• Mihai Gîndu

Kárhozat (Béla Tarr, 1988)

Un film atmosferic, sumbru, cu cadre cenuşii şi focalizate pe detalii, dar extrem de bine şi de atent alese de regizor.


Una dintre cele mai apăsătoare drame pe care le-am vizionat de-a lungul vremii.

Un film atmosferic, sumbru, cu cadre cenuşii şi focalizate pe detalii, dar extrem de bine şi de atent alese de regizor, Kárhozat face parte, fără îndoială, din categoria operelor cinematografice de clasă. Stranietatea sa şi impresia că avem de-a face cu o operă kafkiană sunt accentuate nu numai de viziunea lui Tarr, ci şi de alegerea de a lucra această peliculă în alb-negru. Filmul spune, de asemenea, povestea unei iubiri imposibile, desfăşurată pe un fundal sordid, în care ai impresia că eroul îşi joacă viaţa la ruletă - pigmentată cu dialoguri scurte, dar pline de conţinut. De asemenea, trimiterile la Biblie şi folosirea simbolurilor, precum şi faptul că replicile devin din ce în ce mai sofisticate pe măsură ce acţiunea avansează îi dau o tentă de film filosofic, amintind întrucâtva de Bergman.

Eroul (sau mai degrabă antieroul) filmului este inteligent şi are personalitate, dar damnarea sa pare a rezida în egocentrismul şi uneori cinismul de care dă dovadă.

Atunci când ai impresia că e vorba de iubire, constaţi că e doar o reflexie în eter a unui ego gonflat până la refuz. Atunci când crezi că e vorba de umanitate, îţi dai seama că asişti la o proiecţie a răului din fiecare.

De fapt, personajele regizorului maghiar sunt, dacă le reducem la esenţe, aşa cum suntem toţi: supuşi păcatului, egocentrişti, uneori triviali.

Izgoniţi din Eden, cu certitudine.

Capabili de a re-crea mitul noului Adam – doar o posibilitate.

Memorabilă scena de la final, în care personajul principal copiază comportamentul câinelui. Ambiguu şi bizar, puternic, fără a fi excesiv de şocant, inteligent, rafinat, complex, filmul lui Tarr se înscrie fără îndoială în categoria capodoperelor, a filmelor care au adus ceva nou în cinematografie.

Miklós Székely îşi joacă bine rolul, ca şi ceilalţi actori, dar Karhozat nu e un film de referinţă atât prin interpretare, cât mai ales prin punere în scenă.

Filmul a primit un premiu la Festivalul de film de la Bergamo, iar Béla Tarr a fost recompensat cu titlul de ''cineastul străin al anului'', la Cannes, în 2005, dar parcă realizarea sa ar fi meritat ceva mai mult.

Regie:

Béla Tarr

Scenariu:

László Krasznahorkai, Béla Tarr

Actori:

Miklós Székely B., Vali Kerekes, Gyula Pauer

Citește mai mult:

Angels and Insects (Philip Haas, 1995)
To Have and Have Not (Howard Hawks, 1944)
Rebecca (Ben Wheatley, 2020)
Le Cercle Rouge (Jean-Pierre Melville, 1970)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro