• Ovidiu Pop

Mo (Radu Dragomir, 2019)

O poveste pe cât de sensibilă, pe atât de actuală, dar simplist construită, lipsită de vreo încercare de aprofundare, cu un personaj principal vag conturat și banalizat.


Primul film al regizorului Radu Dragomir, Mo este povestea unei tinere studente, Monica (Dana Rogoz), o fire rebelă și schimbătoare, care primește a doua șansă de la profesorul său de cibernetică (Răzvan Vasilescu) pentru a promova examenul la care fusese prinsă copiind. Numai că această șansă este condiționată de acordarea de favoruri sexuale.

Scenariul lui Mo abordează un subiect pe cât de sensibil, pe atât de actual. Indiferent de realitatea poveștii, de frecvența cu care aceste lucruri încă se întâmplă (din nefericire) peste tot în lume, dincolo de atenția meritată pe care o obține din partea marelui public un atare subiect în ultimii ani, un film va fi întotdeauna obiectul unei analize artistice, din perspectiva cinematografică. Ar fi nejustificat ca o peliculă cu anumite carențe cinematografice să obțină aprecierea publicului doar pentru că scenaristul a avut îndrăzneala lăudabilă de a atinge subiecte care stârnesc dezbatere, sensibilizează publicul și îl revoltă, în egală măsură.

Cu doar câteva minute mai lung decât un mediu-metraj, Mo are o poveste simplist construită, lipsită de vreo încercare de aprofundare, cu un personaj principal vag conturat și banalizat. Dana Rogoz se achită onorabil de sarcina ei, având o prospețime care nu poate trece neobservată. Actrița face doar atât cât îi permite rolul său: Mo se află în cele mai multe dintre secvențe în dialog cu profesorul. Din pricina construcției scenariului, personajul Mo este disipat complet de interpretarea lui Vasilescu, adevăratul rol de forță al peliculei. În aceeași idee, personajul Mădălinei Craiu este greu vizibil, acesta având de-abia câteva replici. Filmul își găsește centrul de greutate în secvențele din apartamentul profesorului, locul unde Vasilescu maximizează partitura și devine complet impredictibil, un individ când excentric, când ingenuu, cult și cu un spirit tânăr care are o capacitate surprinzătoare de a se transforma aproape instantaneu din meloman și cinefil într-un monstru fără inimă. Pelicula este filmată în spații înguste, cu atmosferă sufocantă și întunecată, iar camera de filmat exploatează aproape exclusiv personajul negativ. Danei Rogoz nu îi mai rămâne decât să interpreteze, în acompaniamentul chitarei profesorului, melodia lui Joy Division - She's Lost Control.

Tensiunea filmului, atât cât emană până la spectator, derivă exclusiv din interpretarea dualistă a lui Vasilescu, aproape deloc din secvențele finale. De fapt, acestea sunt mai degrabă previzibile, chiar dacă păstrate ambigue în mod voit. Secvența de sex, deși voalată și deloc explicită, poate fi considerată ca fiind la locul ei într-un atare context, însă câteva cadre sunt de un gust extrem de îndoielnic și ar fi putut să lipsească pentru a nu împrumuta peliculei o notă de vulgar și derizoriu.

Adăpostit sub scutul aparent impenetrabil al scenariului bazat pe fapte reale, beneficiar în acest fel al empatiei universale pentru victimele abuzurilor sexuale, Radu Dragomir, cu toată indulgența acordată debutantului în lungmetraj, abandonează meticulozitatea și își minimizează creația căreia nu îi imprimă profunzime și detaliu, în special subminând personajul principal.

Un film ar trebui să fie întotdeauna înzestrat de către realizatorii săi cu veleități artistice certe și proeminente pentru a obține certificarea supraviețuirii sale în proba împotriva timpului. Din nefericire, Mo este un film a cărui valoare nu îl califică pentru o asemenea competiție.

Regie:

Radu Dragomir

Scenariu:

Radu Dragomir

Actori:

Dana Rogoz, Madalina Craiu, Razvan Vasilescu

Citește mai mult:

Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (Sergiu Nicolaescu, 1972)
Câinele japonez (Tudor Cristian Jurgiu, 2013)
Restul e tăcere (Nae Caranfil, 2007)
Polițist, adjectiv (Corneliu Porumboiu, 2009)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro