• Ruxandra C.

The Artist (Michel Hazanavicius, 2011)

Artistul - cântec de lebădă sau patrimoniu?

recenzie film The Artist, Michel Hazanavicius

Pentru mine, filmul Artistul, regizat de Michel Hazanavicius, se comprimă în trei imagini: o clepsidră, frunza ruginie desprinsă din copac ce pluteşte în aer şi se aşterne pe sol şi apa din acel pahar pe jumătate plin, atinsă de un bobârnac, speriată, după care se linişteşte imediat după tresărire.

...Ultimele fire de nisip ale filmului mut se scurgeau, fără ca vedeta genului să realizeze că alunecă odată cu ele, iar când clepsidra s-a răsturnat George Valentin s-a trezit, debusolat, dincolo, integral îngheţat de "şuvoi". Epoca filmului vorbit îşi intrase în drepturi, odată cu prăvălirea frunzei ruginii pe pământ.

Va accepta George noul rol, al "expiratului", fiindcă va înţelege cum cerinţele vremurilor l-au depăşit? Sau se va încăpăţâna să lupte pe baricadă, convins că atât arta, cât şi artistul nu sunt efemeride? Conştient că valoarea actului creativ, întrucât conţine în sine esenţa, supravieţuieşte oricărei formule de exprimare, va milita.

Teza e sugestiv marcată în secvenţa în care operatorul insistă asupra paharului izbit de Valentin: apa tresaltă, dar revine la calmul iniţial...


Acţiunea propriu-zisă a filmului debutează în anul 1927, la apogeul perioadei mute, când, firesc, zorii următorului gen pătrund în peisaj. Chiar atunci, destinele lui George Valentin şi al lui Peppy Miller se intersectează, întâmplător... El, idolul mulţimii, ea, temperamentală dansatoare dând buzna în Hollywood, înlănţuiţi în câteva secvenţe episodice turnate pe platou, deschizând calea dramaticelor confruntări între vechi şi nou.

Pe atunci, niciunul nu bănuia cum viaţa le va inversa rolurile.

Între cele câteva piruete, starul nutreşte o simpatie faţă de ocazionala sa parteneră, însă nu o vede capabilă de o autentică profesiune cinematografică, nu-i va susţine demersurile, iar Peppy, curajoasă, ţinteşte ascensiunea, fără, însă, a-şi imagina că vreodată îl va coborî de pe afiş.

"Cenuşăreasa" nu părăseşte scena, întrucât nu concepe afundarea într-un miez de noapte, şi se insinuează în jocul concurenţial cu paşi mărunţi, dar siguri. Ea este aceea ce va despica în două cărarea.

Rolul de arbitru – fiindcă va exista şi aşa ceva – şi-l va asuma publicul, cu putere decizională, preferinţe şi momente de clarviziune, iar în postura celui care dă trendul, va avea rezonanţă puternică în lumea producătorilor de lungmetraje. Care erau dispuşi, oricând şi oriunde, să taie în carne vie...

La momentul zero al tranşării problemei (al opţiunii), categoric au fost preferate dialogul natural, comunicarea prin viu grai, deducerea mesajului cu ajutorul pantomimei fiind mai anevoioasă, în pofida performanţelor atinse în domeniu de cei mai talentaţi actori. Comparativ, s-au statuat ascensiunea şi degradarea şi, inevitabil, cineva a ajuns vertiginos în vârful muntelui, iar celălalt, măturat de pe soclu, s-a prăvălit în abis.

Fără milă, fără compasiune, a contat exclusiv succesul de casă.