• Mihai Gîndu

Journal d'un curé de campagne (Robert Bresson, 1951)

"Ce contează? Totul este har" sunt cuvintele cu care eroul filmului părăseşte această lume după un lung şir de suferinţe, dar mai ales după la fel de multe confruntări spirituale.


Eroul lui Robert Bresson, un simplu şi modest preot de ţară (preotul de Ambricourt, interpretat de Claude Laydu), are de înfruntat, în aparenţă, obstacole mărunte, cum ar fi tentaţiile culinare sau deruta provocată de tupeul unora dintre enoriaşi.

Însă adevărata confruntare se dă în plan ideatic. Ajuns la un preot mai bătrân (parohul din Torcy, cu care se va mai reîntâlni), pentru a cere ajutor în privinţa dilemelor cu care se confrunta, primeşte o replică memorabilă: "În afară de a extermina diavolul, vreţi să fiţi iubiţi, iubiţi pentru eul vostru. Un preot adevărat nu este niciodată iubit, ţine minte asta".

Poate că nu este întocmai aşa (enoriaşul adevărat îi poartă respect şi, probabil, şi o afecţiune specială preotului din parohia sa), însă cuvintele respectabilului prelat au un alt tâlc: ca preot, nu trebuie să îţi faci datoria aşteptând recompense. Trebuie să fii imparţial şi lipsit de interes particular când îţi reverşi harul asupra enoriaşilor.

Lipsa de moralitate şi de scrupul a unora dintre localnici este compensată în aparenţă de inocenţa micilor eleve, precum Seraphita, care redau corect şi cu simţire autentică taina euharistiei. Dar şi aceasta se va dovedi o punere în scenă şi un motiv de tristeţe în plus pentru tânărul preot paroh.

Confruntat şi cu probleme de sănătate, negăsind la semeni nici înţelegerea, nici credinţa aşteptate, acesta pare a parcurge un drum al Golgotei, deşi nici el nu avea în totalitate puritatea cristică. Însă încearcă să compenseze prin har.

Sensul experienţelor sale traumatizante este unul care pare că se va revela ulterior, în funcţie de un traseu neştiut, şi această aşteptare îl sleieşte pe tânărul şi idealistul slujitor al bisericii.

"Îmi reproşez că mă rog puţin şi rău... Dar am, oare, timp de rugăciune?", va nota în jurnalul său, cu tristeţe.

Mai mult, primeşte o scrisoare anonimă în care i se cere să părăsească împrejurimile.

În cele din urmă, ajunge la concluzia că Dumnezeu l-a părăsit - dar care să fie soluţia la această criză ce era, de fapt, în raport cu semenii şi cu sine însuşi, fiindcă Dumnezeu nu părăseşte pe nimeni, nici chiar pe fiii cei răi?

O criză profundă, agravată şi de moartea doctorului Delbone, care îl tratase. Şi totuşi, concluzionează că, în pofida unor suferinţe atroce, nu şi-a pierdut credinţa, pe care o simte vie, în continuare.

"Nu ştiu nimic despre oameni şi niciodată nu voi şti", murmură, atribuind astfel crizei sale motivul real, cel terestru.

Deşi sobră, austeră, pelicula lui Bresson ridică nenumărate probleme de conştiinţă, morală, religie, iar modul oarecum didactic în care este realizată nu impietează asupra stârnirii curiozităţii privind felul în care va fi soluţionată de realizator acest moment critic.

Drama unei eleve, Chantal, pare a înrăutăţi lucrurile, şi totuşi, ascultându-i confesiunea, preotul găseşte resurse pentru a o opri dintr-o acţiune sinucigaşă. Chantal, de altfel, va juca pe tot parcursul filmului rolul unei răzvrătite diabolice (jucată excelent de Nicole Ladmiral).

Una dintre piesele de rezistenţă ale filmului este dialogul preotului cu contesa care-şi pierduse în urmă cu mult timp fiul, trăind aproape numai în suferinţă, la rândul ei, dar revoltându-se. De o profunzime colosală, relevând sensuri ascunse ale relaţiei omului cu divinitatea.

Aceasta moare apoi, dar şirul problemelor de conştiinţă şi de credinţă nu se întrerupe aici – fiindcă, pare a spune Bresson, cât timp suntem pe Pământ nu se întrerupe niciodată.

"Ce contează? Totul este har" sunt cuvintele cu care eroul filmului părăseşte această lume după un lung şir de suferinţe, dar mai ales după la fel de multe confruntări spirituale, purtate prin intermediul cuvintelor, cu cei cărora trebuia să le arate calea către mântuire.

Dacă s-ar fi rezumat la cuvinte la fel de simple precum mediul din care proveneau personajele, filmul lui Bresson ar fi fost de valoare medie. Însă fiecare cuvânt, fiecare replică având o profunzime speciale, deschizând uşi tainice şi trimiţând la noi (sau poate vechi) sensuri atât ale relaţiei omului cu divinitatea, cât şi cu semenii, a rezultat o capodoperă.

Regie:

Robert Bresson

Scenariu:

Robert Bresson, Georges Bernanos (roman)

Actori:

Claude Laydu, Nicole Ladmiral, Jean Riveyre

Citește mai mult:

Revenir (Jessica Palud, 2019)
Wszystko dla mojej matki (Malgorzata Imielska, 2019)
Szarlatan (Agnieszka Holland, 2020)
The Square (Ruben Östlund, 2017)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro