• Ovidiu Pop

Ryna (Ruxandra Zenide, 2005)

Un film aproape poetic, sobru, despre abuz, adolescență și despre devenirea unei femei.

Lungmetraj de debut al regizorului Ruxandra Zenide, Ryna este povestea unei adolescente (Dorotheea Petre) de 16 ani care trăiește într-o comunitate săracă din Delta Dunării și lucrează ca mecanic auto alături de tatăl ei (Valentin Popescu). Tunsă scurt, îmbrăcată într-o salopetă largă de muncitor, Ryna arată și se comportă băiețește, fără să dea vreun semn că acesta este stilul ei. Din contră, ea încearcă constant să se opună tatălui dominat de obsesia de a fi avut un băiat în locul unei fete. Depersonalizată și defeminizată de atitudinea unui astfel de părinte, de lipsa acestuia de sensibilitate și de abuzurile la care este supusă din pricina alcoolismului, Ryna nu găsește un ajutor nici măcar în persoana mamei sau a bunicului, oameni cumsecade, dar prea slabi pentru a avea un cuvânt de spus în fața viciosului cap al familiei.

Ryna luptă cu arme inegale cu aproape toată lumea. Miza este câștigarea feminității proprii, negată vehement de tatăl ei tocmai la vârsta la care alte fete se transformă în femei. Curând, Ryna realizează că nu se poate descoperi pe sine însăși decât dacă evadează din satul natal de lângă Dunăre și pleacă departe de tot acest univers imund. Dar pentru aceasta, va descoperi că trebuie plătit un preț.

Scenariul sugerează direcții tentante în care povestea ar fi putut să evolueze, dar, din nefericire, acestea sunt abandonate fără vreo intenție satisfăcătoare de dezvoltare narativă . Într-un fel, scenariul abdică de la ceea ce și-a propus printr-o absență a aprofundării ori a explicării unor elemente centrale care inițial stârnesc interesul spectatorului, pentru ca mai apoi să îl frustreze, acesta neputând identifica finalitatea ideilor. Un exemplu în acest sens este obsesia tatălui cu privire la tunsoarea și ținuta protagonistei: în ciuda unor secvențe în care acesta tunde cu mâna lui părul Rynei, originea fixației nu este demascată și nici nu există vreo revenire ulterioară la subiect. De asemenea, referirile la arta fotografică, de care Ryna pare a fi atrasă, prezența aparatului fotografic în mâinile ei și preocuparea acesteia pentru a surprinde anumite cadre naturale sunt inutile câtă vreme direcția insinuată de aceste elemente nu conduce nicăieri în ansamblul poveștii și pare complet abandonată. Inexplicabilă este și inserția în poveste a unui personaj de origine franceză, care nu face nimic pentru fluiditatea narațiunii, nu contribuie la intrigă, fiind destul de dificil ca spectatorul să îi poată dibui rostul.

Dacă în plan narativ scenariul nu propune vreo surpriză semnificativă, lăsând pistele lansate complet neexplorate, mă așteptam ca acesta să evolueze într-un registru simbolistic. Această așteptare este și ea zadarnică, nimic nu este mai profund decât ceea ce ochiul surprinde la o vizionare superficială, neexistând un plan ascuns, metaforic ori abstract.

În schimb, pelicula câștigă în plan estetic prin imaginea în cinemascop care este redutabilă: din punct de vedere fotografic, camera se afirmă în mod expresiv și surprinde cadre excelente, fără a cădea în păcatul clișeistic al imaginilor deseori capturate într-un decor ofertant ca al Deltei.

Filmul are însă un punct forte care m-a încântat în această construcție și care face ca toate celelalte "păcate" ale peliculei să fie trecute cu vederea. Este vorba despre acel ceva care fascinează în interpretarea Dorotheei Petre. Scenariul nu este deloc generos cu personajul Ryna din perspectiva unei construcții aprofundate a acestuia, este mai degrabă schematic, orientativ, cu replici scurte, obiective, banale, fără să ofere o posibilitate de interpretare de care Dorotheea Petre este, fără îndoială, capabilă. Actrița pare forțată să își clădească personajul prin tușă personală, efect al expresivității individuale ieșite din comun. În final, Ryna, grație exclusiv Dorotheei Petre, devine un personaj credibil care beneficiază de o personalitate bine trasată.

Actrița face un rol greu: cu o tunsoare cazonă, îmbrăcată în salopetă de muncitor, Ryna apare pe ecran fără sugestii de senzualitate, aproape asexuată. În ciuda acestui fapt, printr-o construcție dibace exclusiv din repere exterioare persoanei ori ținutei sale, feminitatea Rynei străbate până la spectator. Este excelentă plasarea în poveste a băieților care o spionează în timpul tunsului forțat. Secvențele sunt valoroase: voyeurismul acestor adolescenți împrumută Rynei feminitatea care îi lipsește și încarcă o senzualitate evidentă (deși discrepantă cu lipsa părului lung, simbol al feminității însăși). În aceeași manieră a reperului exterior, feminitatea și sexualitatea Rynei sunt relevate de atitudinea bărbaților care o râvnesc trupește, în dezacord cu prezența ei fizică în haine ce ascund formele corpului sau orice petic de piele. Poștașul, primarul, personajul francez, cu toții simt și etalează atracție față de personaj, câștigându-se astfel doza lipsă de erotism. Ryna este feminină, încântă spectatorul, în timp ce Dorotheea Petre ține filmul în mâinile sale și o face bine.

Ryna este un film aproape poetic, sobru, despre o familie disfuncțională, despre abuz, sărăcie, emancipare, adolescență și despre devenirea unei femei. Într-o lume îngustă și murdară care îi obturează strălucirea, eroina aruncă o rază de lumină. Nu este un film perfect făcut, dar este cu certitudine un film bun de văzut.

Regie:

Ruxandra Zenide

Scenariu:

Marek Epstein, Andreea Valean

Actori:

Dorotheea Petre, Valentin Popescu, Matthieu Rozé

Citește mai mult:

Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (Sergiu Nicolaescu, 1972)
Câinele japonez (Tudor Cristian Jurgiu, 2013)
Restul e tăcere (Nae Caranfil, 2007)
Polițist, adjectiv (Corneliu Porumboiu, 2009)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro