• Ovidiu Pop

Oh, Ramona! (Cristina Jacob, 2019)

Despre experiențele irepetabile ale adolescentului îndrăgostit, într-o manieră inedită.


Oh, Ramona este o comedie romantică, realizată de regizorul Cristina Jacob, care semnează și scenariul alături de Alex Coteț și Andrei Ciobanu, cel din urmă fiind autorul romanului ,,Suge-o, Ramona!”, sursa de inspirație a filmului.

Oh, Ramona a căpătat un potențial uriaș de a fi vizionat de un public larg de la momentul includerii sale în platforma Netflix, devenind astfel disponibil în 190 de țări.


Andrei, protagonistul peliculei, interpretat de Bogdan Iancu, narează propria poveste într-un mod isteț, autocritic și ironic la adresa greșelilor copilărești, stângăciilor ori alegeri prostești pe care le face. Povestea filmului înfățișează transformarea lui Andrei, din tocilarul neatractiv și complet depășit de propriile dorințe, într-un soi de playboy implicat într-un triunghi amoros, copleșit de dragostea fierbinte a două tinere extrem de frumoase, Ramona (Aggy K. Adams) și Anemona (Holly Horne).

Dincolo de povestea însăși, extrem de subțire și cu subiect tocit, filmul încearcă să dezvăluie spectatorului experiențele irepetabile ale adolescentului îndrăgostit, într-o manieră inedită. Doar că, experiențele reale ale adolescenței, în special cele pe care le percep adolescenții înșiși, sunt diferite și mult mai largi decât ceea ce înfățișează filmul. Din această perspectivă, mă întreb dacă Oh, Ramona ii face pe adolescenți sa se regăsească în poveste sau dacă ei măcar se amuză. Pentru publicul matur, consumator de cinema, o asemenea ipoteză este absurdă. Glumele sunt previzibile ori uzate și, de cele mai multe ori, personajele se ridiculizează ele însele, lucru care nu generează comedie pur și simplu. Mai mult, majoritatea momentelor care ar trebui să smulgă zâmbete sunt compuse din replici misogine ori homofobe, ceea ce deturnează atenția publicului educat. Clișeele sunt abundente, ușor de anticipat și plictisesc. Personajele, deși puține, au fost conturate insuficient, în special din perspectiva emancipării sau transformării lor care apare astfel nefirească sau ilogică.

Dacă punctul forte al filmului este, fără dubiu, reprezentat de imagine şi de montaj, care se ridică la anumite standarde pe care le așteptam demult de la filmul românesc, altele sunt hibele majore ale acestei pelicule.

În primul rând, Oh, Ramona imprimă unui anume tip de spectator o doză de repulsie prin metaforele vizuale repetate cu trimitere sexuală obscenă, cum sunt fructele folosite excesiv pentru a înlocui imagini pornografice. Orhideele au piercing, papaya este zemos, șampania se agită, mierea curge și degetele masculine interacționează foarte pictural cu toate acestea. Cu o atare senzație de dezgust indusă de imaginile amintite, doar o formă de masochism reține acest spectator în fotoliu până la finalul filmului.

În al doilea rând, Oh, Ramona pare să dezavueze scopul final al trăirii adolescentine: blowjob-ul. Viața elevilor de liceu, în interiorul acestuia sau în timpul liber, pare a se rezuma la experiențe psihotrope, petreceri deocheate, ambiții masculine de a poseda carnal cele mai atrăgătoare colege sau chiar la eforturile fetelor de a își îmbunătăți palmaresul sexual prin includerea în lista de încercări reușite a… virginilor. Noțiunea fetei tinere care întreține cu dezinvoltură o relație strict carnală, înșelând astfel încrederea celui cu care are o relație afectivă, pare să se repete în cazul ambelor protagoniste care formează tringhiul amoros împreună cu Andrei. Nu cred că este greșit să afirm că adolescența, perioada pe care o traversează protagoniștii și etapa în care se află publicul-țintă al acestui film, însemnează mult mai mult decât atât sau poate, cu totul altceva.


Realismul filmului este compromis. La acest lucru contribuie decizia păstrării numelor românești ale personajelor într-un film vorbit în engleză, ceea ce generează o pronunție cel puțin ciudată. Elemente-cheie ale scenariului sunt neverosimile, cum ar fi tânărul tocilar, timid, îndrăgostit de frumoasa lui colegă care refuză o partida spontană de sex cu aceasta pentru că nu-și dorește o apropiere fizică în lipsa unei relații reciproce, serioase și întemeiată exclusiv pe iubirea pură.


În final, nu pot să nu remarc resursele semnificative pe care le-au avut la îndemână realizatorii acestui film și pe care le-au risipit cu o dezamăgitoare larghețe.

Regie:

Cristina Jacob

Scenariu:

Cristina Jacob, Andrei Ciobanu, Alex Cotet

Actori:

Bogdan Iancu, Holly Horne, Aggy K. Adams

Citește mai mult:

Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (Sergiu Nicolaescu, 1972)
Câinele japonez (Tudor Cristian Jurgiu, 2013)
Restul e tăcere (Nae Caranfil, 2007)
Polițist, adjectiv (Corneliu Porumboiu, 2009)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro