• Bianca Ghelbere

The Lives of Others (Florian Henckel von Donnersmarck, 2006)

O perspectivă pozitivă asupra voyeurismului: din instrument totalitar în ultima șansă la viață.


Un scenariu istoric bine întipărit în memoria colectivă, care, paradoxal, prin ale sale tehnici neiertătoare de manipulare și control în masă, pare a-și găsi o oglindire tot mai evidentă în practicile consumatorilor rețelelor de socializare, cu o bruscă accentuare a oportunităților oferite de constanta informare și expunere digitală, uitând voluntar de repercusiuni, Florian Henckel von Donnersmarck readuce în vizor industria cinematografică germană în anul 2006, prin aclamata, premiată cu Oscar producție Das Leben der Anderen.

Într-un Est al Berlinului, brutal de similar imaginarului lui Orwell, aflate în anul 1983, două vieți diametral opuse, cea izolată, obsesiv de organizată, dedicată în totalitate regimului politic, a ofițerului STASI Gerd Wiesler (Ulrich Mühe), intră în contact, ori mai bine zis, se infiltrează ireversibil și obscur în intimitatea regizorului de teatru Georg Dreyman (Sebastian Koch), tânăr artist cu înclinații mai degrabă de Vest. Presupunând un complot din partea regizorului și fiind comandat de ministrul Bruno Hempf (Thomas Thieme), Wiesler își duce activitatea la obsesie, stabilindu-se aproape permanent în podul lui Dreyman și având acces neîngrădit la relația acestuia cu actrița Christa-Maria Sieland (Martina Gedeck). Pe măsură ce află de sacrificiile artiștilor, de vinderea sufletului și a trupului, pe care trebuie a le îndura pentru a li se permite a-și expune arta, respectiv singurul lor motiv pentru supraviețuire, precum și tulburat de înfometarea socialiștilor de a li se hrăni doar propriul statut și de a contopi orice liber abitru, ofițerului cu abilități de spionaj ieșite din comun, dar cu o perspectivă la început absurd de îngrădită, i se formează nu neapărat o repulsie față de sistem, ci mai degrabă o dorință extremă de a proteja viața cuplului, cu prețul propriei cariere, ba chiar a propriului trai.

Abordând crudul adevăr, regizorul crează o situație mai rar întâlnită, metamorfozând personajul antagonist în eroul care ramâne în umbră - erou cel puțin pentru sistemul liberal -, iar cea mai bună modalitate de a-l răsplăti este însăși subversivitatea, echivalent al fineței artei, printr-un omagiu și ca un omagiu adus impactului creațiilor și contribuției artiștilor în provocarea de schimbări.

Cu toate acestea, clipele fericite de raze solare nu pot provoca o uitare totală, iar al lor impact nu poate fi producător de naivitate, moartea ramânând un element inevitabil și omniprezent într-un sistem definit prin producția de victime (martiri?!).

Mai multe detalii ar spulbera efectul acestei ficțiuni dureros de aproape de adevăr, așa că mai bine se lasă la liberul arbitru digerarea filmului și se recomandă intens vizionarea acestuia, poate pentru reamintire, poate pentru o primă confruntare, ori o mai buna informare, o consolidare a ceva auzit ori citit; cu siguranță însă, o experiență sfâșietor de vitală.

Regie:

Florian Henckel von Donnersmarck

Scenariu:

Florian Henckel von Donnersmarck

Actori:

Ulrich Mühe, Martina Gedeck, Sebastian Koch

Citește mai mult:

Revenir (Jessica Palud, 2019)
Wszystko dla mojej matki (Malgorzata Imielska, 2019)
Szarlatan (Agnieszka Holland, 2020)
The Square (Ruben Östlund, 2017)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro