai mult:

Revenir (Jessica Palud, 2019)
Szarlatan (Agnieszka Holland, 2020)
The Square (Ruben Östlund, 2017)
Happy End (Michael Haneke, 2017)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro