• Mihai Gîndu

Inland Empire (David Lynch, 2006)

Un film în egală măsură de mister şi psihologic, în care predomină cadrele lungi, ameţitoare, una dintre realizările notabile ale lui Lynch, beneficiind şi de o coloană sonoră excelentă.


recenzie film Inland Empire, David Lynch

Un bărbat şi o femeie, într-o cameră de hotel, şi o atmosferă tenebroasă, pe un fundal sonor plin de mister, aşa cum doar David Lynch ştie să facă.

Însă este doar începutul...

...Am încercat de mai multe ori să-mi explic prezenţa personajelor cu cap de iepure, în scena următoare (vor reveni, pe parcurs), şi nu mi-am dat, până în prezent, alt răspuns decât că regizorul american face şi aici ceea ce ştie mai bine: se joacă cu spectatorul, pătrunde în mintea lui, folosindu-se de un întreg arsenal de elemente suprarealiste sau de înşiruiri care sfidează logica. Putea fi, e drept, o secvenţă dintr-un film văzut la video, dar sensul rămâne incert. (Secvenţelor din filmul original, după care se făcea remake-ul, le-am înţeles rostul, dar acestea par cumva desprinse din context).

Numai că o face într-un mod aparte, inconfundabil, iar la final îţi vei da, probabil, seama că ai avut în mână toate piesele unui puzzle, chiar dacă nu eşti sigur că vei descifra întregul.

”Un băieţel a ieşit să se joace... Când a deschis uşa, a văzut lumea. Când trecea pragul, a produs o reflexie. Răul a fost născut şi l-a urmat pe băiat”, sunt cuvintele pe care noua vecină a unei actriţe (Nikki Grace, interpretată strălucit de Laura Dern) i le adresează acesteia, în timp ce consuma o cafea.

Este o replică cu un înţeles subtil, profund, mai ales dacă luăm în calcul evenimentele care vor urma.

Eu le-aş interpreta astfel: când venim pe lume, nu ştim nimic. Odată cu intrarea în această lume, începe anevoiosul proces al cunoaşterii – a lumii, dar mai ales a cunoaşterii sinelui. Inevitabil, nu ne putem sustrage fatalităţii de a fi disputaţi de bine şi de rău, şi de a afla tot mai multe pe parcurs, şi astfel începe un joc teribil la capătul căruia se pot afla fie mântuirea, fie pierzania.

Iar întrebarea vecinei dacă este vreo crimă în filmul în care juca actriţa atinge temele clarviziunii şi predestinării, care vor mai apărea pe parcurs. Acea persoană nu avea de unde să ştie, şi totuşi ştia...

Primirea oficială a rolului o face să exulte, însă la fel de bine, după cum se va vedea ulterior, poate fi momentul pactului cu diavolul...

Devon Berk (interpretat de Justin Theroux) poate depune mărturie...


Pe lângă conotaţiile vizibile de film de mister, Inland Empire are la un moment dat câteva secvenţe în care se dovedeşte a fi şi o satiră, parodiind multe dialoguri şi clişee din lumea filmului, în special cel hollywoodian (în timpul emisiunii televizate).

Procedeul de a reda ”film în film”, relativ rar, dar cu atât mai atrăgător când este făcut de un maestru, va prilejui spectatorului şi o întâlnire cu un Jeremy Irons într-o formă de zile mari. Actorul britanic, ca şi în alte roluri, intră total în personaj.

Kingsley (Jeremy Irons) va face cunoscut că filmul este un