• Ovidiu Pop

Vokzal dlya dvoikh (Eldar Ryazanov, 1983)

Filmul contemplează, înregistrează și livrează o frescă a sentimentelor umane, universal valabilă.


O excepțională melodramă romantică regizată de Eldar Ryazanov în plină epocă sovietică, Gară pentru doi a devenit rapid cea mai vizionată peliculă rusească a vremurilor sale, dar și participantă la ediția din 1983 a Festivalului de film de la Cannes.

Subiectul simplist se dezvăluie gradual, personajele estompate la debutul peliculei se nuanțează fără a depăși însă nivelul oamenilor obișnuiți cu istorii familiale ordinare: Vera (Lyudmila Gurchenko) servește meniul zilei călătorilor grăbiți care mănâncă la restaurantul gării din orășelul Zastupinsk. Platon (Oleg Basilashvili) este un călător oarecare, de profesie pianist, un individ foarte naiv care pierde trenul și este blocat în gară fără bani și fără pașaport în așteptarea următorului tren care să îl ducă la destinație.

În acest decor aglomerat, unde sute de oameni pestriți se înghesuie grăbiți în fiecare minut, venind din toate zările ori plecând în direcții aiurea, într-un loc în care nimeni nu vrea să rămână, doar o stație utilă pentru a mânca frugal un prânz oribil, în care bine ai venit este urmat de un rămas-bun, unde strângerile de mână nu înseamnă nimic, Platon și Vera se descoperă.

Amândoi trăiesc vieți simple, nepretențioase, copleșite de dramă: Vera și-a părăsit bărbatul și este sufocată de propria viață anostă, pare dură, adaptată locului și profesiei sale, dar este singură și tânjeste după dragostea pe care nu a simțit-o, probabil, niciodată. Platon este căsătorit, dar se simte la fel de singur ca și Vera. In plus, el poartă povara unei acuzații pentru o crimă pe care nu a comis-o și știe că va fi judecat și trimis în lagărul siberian. Sunt doi oameni fără rădăcini veritabile, fără un loc al lor, fără ceva care să îi lege nici măcar pe unul de celălalt. Într-un adevărat furnicar urban, cele două suflete fără pereche se găsesc, se recunosc și se atrag. În forfotă și gălăgie, cei doi par să găsească confort și liniște.

De fapt, gara este un veritabil personaj principal al peliculei: ea are o viață proprie, vibrează, le întinde o mână de ajutor celor doi îndrăgostiți singuratici, are propria voce (anunțurile periodice prin megafoane). Tocmai acestui personaj ii conferă Ryazanov adâncime: gara este societatea însăși, cu bune și cu rele, cu bișnițari (excelentul Nikita Mihalkov, în rolul unui astfel de individ), cu hoți, cu bețivani, cu mizerie și cu micime, o lume în care Vera și Platon sunt obligați să viețuiască fără să semene prea tare cu ea, căci dragostea lor este simplă și frumoasă, plină de speranță, generozitate și lipsită, desigur, de rațiune. Dar pentru această dragoste, născută în cel mai improbabil loc să zămislească ceva viabil, cei doi oameni care nu s-au întâlnit deloc întâmplător, trebuie să treacă un test și să plătească prețul iubirii lor târzii…

Muzica repetitivă a filmului este, probabil, singură notă optimistă a filmului, prin versurile tangoului care completează o poveste de iubire marcată de neșansă încă de la debut.

Eldar Ryazanov nu și-a propus nicio clipă să creeze o poveste de dragoste care să traverseze limitele banalului. Vera și Platon împărtășesc o iubire firească, lipsită de studiul tragicului, al profunzimii, neprevăzutului ori intensității sale. Fără a încerca să deslușească spectatorului un înțeles ori un răspuns pentru trăirile tomnatice ale personajelor sale, regizorul contemplează, înregistrează și livrează o frescă a sentimentelor umane, universal valabilă. Scenariul nu conduce către un final conturat al poveștii celor doi. Nici nu trebuia să o facă. Marele merit al peliculei rezidă în potențarea artistică excepțională a unui ambient ostil, rece, auster. Explorarea cu un ochi clarvăzător a microuniversului care înconjoară cele două personaje, exploatarea acestei realități cu spirit satiric servesc spectatorului o porție condimentată de viață autentică, în care acesta se descoperă într-o mai mică sau mai mare măsură pe sine însuși, în orice colț al lumii și în orice epocă s-ar afla.

Regie:

Eldar Ryazanov

Scenariu:

Emil Braginskiy, Eldar Ryazanov

Actori:

Lyudmila Gurchenko, Oleg Basilashvili, Nikita Mikhalkov

Citește mai mult:

Angels and Insects (Philip Haas, 1995)
To Have and Have Not (Howard Hawks, 1944)
Rebecca (Ben Wheatley, 2020)
The Cranes Are Flying (Mikhail Kalatozov, 1957)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2021 blogdefilm.ro