• Ovidiu Pop

Vara s-a sfârșit (Radu Potcoavă, 2016)

Un film despre finalul prematur, brusc și trist al copilăriei unor băieței care nu erau pregătiți pentru viață.


recenzie film romanesc, Vara s-a sfarsit

Vara s-a sfârșit, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, este un film altfel, o producție românească în care, în ciuda numelor grele de pe afiș (Șerban Pavlu, Ofelia Popii, Dorian Boguță), rolurile principale sunt interpretate de doi copii. Și încă de doi copii extrem de talentați care reușesc să livreze spectatorului o interpretare verosimilă și înduioșătoare.

Filmul, însă, nu este unul pentru copii și nici măcar despre copii. Este un mesaj sfâșietor despre copilăria însăși și, mai ales, despre pierderea ei bruscă.


Mircea (Nicholas Bohor) este un copil cuminte, băiat crescut cam după fusta mamei (Ofelia Popii), preocupat de astrofizică, tăcut și care nu are foarte mulți prieteni. Vacanța de vară petrecută în micul său oraș de la malul Dunării poate deveni plicticoasă. Doar că, în vara anului 1999 băiețelul urmează să asiste la un eveniment unic: o eclipsă totală de soare. În așteptarea momentului, Mircea dezbate subiectul cu nea Ilie (Valentin Popescu) mai degrabă decât cu propriul tată (Șerban Pavlu) și zilele par a trece prea încet. Când în orășel își face apariția un alt puști (Dan Hurduc) care își vizitează bunica, Mircea parcă iese din amorțeală. Alex este bucureștean, crescut în Colentina și este altfel decât băieții din orășelul provincial. Un veritabil șmecheraș, el are o bicicletă de care este nedespărțit, ascultă BUG Mafia, poartă șapcă și maiouri inscripționate și povestește despre mâncarea bună de la KFC. Alex pare că vine din altă lume și este exact opusul lui Mircea, dar, nu-i așa?, contrariile se atrag și cei doi băieți devin de nedespărțit. Cutreieră nestingheriți împrejurimile, merg la scăldat în Dunăre, descoperă ruinele unei foste mori și ajung din ce în ce mai târziu acasă. Alex pare complet nesupravegheat, nu pare să îi dea vreo socoteală bunicii sale, câtă vreme își așteaptă tatăl plecat să muncească în altă țară. Acesta îi promisese că vor merge împreună la mare la revenirea lui în țară. Prietenia celor doi băieței, deși nevinovată, îi va face să fie tot mai cutezători. Astfel încât, atunci când primește cu amărăciune vestea că tatăl său nu se va ține de cuvânt și nu va reveni în țară, Alex are ideea de a înscena propria lui răpire pentru a-l șantaja pe tatăl absent cu revenirea în țară. Candoarea băieților și ineditul ideii îi vor face pe cei doi să nu realizeze consecinţele grave pe care un asemenea joc le poate avea. Și consecințele apar atunci când Alex rămâne blocat într-o pivniță din subteranul ruinelor morii.


Din acest punct, filmul are o cotitură spectaculoasă și își schimbă complet culoarea, substanța și mesajul. De fapt, scenariul Cristinei Bîlea este structurat în două piese interdependente, dar complet diferite. În prima parte a filmului, spectatorul are ocazia să își amintească cu nostalgie micile bucurii și peripeții ale vacanțelor de vară de la bunici, precum și să simtă inefabila inocență specifică copilăriei pure. Spectatorul este învăluit într-o serie de amănunte care îl trimit aproape subliminal la specificul anilor 90.

Contrastul oferit de partea a doua a filmului se dovedește a fi aproape brutal. Din acest moment, atmosfera devine apăsătoare, sufocantă, în vreme ce trăirile micului Mircea sunt analizate atent, într-o incursiune psihologică în mintea unui copil chinuit, înfricoșat, frământat de remușcări și vină. Fără multe vorbe, fără exteriorizare, fără suspans, regizorul urmărește exclusiv traiectoria psihologică a lui Mircea, suferința pe care nu o poate curma de unul singur, trăiri invizibile pentru părinții săi detașați, cu reacții târzii și inutile.

Oferind un final deschis unor interpretări diverse, regizorul etalează o tragedie provocată de simpla vină de a fi copil, nenorocire care nu a putut fi evitată din pricina prăpastiei imense care se cască uneori între unii copii și părinții lor.


Vara s-a sfârșit este un film despre sfârșitul prematur, brusc și trist al copilăriei unor băieței care nu erau încă pregătiți pentru viață. Până la urmă, Mircea și Alex, personalități distincte crescute în medii diferite, seamănă unul cu celălalt: arată și vorbesc diferit, însă structural sunt identici. Amândoi suferă, le lipsește atenția familială, amândoi sunt singuri. Își găsesc sprijin și completare unul în celălalt. Și acest lucru, de fapt, îi va face pe amândoi să își piardă copilăria.