• Mihai Gîndu

Thelma (Joachim Trier, 2017)

Povestea atracţiei dintre Thelma şi Anja, chiar dacă nu e conformă cu regulile morale îndeobşte acceptate de societate, nu e pusă în scenă cu ostentaţie.


Un film foarte bun. La început am crezut că e doar o altă poveste despre coruperea unei adolescente educate creştin prin apariţia brutală a ispitei, dar acest aspect s-a dovedit a fi doar premisa pentru o poveste mult mai complexă. Tânăra Thelma se află la vârsta dificilă, a descoperirii şi a experimentării, inclusiv a primilor fiori ai iubirii, dar şi a propriei sexualităţi, ceea ce o face vulnerabilă. Ţinta dorinţelor sale nemărturisite devine nu un băiat, ci o colegă, Anja. Atracţia pentru aceasta dă naştere unor sentimente contradictorii, mai ales că Thelma avea o anumită educaţie potrivit căreia era, de fapt, atrasă în păcat. Crizele aparent epileptice de care suferea se dovedesc a fi o boală rară, iar totul se transformă în thriller când se dovedeşte că Thelma (care avusese un episod asemănător în copilărie, la 6 ani), fără să vrea, materializează anumite gânduri ale sale intime, aceasta având consecinţe dramatice asupra celor din jur, mergând până la dispariţia fizică. Astfel, un fel de putere supranaturală devine o chestiune de viaţă şi de moarte. Cu toţii ne-am gândit, cel puţin o dată, ce s-ar putea întâmpla dacă gândurile ni s-ar materializa şi dacă autocenzura numită conştiinţă nu ar exista. Paradoxal, de la o intenţie bună se poate ajunge la un rezultat nefast, iar religia nu o poate scoate pe eroină din teribila dilemă: ce să facă cu existenţa ei? Pelicula lui Joachim Trier e profesionist realizată, te ţine în tensiune şi te face să te întrebi în permanenţă: ce va urma? Şi: va reuşi Thelma să aibă un control asupra sa şi a capacităţii sale paranormale? (Veţi vedea până la sfârşit).

E un film remarcabil în primul rând din punct de vedere psihologic, acesta e capitolul la care excelează, deşi are şi elemente de ficţiune sau erotice. Şi, dacă am ajuns aici, să spun că interpretarea actorilor (în special cele două fete, jucate de Eili Harboe şi Okay Kaya, şi părinţii Thelmei) mi s-a părut una reuşită, ca să nu mai vorbesc că e una dintre puţinele dăţi când o poveste de dragoste gay/lesbi transpusă pe marele ecran nu mi se pare nenaturală, dizarmonică. De fapt, nu am văzut multe filme de gen, şi nici nu am neapărat o prejudecată în acest sens, dar ca să fie limpede ce vreau să spun: am văzut în trecut filme ca Philadelphia (1993) şi Brokeback Mountain (2005) şi, în pofida rumorii pe care au stârnit-o şi a cronicilor favorabile, nu mi-au plăcut, mi s-au părut forţate, nenaturale. Aici, cel puţin pentru gusturile mele, povestea atracţiei dintre Thelma şi Anja, chiar dacă nu e conformă cu regulile morale îndeobşte acceptate de societate, pare mai naturală, mai credibilă, şi nu e pusă în scenă cu ostentaţie. În concluzie, o dramă cu elemente psihologice mai puţin obişnuite, o poveste de dragoste aparte şi care se desfăşoară pe un fundal bizar, dar care merită cu siguranţă văzută, nefiind un film comercial şi nici unul simplu.



Regie:

Joachim Trier

Scenariu:

Eskil Vogt, Joachim Trier

Actori:

Eili Harboe, Kaya Wilkins, Henrik Rafaelsen

Citește mai mult:

Manderlay (Lars von Trier, 2005)
Dancer in the Dark (Lars von Trier, 2000)
Europa (Lars von Trier, 1991)
Dogville (Lars von Trier, 2003)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro