• Ruxandra C.

Jagten (Thomas Vinterberg, 2012)

The Hunt este o dramă tulburătoare, mult mai profundă şi mai bogată în înţelesuri decât lasă să se întrevadă în prima sa parte, o realizare remarcabilă a şcolii daneze de film.


recenzie film The Hunt, Jagten, Mads Mikkelsen

Ce se întâmplă când o prejudecată asimilată ca dogmă se perpetuează în societate după ce a trecut prin filtrul percepţiei umane?

Dar când un obicei transmis din tată în fiu devine tradiţie şi este respectat orbeşte, degenerând în aşa-zis eveniment festiv?

Convingerea-tabu potrivit căreia copiii nu mint îl va bulversa pe Lucas (interpretat excepţional de Mads Mikkelsen), în a cărui viaţă, şi aşa dată peste cap, tocmai se întrezărea o posibilă redresare.


Omenia, sensibilitatea bărbatului îl transformaseră în idolul copiilor de la grădiniţa unde era angajat, fiindcă se preta la jocurile dorite de micuţi, dar şi la ocrotirea acestora.

Cel mai mult s-a apropiat de fetiţa celui mai bun prieten al său, pe care o va ocroti părinteşte, considerând că însingurarea copilei se fonda pe o dramă familială. Părinţii aveau mulţi urmaşi şi, evident, nu reuşeau să vegheze asupra tuturor.

Protectorul micuţei Klara (rol foarte convingător făcut de Annika Wedderkopp, doar o copilă la data realizării filmului) n-a conştientizat, însă, că aceasta mima perfect inocenţa, nici nu a bănuit că va deveni un personaj asemeni lui Iago, dacă se va simţi ignorată.

În momentul în care Klara nu-şi vede pretenţiile onorate, va inventa pur şi simplu o poveste scandaloasă şi va juca rolul de victimă, traumatizată şi abuzată sexual.

Va presta acest rol, ipocrit, cu mare talent. Înnăscut?

Secvenţele cinematografice ale "analizei de caz" - ancheta preliminară a directoarei, acea incursiune în trei, cu preluarea frâielor de către tată, simulacrul dezbaterilor din cancelarie cu planul educatoarelor, căutarea unei soluţii, darea unui verdict, implicarea poliţiei – sunt antologice.

Iniţial, directoarea priveşte cu reticenţă destăinuirea ambiguă a Klarei şi crede că relatarea e rodul imaginaţiei.

Dar clasicul "copiii nu mint" rezonează, cumva, de undeva din adânc şi provoacă derută.

Aşa că, pus în balanţă adevărul micuţei versus adevărul susţinut de adult, talerul defavorabil se va înclina în partea celui învinuit.

Odată cu pasul următor, povestea devine de-a dreptul bizară, deoarece, cu un aer enigmatic, Klara preia ostilităţile. Tace strategic, dă din când în când din cap aprobator, pe urmă infirmă spusele cu negaţii şoptite sau cu grimase.