• Mihai Gîndu

Pieces of a Woman (Kornél Mundruczó, 2020)

Drama regizorului maghiar impresionează mai ales prin punere în scenă, interpretare actoricească şi mesaj.


recenzie film Pieces of a Woman

Cunoscut cinefililor români în special pentru filme ca White God şi Jupiter Holdja, cineastul Kornél Mundruczó, în colaborare cu Kata Weber (care semnează scenariul), începe prin a prezenta, în Pieces of a Woman, un eveniment important, dar relativ obişnuit în viaţa unei familii: naşterea unui copil (în cazul de faţă, o fetiţă).

Scena naşterii este foarte realist redată şi chiar necesită un anume efort din partea privitorului, care la un moment dat se va simţi copleşit de chinurile prin care trece tânăra mamă.

Pornind de la acest ”pretext”, regizorul maghiar prezintă viaţa unui cuplu bine ancorat în viaţa modernă (conturi în bancă, maşină etc.), cu plusurile, minusurile, liniştea şi frământările inerente (amintind cumva, doar într-o oarecare măsură, de Loveless (O: Nelyubov) al lui Andrei Zviagintsev).

Lucrurile nu merg însă aşa cum ar fi trebuit, mama pierzând copilul aproape imediat după naştere. De remarcat interpretarea excelentă a Vanessei Kirby, care o portretizează fără cusur pe Martha, soţia lui Sean (Shia LaBoeuf), acoperind o gamă largă de stări şi de emoţii cu naturaleţe, inclusiv partea în care arată traumatizată de pierderea suferită.

Situaţia este complicată şi de punerea sub acuzare a moaşei care o asistase pe Martha.


Subiectul nu e total ieşit din comun, dar drama câştigă în greutate prin felul în care este realizată şi în care te face părtaş la ea: simţi că participi la acţiune, nu e ceva care să dea senzaţia de artificial, iar interpretarea actorilor e foarte bună. Mai curând o anumită doză de artificial derivă din faptul că personajele evită să atace frontal unele probleme, pierzându-se în detalii şi în replici de conjunctură, dar asta este altceva. Este ceva special conceput să fie astfel.

Unul dintre lucrurile care intrigă în contextul amintit este hotărârea Marthei de a dona trupul fetiţei în scopul cercetărilor medicale – contrastează prea mult cu durerea resimţită anterior şi pare mai curând un artificiu.

Este o dramă a înstrăinării şi a suferinţei, iar felul în care Martha priveşte ulterior toţi copiii care îi ies în cale este grăitor pentru a reda stările prin care trecea, sentimentul de ireparabil.

Chiar dacă are şi anumite imperfecţiuni, filmul lui Kornél Mundruczó evită statutul de film comercial (deşi are unele ”alunecări” în această zonă, însă nu exagerate) printr-o bună punere în scenă şi o gradare credibilă a emoţiilor personajelor.


Putem spune că undeva pe la jumătate filmul devine mai superficial. Nu mai întrezăreşti acel mesaj aparte, acel ”ceva” care trebuie neapărat spus lăsând locul unor dialoguri frivole ale unor personaje ce nu mai