• Ovidiu Pop

Secretul fericirii (Vlad Zamfirescu, 2018)

Un film românesc care ridică spectatorului întrebări reale despre natura umană.


Umor, dialog efervescent, o notă de realism extrem de distinct, suspans, sarcasm, cinism, un final neprevăzut. Toate acestea sunt ingredientele cu ajutorul cărora își construiește Vlad Zamfirescu filmul de debut regizoral.

Premisa filmului pare a fi o întrebare fără răspuns, căreia i se oferă de către personaje o dezlegare axiomatică: sunt resursele de fericire ale omului limitate? Da, atât timp cât fericirea unuia este posibilă doar cu condiția nefericirii altuia.

Cu doar trei personaje, cu scenografie și structură de piesă de teatru, dialog preponderent, cu unicul decor al terasei apartamentului Anei (Irina Velcescu) și a lui Tom (Vlad Zamfirescu), un cuplu căsătorit, sudat, cu doi copii, filmul urmărește dezbaterile și filosofiile de viață în stil neconvențional, lumesc, amical între cei doi soți și prietenul de familie David (Theo Marton). Monica, soția lui David, este un al patrulea personaj in absentia al poveștii, profund implicat în intrigă, dar care părăsise mai devreme micuța petrecere între prieteni.

Tom va împinge discuția catre subiecte sensibile, punându-și atât soția cât și pe cel mai bun prieten în situații delicate și stânjenitoare. Conversația capătă accente absurde, devine din ce în ce mai bizară și dezvăluie un adevărat joc psihologic de-a șoarecele și pisica. Tom se dovedește a fi un maestru al acestui joc. Sunt Ana și David victime sau vinovați? Este Tom un soț și prieten care depășește limitele căsniciei și ale prieteniei? Ori are un plan machiavelic extrem de bine pus la punct?

Spectatorul este supus suspansului, dezorientat, condus pe piste false. Dialogul este abundent, extrem de bine scris, perfect redat de Zamfirescu și Marton, ale căror interpretări sunt absolut remarcabile. Tocmai acest dialog ține captivă atenția spectatorului și îl face să nu simtă cele 90 de minute ale peliculei, prea puține parcă.

Nimic de reproșat regiei, având în vedere structura filmului. Nici nu prea contează. Recitalul actoricesc este susținut de la debut până în ultimul minut cu o naturalețe de zile mari. Scenariul este conturat și oferă destule surprize. Și, dincolo de dezbaterea personajelor despre resursele de fericire ale omului, filmul ridică spectatorului întrebări reale despre natura umană, despre dragoste, căsnicie, prietenie, încredere, trădare, suferință.

O surpriză plăcută, un film românesc altfel, imposibil de ratat.

Regie:

Vlad Zamfirescu

Scenariu:

Alexandru Popa

Actori:

Vlad Zamfirescu, Theo Marton, Irina Velcescu

Citește mai mult:

Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (Sergiu Nicolaescu, 1972)
Câinele japonez (Tudor Cristian Jurgiu, 2013)
Restul e tăcere (Nae Caranfil, 2007)
Polițist, adjectiv (Corneliu Porumboiu, 2009)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro