• Mihai Gîndu

The Square (Ruben Östlund, 2017)

Viaţa în înalta societate, văzută ca o junglă. Sfidare din partea lui Ruben Östlund? Nu. Realism.


Christian (Claes Bang), curatorul unui muzeu de artă contemporană, acordă un interviu şi, la întrebarea care este provocarea cea mai mare pe care i-o oferă o astfel de poziţie, răspunde: ”Urăsc să spun asta, dar este cea financiară”, arătând că, în viziunea sa şi, mai ales, conform experienţei sale, a expune artă de avangardă este ceva costisitor.

Pornind de la premisa ”drepturilor şi obligaţiilor egale”, menţionată la început, şi a atitudinii altruiste, filmul devine mai degrabă o satiră la adresa societăţii contemporane şi a moravurilor sale.

De la cei care rămân indiferenţi în mijlocul străzii şi ar salva, poate, viaţa unui om, ”dar nu acum”, până la strategiile de marketing folosite pentru a scoate în evidenţă arta, după care, se pare, nu se dă în vânt toată lumea, totul este caricatural.

Christian încearcă să popularizeze conceptul ”Pătratului”, de întrajutorare şi solidaritate, şi chiar în aceeaşi perioadă este jefuit, furându-i-se telefonul şi portofelul.

Pornind de la acest pretext, Ruben Östlund construieşte un film amuzant şi caustic, care nu se teme să pună accentul pe cele mai problematice aspecte ale existenţei.

Despre felul în care experţii în media s-au gândit să promoveze conceptul ”Pătratului” nu pot spune decât că nu îl pot numi ”parodia perfectă” pentru simplul motiv că este... adevărul gol-goluţ.

Văzând astfel de scene, vei rămâne pe gânduri cu privire la societatea din care facem cu toţii parte. Societate care (este explicit spus) nu este altceva decât o junglă.

Nici arta şi nici valorile societăţii nu mai sunt ce au fost, sunt demonetizate.

Este un film original, bine realizat, însă de la un moment dat încolo repetitiv şi nu foarte subtil. Sigur, o anumită doză de subtilitate constă tocmai în parodiere.

La un moment dat are loc o întorsătură de situaţie şi Christian, pus în faţa unei probe de foc, va arăta că nici el nu şi-a însuşit lecţia morală pe care încerca să o predea altora.

Cu toate acestea, va înţelege până la urmă, fiindcă toţi suntem pioni pe un imens eşichier şi fiecare gest contează. Va înţelege şi va acţiona în consecinţă.

Satiră neagră şi film cu mesaj social în egală măsură, The Square este, cu siguranţă, unul dintre filmele de văzut ale ultimilor ani. Nu ştiu însă dacă şi de Palme d'Or. Se poate discuta.

Finalul pare mai puţin reuşit decât ansamblul, te aştepţi la ceva grandios, dar atât întrebările ziariştilor, cât şi ”lipsa la apel” a băiatului cu care Christian voia să aibă o explicaţie nu mi s-au părut cele mai bune alegeri.

Am avut şi curiozitatea să văd ce film a luat Palme d'Or în dauna Happy End (2017), care mi-a plăcut foarte mult.

Atât însă, că Haneke mai cucerise relativ recent două trofee, cu Das Weisse Band (2009) şi Amour (2012), şi probabil s-a considerat că un al treilea ar fi prea mult.

Spectatorul român rămâne puţin pe gânduri, pentru că ţările nordice sunt prezentate ca având gradul cel mai mare de fericire pe plan mondial, plus un nivel de trai foarte ridicat. Sigur, este evident că nu putem compara Suedia cu Kenya, de exemplu, dar ceva adevăr în filmul lui Ruben Östlund tot trebuie să fie.

Regie:

Ruben Östlund

Scenariu:

Ruben Östlund

Actori:

Claes Bang, Elisabeth Moss, Dominic West

Citește mai mult:

Revenir (Jessica Palud, 2019)
Wszystko dla mojej matki (Malgorzata Imielska, 2019)
Szarlatan (Agnieszka Holland, 2020)
Happy End (Michael Haneke, 2017)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro