• Ovidiu Pop

The Lobster (Yorgos Lanthimos, 2015)

Un eseu mizantrop cu încărcătură emoțională acută despre superficialitatea relațiilor interumane reduse doar la o potriveală a intereselor, plăcerilor ori defectelor partenerilor.


Într-un viitor nu prea îndepărtat, într-un Oraș în care societatea urăște pe cei care nu au un partener de viață, oamenii singuri, indiferent dacă au ales să fie celibatari, sunt divorțați sau văduvi, sunt identificați și trimiși la Hotel, unde au la dispoziție 45 de zile să își găsească un partener de care să se îndrăgostească veritabil. Hotelul le pune totul la dispoziție, inclusiv seri speciale de dans sau acces la piscină. Dacă eșuează în această încercare, acești oameni singuri, bărbați sau femei deopotrivă, sunt transformați într-un animal la alegere. Termenul poate fi prelungit în mod exclusiv dacă rezidenții Hotelului vânează Singuratici, dizidenții care refuză accesul în Hotel și sunt refugiați prin pădurile din jurul acestuia. Dacă un rezident nimerește un Singuratic cu o săgeata tranchilizantă, primește ca recompensă o prelungire de o zi a termenului până la care se poate îndrăgosti și poate astfel să amâne transformarea în animal. Această vânătoare este, de fapt, principala formă de recreere organizată de Hotel în beneficiul rezidenților.

David (Colin Farrell) ajunge și el, în urma unui divorț, să fie cazat într-una dintre camerele Hotelului. Spre deosebire de fratele său, care eșuase în a forma un cuplu în termenul stabilit și fusese transformat într-un câine, David alege ca în caz de eșec să fie transformat în crustaceul care dă titlul filmului. David nu este deloc ceea ce se cheamă un tip atrăgător: este un bărbat între două vârste, are burtă și o mustață neinspirată. Pe deasupra, David se trădează a fi extrem de timid, temător și deloc sociabil, reușind cu greu o apropiere de alți doi rezidenți, unul având un defect de vorbire (John C. Reilly), iar celălalt fiind șchiop (Ben Whishaw). David este miop și nu pare deloc să aibă șanse semnificative de a-și găsi jumătatea în cele 45 de zile. La Hotel, regulile sunt stricte și cei cazați sunt atent monitorizați de manager (Olivia Colman): comportamentul rezidenților este studiat, orice încălcare a regulilor, în special masturbarea, este pedepsită cu cruzime, în vreme ce tensiunile sexuale sunt eliberate în mod mecanic cu ajutorul angajaților Hotelului.

După o încercare nereușită de a forma un cuplu cu o femeie considerată lipsită complet de sentimente (Angeliki Papoulia), David este nevoit să evadeze din Hotel și să se alăture Singuraticilor în pădurile ce înconjoară Hotelul. Singuraticii sunt implicați într-un soi de război de gherilă împotriva regulilor ferme din Oraș și Hotel, numai că și în această comunitate există reguli la fel de rigide ca la Hotel. Singuraticilor nu li se permite nici măcar să flirteze unul cu celălalt, excluzându-se orice formă de interacțiune romantică sau sexuală. Masturbarea este însă permisă. Conducătoarea Singuraticilor (Lea Seydoux) este o femeie dură, care nu zâmbește niciodată și care aplică pedepse extreme atunci când regulile sunt încălcate. Singuraticii nu sunt altceva decât o altă specie de prizonieri.

În mijlocul acestei comunități, David își întâlnește sufletul-pereche în persoana unei femei care suferă, ca și el, de miopie (Rachel Weisz). În ciuda regulamentelor, cei doi interacționează, găsesc o conexiune și se îndrăgostesc. Personajul lui Rachel Weisz este extrem de important în geometria filmului, el fiind singurul capacitat uman corespunzător: are empatie, sentimente și apetit sexual. Acest personaj face să fie credibilă povestea de iubire, singur element care este lăsat să surmonteze prin hățișul alegoric și satiric al filmului. Iubirea celor doi miopi este ciudată, originală, romantică.

Yorgos Lanthimos, excelentul regizor grec, realizează cu The Lobster primul său film în limba engleză. Lanthimos își construiește secvențele cu o detașare aproape cinică, proiectând un univers alegoric înghesuit, în care absurdul definește cel mai bine regulamentul kafkian al iubirii și al noțiunii de cuplu. În acest univers sălășluiesc deopotrivă cruzimea și umorul, tristețea și ciudățenia, în așa fel încât limita dintre seriozitate și nerozie devine invizibilă.

The Lobster se constituie într-un studiu despre singurătate și dragoste, ai cărui parametri nu sunt date statistice ori analize exacte, ci metafore puternice, alegorii inteligente care fac loc unor raționamente provocatoare despre felul în care este așezată societatea noastră, cum este construită cultura socială în chiar clipa pe care o traversăm: sunt oare oamenii atrași, în ziua de astăzi, de cele mai importante virtuți pe care le are partenerul? Sau sunt în căutarea unor compatibilități superficiale de tip, gen și interes și sunt atrași de cei care au întocmai aceleași lipsuri și defecte? Există oare dragoste adevărată?

La finalul ambiguu al filmului, rămâne doar ca spectatorul să stabilească singur dacă The Lobster este un science-fiction sau o satiră socială, așa cum a înțeles regizorul să o construiască: puternică, tristă, bizară.

Filmul lui Lanthimos nu va fi pe placul oricărui spectator și chiar și cei care îl vor aprecia nu cred că vor resimți vreodată nevoia să îl revadă. Este un eseu mizantrop cu încărcătură emoțională acută despre superficialitatea relațiilor interumane reduse doar la o potriveală a intereselor, plăcerilor ori defectelor partenerilor. Fiecare spectator va pleca din sala de proiecție cu propria idee despre ceea ce tocmai a vizionat, în conformitate cu propriul nivel de standardizare a simțurilor și sentimentelor. Și va fi direct răspunzător dacă va lăsa ca principiile sale raționale să-i dicteze alegerile afective.

Regie:

Yorgos Lanthimos

Scenariu:

Yorgos Lanthimos, Efthymis Filippou

Actori:

Colin Farrell, Rachel Weisz, Olivia Colman

Citește mai mult:

The Lobster (Yorgos Lanthimos, 2015)
The Favourite (Yorgos Lanthimos, 2018)
Revenir (Jessica Palud, 2019)
Angels and Insects (Philip Haas, 1995)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro