RECENZIE DE FILM

  • Mihai Gîndu

Trecătoarele iubiri (Malvina Urșianu, 1974)

Un film profund, emoţionant, mai complex decât pare la prima vedere, care arată că marile pasiuni sunt, cel mai adesea, neîmpărtăşite şi neînţelese, dar rămân mistuitoare.


Un film realizat în 1974, o dramă care, desigur, păstrează tipul de realizare al peliculelor făcute la noi înainte de 1989, dar reuşeşte să impresioneze prin tensiunea creată şi portretul psihologic al personajelor, beneficiind şi de o coloană sonoră extrem de valoroasă, atmosferică, muzica aparţinându-i lui Tiberiu Olah.


Filmul poate trezi uşor nostalgii – nu mă refer, desigur, la politica vremii, ci la secvenţe cum ar fi cea în care Andrei (George Motoi) se plimbă pe faleză sau cere într-un bar un pachet de Snagov, la anumite dialoguri care le pot crea o stare aparte mai ales celor care au prins (şi) acele vremuri.


Întâlnirea dintre inginerul constructor – cum altfel? - Andrei (Motoi) şi arhitectul Costea (Cornel Coman) este una a rivalităţii, a geloziei abia ţinute în frâu, realitate exprimată ironic şi de dialogul ”Ce faci? Credeam că mi-au murit toţi prietenii”. ”Prietenii, poate... Altfel, trăim cu toţii”. Gelozie apărută fiindcă soţia lui Costea, Lena, era iubită şi de Andrei.

Reîntors în ţară (fusese câţiva ani în străinătate), Andrei va ajunge la un consult de specialitate la un doctor pe care îl cunoştea şi cu care nu era tocmai în cele mai bune relaţii.

Scena cu Andrei întinzându-se încet pentru a fi supus radiografiei, al cărei rezultat îl va aştepta ca pe o sentinţă, în timp ce dialogurile tăioase cu doctorul continuau este foarte bine pusă în scenă de regizoarea Malvina Urşianu şi excelent interpretată. Are valoare de simbol, dincolo de încărcătura psihologică.

Apoi, întâlnirea lui Andrei cu o profesoară de limbi străine ajunsă la vîrsta senectuţii, pe plajă, va fi un prilej pentru ambii de a-şi rememora întâmplări triste dintr-un trecut pe care nu puteau să-l uite.

Puţin mai târziu, revenirea lui Andrei în satul natal este redată foarte veridic şi impresionează, atinge o coardă sensibilă, semnifică în egală măsură întoarcerea la origini şi reîntâlnirea cu trecutul, chiar dacă, probabil, originile modeste ale eroilor erau pentru vremea respectivă ceea ce azi s-ar numi ”politically correct”.


Sobru, elegant, chiar dacă unele scene nu au o valoare universală, filmul Malvinei Urşianu se vizionează cu interes şi, de multe ori, după cum spuneam, cu nostalgie.

Este o poveste a pasiunilor reprimate, a iubirilor neîmpărtăşite ce aduce întrucâtva cu dramele cehoviene.

Marea iubire este văzută ca o boală, pe care ”fie o învingi, fie mori”, aceasta simbolizând că marile pasiuni sunt, cel mai adesea, neîmpărtăşite şi neînţelese, dar continuă să te mistuie până la ultima suflare. De altfel, titlul filmului, ”Trecătoarele iubiri”, este ales tocmai pentru a releva că şi iubirea, oricât de puternică, reprezintă doar o încercare (dar ce încercare!) într-o viaţă efemeră.

”Diametral opuse, drumurile noastre s-au mai întâlnit doar în acest ultim punct”, rosteşte Lena, către final, parafând inevitabilul într-o poveste cu prea multe incongruenţe.

Peisajul rural care apare în cadrele de la sfîrşit semnifică reîntoarcerea la natură. Acolo ne vom elibera de pasiuni, de orgolii, de suferinţe. Desigur, putând fi interpretat şi ca trimitere la biblicul ”ţărână suntem şi în ţărână ne vom întoarce”.


Un film profund, emoţionant, mai complex decât pare la prima vedere, care, iată, îşi aşteaptă şi astăzi spectatorii pentru a-i descifra sensurile.

Regie:

Malvina Urșianu

Scenariu:

Malvina Urșianu

Actori:

Cornel Coman, George Motoi, Gina Patrichi, Silvia Popovici

Citește mai mult:

Trecatoarele iubiri (Malvina Urșianu, 1974)
Ciuleandra (Sergiu Nicolaescu, 1985)
Diminețile unui băiat cuminte (Andrei Blaier, 1967)
Puzzle (Andrei Zincă, 2013)
  • Facebook, blog de film
  • Instagram, blog de film
  • Twitter, blog de film

România © 2021 blogdefilm.ro