• Ovidiu Pop

Un oaspete la cină (Mihai Constantinescu, 1986)

Un film care răspunde la întrebarea dacă iubirea poate să supraviețuiască când totul în jur îi este ostil.


În 1985, Declarație de dragoste, filmul lui Nicolae Corjos, aborda subiectul sensibil al tânărului de familie cu stare și poziție socială care se îndrăgostește de fata nepotrivită pentru el și viitorul lui, cea care provenea dintr-un mediu dezorganizat, având un tată alcoolic. Doar un an mai târziu, Un oaspete la cină abordează aceeași chestiune delicată, ridicând întrebarea dacă iubirea adevărată poate înfrânge prejudecățile omenești și poate depăși conveniențele sociale. De această dată, filmul oferă povestea unei adolescente, Ileana (Ruxandra Bucescu), fiica profesorului universitar Pandrea (Constantin Codrescu), ea însăși studentă la arhitectură, care se îndrăgostește de Mihai (Gheorghe Csapo), tânărul ''nepotrivit'' doar pentru că este un muncitor optician fără studii superioare, orfan de ambii părinți care, pe deasupra, are în grijă pe fratele său mai mic. Relația celor doi tineri se complică și mai tare când tânărul cuplul este amenințat de prezența unui asistent universitar (Geo Costiniu) care este calificat pentru a cere mâna Ileanei, având întreagă susținere a părinților acesteia, în special a mamei (Adela Mărculescu).

Realizat de regizorul Mihai Constantinescu după un scenariu semnat de Ion Bucheru, filmul este o frumoasă poveste de dragoste, spusă pe un ton blând, în care sunt surprinse atât stângăciile cât și deliciile primei iubiri, o dragoste adolescentină, de primă vedere, care se naște când tânăra Ileana își pierde poșeta într-un vagon de metrou, iar aceasta este găsită de Mihai, care face eforturi să o returneze frumoasei necunoscute.

Deși realizat în plină epocă comunistă, poate în cea mai dificilă perioada a ei, filmul eschivează referiri ample la perioada. Spectatorul este captiv în interiorul poveștii fără să fie distras de anumite realitățile ale timpului, care pe tânărul spectator de astăzi l-ar putea devia de la firul narativ. În afara unui portret al lui Ceaușescu, atârnat pe un perete într-o anumită secvență ori de modalitatea bizară de atribuire a unui apartament cu condiția ca tânărul cuplu să fie căsătorit legal, cadrele de exterior surprind un București vechi, cochet, foarte puțin comunist, filmat și înfățișat cald, ca un spațiu propice pentru desfășurarea poveștii de iubire și deloc ostil romantismului. Nu lipsesc secvențe cu peisaje pitorești din țară, Canalul Dunăre-Marea Neagră ori Masa Tăcerii, imagini care sunt înfățișate idilic, ca un decor pentru amorul celor doi protagoniști. Sunt multe momente emoționante care smulg surâsuri dulci-amare, dar și secvențe hazlii, în specia cele asigurate de prezența lui Vasile Muraru, în rolul micuț al lui Fănel. Autenticitatea filmului este uluitoare, cei doi protagoniști sunt actori debutanți pe marele ecran și asigură o prospețime neașteptată dată de o interpretare naturală, neviciată de teatral. Mi-ar fi plăcut o nuanțare mai accentuată a protagoniștilor ori măcar a personajului suculent al Adelei Mărculescu sau a asistentului universitar arivist care încearcă să se insinueze în viața de cuplu a celor doi îndrăgostiți. Chiar și în lipsa acestor artificii, m-am surprins pe mine însumi zâmbind de multe ori în timpul celor 86 de minute ale filmului care are o capacitate uluitoare de a încânta până la final.


O singură întrebarea reziduală copleșește spectatorul: poate iubirea să supraviețuiască când totul în jur îi este ostil?

Regie:

Mihai Constantinescu

Scenariu:

Ioan Bucheru, Mihai Constantinescu

Actori:

Gheorghe Csapó, Ruxandra Bucescu, Constantin Codrescu

Citește mai mult:

Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (Sergiu Nicolaescu, 1972)
Câinele japonez (Tudor Cristian Jurgiu, 2013)
Restul e tăcere (Nae Caranfil, 2007)
Polițist, adjectiv (Corneliu Porumboiu, 2009)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro