• Ana Lupescu

There Will Be Blood (Paul Thomas Anderson, 2007)

Daniel Day-Lewis, magistral în rolul unui mizantrop care ratează miza întâlnirii cu oamenii sau cu Dumnezeu.


Filmul prezintă povestea lui Daniel Plainview (interpretat de Daniel Day-Lewis), un petrolist excentric ce nu are în viaţă decât o singură competiţie de câştigat: aceea cu ceilalţi şi cu sine.

Nu este de mirare că atunci când propriul lui fiu este afectat de o explozie pierzându-şi auzul, este abandonat într-un tren. Cel care se pretindea a fi fratele lui este împuşcat fără milă, iar predicatorul care îi făcuse viaţa un chin este în finalul filmului omorât cu cruzime.

Complexitatea personajului principal ţine locul unei intrigi alambicate. Practic, filmul nu are o acţiune captivantă, el fiind construit în jurul interpretării magistrale a lui Daniel Day-Lewis, distins cu premiul Oscar pentru cel mai bun rol masculin.

Ideile din spatele filmului sunt numeroase şi nasc paradoxuri complexe. Daniel Plainview este genul de persoană care nu acceptă decât profesionişti subordonaţi şi oameni fără patimi în jurul său, deşi el este dominat de o ambiţie mistuitoare şi de un alcoolism care îl va duce în final la alungarea celui pe care îl considera fiul lui.

De asemenea, personajul principal este un om caracterizat de o ură interioară împotriva oamenilor, care, în viziunea sa, nu pot fi decât alături de el sau de concurenţii lui.

Întâlnirea lui cu Dumnezeu, dar şi relaţia specială pe care acesta o are cu fiul părăsit sunt suficiente motive pentru a spune că Daniel Plainview este un mizantrop. Nu e de mirare că el ratează până la final miza întâlnirii cu oamenii sau cu Dumnezeu, deşi trăieşte mereu în apropierea lor.

Filmul pune în faţa privitorului un profil uman teribil, dar pe care regizorul l-a dorit a fi hârtia de turnesol a fiecăruia dintre noi: cât de mizantropi suntem? Unde ne situăm atunci când vine vorba de oameni şi de Dumnezeu? Cât de mult ne lipsesc scrupulele?

Deşi filmul nu are o agendă morală, aparent el reuşeşte să te pună pe gânduri şi să binedispună în acelaşi timp datorită situaţiilor create, dar şi a transpunerii perfecte în pielea personajului a lui Daniel Day-Lewis. Cu alte cuvinte, el duce tot ''greul'' filmului, care ar fi fost anost fără prestaţia lui.

În final nu ar mai fi de spus decât că There Will Be Blood merită văzut pentru toate aceste problematici pe care le ridică şi pentru interpretările actorilor.

Regie:

Paul Thomas Anderson

Scenariu:

Paul Thomas Anderson, Upton Sinclair (roman)

Actori:

Daniel Day-Lewis, Paul Dano, Ciarán Hinds

Citește mai mult:

The Master (Paul Thomas Anderson, 2012)
Revenir (Jessica Palud, 2019)
Wszystko dla mojej matki (Malgorzata Imielska, 2019)
Szarlatan (Agnieszka Holland, 2020)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro