• Mihai Gîndu

Kynodontas (Yorgos Lanthimos, 2009)

Un film al absurdului, al dezumanizării, al alienării. Un film-şoc, dar care îşi păstrează originalitatea şi care ridică nenumărate semne de întrebare.


recenzie film Kynodontas, Yorgos Lanthimos

Filmele lui Yorgos Lanthimos, se ştie, nu sunt uşor de văzut. Sunt apăsătoare, uneori chiar traumatizante, ca în cazul şocantului, dar extrem de originalului The Lobster (2015). Mulţi i-ar putea imputa talentatului regizor grec că are o viziune cinică asupra umanităţii, însă, dacă aruncăm o privire mai atentă asupra lumii în care trăim, ne vom da seama că are dreptate.

Peliculele sale reprezintă un avertisment, nu o sentinţă. Par a spune: iată ce se va întâmpla dacă vă comportaţi astfel sau dacă impuneţi regulile următoare.


Nici Kynodontas nu face excepţie. Scenariul este cât se poate de inedit – trei fraţi, două fete şi un băiat, sunt crescuţi în izolare de părinţi, construindu-li-se o lume artificială, diferită de cea reală.

Psihologic, gândim în funcţie de experienţele avute – deşi indivizii au personalitate proprie, contactul cu realitatea este cel care ”imprimă” trăiri, emoţii, senzaţii, ca şi cum ai imprima pe o bandă audio sau video.

Totul, inclusiv dorinţele sexuale (care, desigur, sunt incontrolabile) este redus la stadiul de experiment, de simulare rece.

Christina, singura persoană din afara familiei care intra în casă, este un fel de call-girl.

Cei trei adolescenţi trăiesc ca într-o lume paralelă, şi nu întâmplător una dintre fete îşi mutilează păpuşa – simbol al întronării lipsei de sensibilitate, al uciderii copilăriei autentice.

Replicile sunt seci, atitudinile personajelor, formale, cam ca în unele filme ale lui Haneke, deşi nu există alte asemănări între stilurile sau mijloacele de exprimare artistică ale celor doi regizori.

În mai multe scene, protagoniştii sunt legaţi la ochi – simbol mai mult decât evident al faptului că trăim într-o societate controlată, dirijată artificial.


Este un film al absurdului, al dezumanizării, al alienării.

”Lovitura de graţie” ar fi să spun că e un film realist. Şi chiar e, pe alocuri, chiar dacă scenariul e unul improbabil.

Nu în modul de a filma al lui Lanthimos stă geniul său, ci în idee. După ce vezi un film al lui, rămâi pe gânduri, şi chiar pentru mult timp.

Se vede că The Lobster şi Kynodontas sunt f