• Mihai Gîndu

On Body and Soul (Ildikó Enyedi, 2017)

Un film-metaforă, în egală măsură romantic şi psihologic, cu un final bulversant.


recenzie film On Body and Soul

Un cerb şi o căprioară în pădurea înzăpezită. Magia şi liniştea naturii. Tăcerea. Absolutul.

Sunt primele cadre dintr-un film care tratează într-un mod aparte relaţiile interumane, văzute deopotrivă psihologic şi instinctual.

Apoi, în realitatea citadină, ”el” şi ”ea” privind razele soarelui prin geam, secvenţă prin care încă de la început ni se relevă că vor să evadeze ”altundeva”, să se desprindă de cotidian.

Iar imaginea abatorului cu hălcile de carne atârnând ne sugerează şi lumea din care voiau să plece.


Protagoniştii sunt Endre (directorul economic al abatorului) şi Maria (noul controlor de calitate). Cele două personaje se cunosc, se salută formal, încearcă să desluşească ceva din privirea şi atitudinea celuilalt, dar nu reuşesc de prima dată, fiind prea criptice.

Scenele şocante cu tranşarea animalelor au un rol, în opinia mea, mai subtil decât le poate părea unora. Este vorba despre natura noastră animalică (omul este, la rându-i, un mamifer), de faptul că suntem fiinţe superioare, însă suntem făcuţi din carne şi sânge şi ne hrănim cu carne, de asemenea.

Chiar dragostea, cel mai profund sentiment omenesc, are şi o latură instinctuală, asemeni cerbului ce îşi adulmecă perechea în pădure. Aşa e viaţa pe Pământ – sunt reguli de la care nu ne putem sustrage.

Problema milei (sentiment care ar trebui să ne caracterizeze) este ridicată de Endre la angajarea unui nou lucrător, dar se pare că nu toţi gândesc la fel. Caracterele umane sunt diverse, ne aflăm pe trepte evolutive diferite.

Poate părea bizar că acţiunea unui astfel de film care ridică probleme de condiţie umană şi chiar de psihologie se petrece într-un abator, dar cine vede filmul va înţelege: în fond, între abator şi Purgatoriu distanţa e teribil de mică.

Ancheta poliţiei în urma unui incident intern va da prilejul unor dialoguri hilare şi parţial obscene între psihologă şi angajaţi (printre care şi Endre, foarte puţin dispus să accepte genul de întrebări care i se puneau).

Faptul că Endre şi Maria avuseseră acelaşi vis, în care erau cerb, respectiv căprioară (animale ce apar de mai multe ori în film, în afară de început) poate părea neobişnuit, dar este un pretext pentru a trata cinematografic cu sensibilitate problemele unor personaje mai curând introvertite.


Dialogurile dintre personaje sunt de multe ori rigide, poate chiar absurde, dar asta este conceput în mod deliberat pentru a ilustra banalul în care cădem deseori, în loc să ne exprimăm adevăratul ”eu”.