• Mihai Gîndu

Vox Lux (Brady Corbet, 2018)

Natalie Portman, extrem de naturală în rolul dificil al unei artiste dezechilibrate.


Un film pe alocuri bizar, care amestecă elemente contradictorii, uneori disonante, Vox Lux spune povestea unei cântăreţe pop, Celeste (nume ales neîntâmplător pentru a reprezenta partea luminoasă, celestă a omului) care supravieţuieşte unui atac armat care a avut loc în şcoala la care învăţa.

Este rănită şi va rămâne cu sechele, însă îşi continuă destinul, care înseamnă a evolua pe scenă şi a transmite un mesaj generaţiilor viitoare.

Este însă acest destin unul autentic?

În prima parte, filmul nu ne oferă un răspuns clar, însă enigma va fi elucidată la final.

De la o adolescentă timidă şi suferindă care încearcă să se afirme ca star pop şi pare o victimă sigură în lumea managerilor avizi de câştig şi a decadenţei, Celeste devine, treptat, una cu societatea care i-a dat naştere. Trece prin mai multe etape şi, odată cu pierderea inocenţei şi goana după succes, devine opusul a ceea ce fusese iniţial.

Pelicula lui Brady Corbet face mai multe referiri la Biblie, intitulându-şi ''subcapitolele'' Preludiul, Geneza, Renaşterea şi Finalul. Este lesne de înţeles pentru spectator că cineastul american face o paralelă între Edenul aşa cum era la început, apariţia diavolului şi izgonirea din Rai, apoi continuarea vieţii în purgatoriul numit Pământ.

Celeste cea matură (interpretată magistral de Natalie Portman) trece prin toate etapele posibile ale căutării celebrităţii, urmăririi visului american, depresiilor asociate cu consumul de alcool, discuţiilor în contradictoriu cu fiica şi cu sora sa – şi te întrebi dacă toate acestea nu au fost, cumva, ''fabricate dinainte'' de oamenii din umbră (fie ei producători de show-uri, manageri sau poate chiar membri ai unor societăţi oculte).

La un moment dat poţi fi nesigur în ceea ce priveşte mesajul, însă Corbet strecoară prea multe elemente pentru a lăsa loc echivocului: succesul producătorilor s-ar datora ''prostiei consumatorilor'', iar dialogurile şi scenele care însoţesc transformarea cântăreţei scăpate ca prin miracol de la moarte sunt parodieri evidente ale unei societăţi promiscue şi în derivă.

Chiar şi succesul iniţial al hit-ului cu care s-a lansat, în care, însă, la sugestia cuiva din staff a schimbat pronumele ''eu'' cu ''noi'', adică naţiunea, sugerează acest lucru. Celeste devine depersonalizată, purtător al unui mesaj pe care alţii vor ca ea să-l transmită.

Un nou atac are loc atunci când cântăreaţa îşi relansează cariera, de data aceasta nemaifiind ea cea vizată, iar atacatorii poartă măşti asemănătoare cu cele dintr-un videoclip al solistei pop. Un mesaj ascuns şi acesta, o dovadă în plus a strecurării insidioase a unui mesaj deturnant.

Show-ul final se vrea a fi un succes, însă versurile sunt puerile, spectacolul fals, totul e ca o construcţie din carton. Dacă mai plana vreun dubiu asupra intenţiei realizatorilor filmului, este risipit odată cu fragmentul în care Celeste mărturiseşte că, la început, aflându-se între viaţă şi moarte, este vizitată de diavol, cu care face un pact: se reîntoarce pe Pământ, pentru a obţine gloria, dar textele, mesajele, tonul îi vor fi dictate (nota bene, spre a fi transmise şi generaţiilor următoare) chiar de necuratul.

Am spus că mi-a plăcut mult rolul făcut de Natalie Portman fiindcă a reuşit să fie extrem de naturală într-un rol, în fond, nenatural, al unei artiste cam infantile şi dezechilibrate, care trece frecvent de la o stare la alta. O face însă atât de bine încât simţi că intră sută la sută în rol – adică exact ceea ce trebuie să facă un actor.

Sigur, filmul are şi minusuri, uneori ai impresia că tentativa de a pune la un loc Geneza biblică, mitul lui Faust, visul american, show-urile pop şi dialogurile clişeice e o tentativă prea ambiţioasă pentru un conţinut nu atât de rafinat pe cât, poate, ar fi trebuit. Ar fi ieşit o capodoperă dacă ar fi fost mai complex, mai subtil – rămâne însă un film de văzut şi, mai ales, al cărui mesaj te pune pe gânduri.

Regie:

Brady Corbet

Scenariu:

Brady Corbet, Mona Fastvold

Actori:

Natalie Portman, Jude Law, Stacy Martin

Citește mai mult:

City Lights (Charles Chaplin, 1931)
Pieces of a Woman (Kornél Mundruczó, 2020)
Il deserto rosso (Michelangelo Antonioni, 1964)
Mouchette (Robert Bresson, 1967)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2021 blogdefilm.ro