• Mihai Gîndu

Lost Highway (David Lynch, 1997)

Atmosfera halucinantă, muzica de calitate, scenariul bizar, originalitatea fac din Lost Highway o peliculă ce trebuie neapărat văzută, mai ales de fanii lui David Lynch şi ai muzicii rock.


recenzie film Lost Highway, David Lynch

Iată câteva dintre principalele motive pentru care m-am hotărât să văd Lost Highway (1997), tradus, la noi, ”Metamorfoze”. (Un altul, deloc neglijabil, ar putea fi sex-appeal-ul Patriciei Arquette... sau muzica semnată de Angelo Badalamenti).

O maşină gonind pe autostradă. O muzică hipnotică. Anunţarea unei crime. O femeie fatală. Un club de jazz.

Sunt primele ”ingrediente” ale ceea ce mi se pare, de departe, unul dintre cele mai criptice filme regizate de creatorul Twin Peaks. Într-o ipotetică ”trilogie a absurdului” (numită doar de mine aşa) ar mai figura, cu certitudine, Mulholland Drive şi Inland Empire. Nu ştiu care ar merita cel mai mult atributul de inextricabil, dar Lost Highway pare a avea un element (transformarea, la un moment dat, la propriu, a unui personaj într-un altul) care te asigură că nu vei putea înţelege filmul în totalitate.

După cum am scris şi în Impresii despre David Lynch, pe mine mă entuziasmează acest gen de cinematografie nu pentru că i-aş fi cuprins toate înţelesurile (s-ar putea ca niciun cinefil să nu o fi făcut), ci pentru că se vede că a fost făcut de un maestru.

Şi, în plus, ”drogul” cinematografic propus de unul dintre monştrii sacri ai cinema-ului contemporan este unul pe deplin... legal.

Ambianţa str