• Ovidiu Pop

Un om la locul lui (Hadrian Marcu, 2018)

Un film care vrea să surprindă traseul sinuos pe care un bărbat îl are de parcurs în încercarea de a găsi o portiță de ieșire dintr-un triunghi amoros.


Un om la locul lui reprezintă lungmetrajul de debut al regizorului Hadrian Marcu, cel care semnează și scenariul.

Petru (Bogdan Dumitrache) este un inginer izolat într-un orășel de provincie unde își petrece cea mai mare parte a timpului pe șantier. Deși este implicat într-o relație romantică cu Laura (Ada Galeș), viitoarea lui soție de la care așteaptă un copil, Petru a avut o aventură cu o colegă de serviciu, Sonia (Mădălina Constantin), căsătorită, victima unui oribil accident de mașină în urma căruia a rămas infirmă.

În timp ce stabilește alături de Laura detaliile unei nunți de vis și alege din magazine jucării pentru copilul încă nenăscut, Petru își vizitează frecvent fosta iubită aflată pe patul de spital, încercând să îi aline suferința și să ferească secretul său atât de viitoarea lui soție cât și de soțul Soniei, un alt coleg de serviciu.

Scenariul, o adaptare a romanului ''Firesc'' a lui Petru Cimpoeşu, nu construiește un triunghi amoros clasic, ci vrea să surprindă traseul sinuos pe care Petru îl are de parcurs în încercarea de a găsi la capăt de drum o portiță de ieșire din situația în care se află: pe de o parte, își dorește o viață de familie alături de Laura și se străduiește să se înscrie în tiparele unui viitor tată decent. Pe de cealaltă parte, lui Petru îi este imposibil să se distanțeze de drama Soniei și de ea însăși, pe care continuă să o privească ca pe o veritabilă alternativă a Laurei. De aici se naște alegerea dificilă pe care Petru se simte nevoit să o facă.

Exuberanța viitoarei soții și mame, încrederea cu care aceasta abordează viitorul lor împreună contrastează cu starea aproape depresivă a Soniei. Petru este cumva încredințat că viața Soniei s-a sfârșit odată cu începutul noii sale vieți și se simte, într-un fel, culpabil pentru propria lui fericire. În acest fel, se lasă de bună voie a fi plasat undeva, într-un spațiu periculos între cele două femei și sentimentele pe care acestea i le stârnesc sau răscolesc. Petru nu găsește o balanță proprie pentru a cântări lucrurile, se înclină într-o parte și în altă și eșuează în asumarea unei decizii, găsind că izolarea de sine este o redută care îl poate adăposti de suferință.

Probabil că triunghiul amoros schițat de scenariu este doar un pretext pentru a permite o explorare mai atentă a trăirilor antagonice ale protagonistului. Pe măsură ce spectatorului îi sunt revelate complicațiile care derivă din nehotărârea lui Petru, ar fi trebuit ca filmul să surprindă fidel tribulațiile și frământările unui om apăsat tot mai greu de sentimente reale, adânci, contradictorii.

Din păcate, analiza de profunzime a personajului Petru lipsese, protagonistul fiind doar vag desenat. Construcția personajului se dovedește a fi păguboasă, cât timp spectatorului i se dezavuează un bărbat infidel, nestatornic, incapabil să își asume poziția în care se află și prea indecis pentru a hotărî măcar pentru propria persoană. Petru este haotic, la fel ca imaginea oferită de camera care pare că își urmărește personajul până la limita hărțuirii. În încercarea forțată de a conferi realism peliculei, estetica este pierdută complet: cu o filmare mai mult din spatele personajului, efectul de intimitate spectator-protagonist se dizolvă în cadre lungi și inutile atât din punct de vedere vizual, cât și din punct de vedere stilistic. Probabil că de la acest tip de imagine se naște și senzația de plictis: filmul este monoton, dialogul este sărăcăcios și deseori pueril. Nici măcar Adrian Titieni, în rolul minuscul al unui coleg inginer, nu reușește să salveze curgerea posacă și lentă a celor 93 de minute.

Foarte rar lipsa coloanei sonore este un apanaj al unui film merituos și într-un asemenea context se poate ajunge folosind artificii tehnice, vizuale și interpretative care nu se regăsesc, din păcate, în filmul lui Marcu.

Bogdan Dumitrache nu repetă performanța din Pororoca (2017), din motive care nu îi sunt imputabile, însă sunt convins că în viitorul apropiat, atât Dumitrache, cât și Marcu vor avea un cuvânt important de spus în cinematografia românească.

Regie:

Hadrian Marcu

Scenariu:

Hadrian Marcu

Actori:

Bogdan Dumitrache, Ada Gales, Madalina Constantin

Citește mai mult:

Zodia Fecioarei (Manole Marcus, 1967)
Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (Sergiu Nicolaescu, 1972)
Câinele japonez (Tudor Cristian Jurgiu, 2013)
Restul e tăcere (Nae Caranfil, 2007)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro