• Bianca Ghelbere

In America (Jim Sheridan, 2002)

Explorarea internului prin contactul cu necunoscutul extern.

După perioada care s-a dovedit a fi de aur pentru regizorul Jim Sheridan, după succesul filmelor care l-au pus pe actorul Daniel Day-Lewis pe piedestal (My Left Foot, In the Name of the Father ) la festivale de film aclamate, irlandezul revine în anul 2002 cu o dramă parțial autobiografică.

In America își atribuie atmosfera intimă, sensibilitatea în tratarea deziluziei provocate de efemerul uman, de conflictul rasial, de adaptarea într-un mediu agresiv, prin al său necunoscut, scenariului - o colaborare, mai degrabă bazată pe amintire, între regizor și cele două fiice ale acestuia.

Inspirat de propria emigrare din Irlanda în vastul urban newyorkez, precum și de inocența atribuită de viziunea nepătată a copilăriei, In America jonglează cu tematici care deseori pot cădea în sentimentalism artificial. Totodată, sub masca unei tehnici care poate fi considerată metatextuală, filmul lui Sheridan demonstrează capacitatea vieții cotidiene - pe care cinematografia doar o oglindește - de a simula, de a disimula, producând percepții imediate, false, obscurând adevărul, construind astfel presupoziții, stereotipii. Dorind a încuraja subtil întâmpinarea noului prin obiectivitate și a lăsa la o parte tipologiile cunoscute, In America subliniază în același timp superioritatea intelectului inocent al copilului, care adeseori dovedește o profunzime în înțelegere, profunzime poate pierdută, odată cu înaintarea în viață. Desigur, distribuția admirabilă își are rolul primordial, surorile Bolger, prin strălucirea naivă a zâmbetului lui Ariel (Emma Bolger) și prin maturitatea șocantă a lui Christy (excepționala Sarah Bolger) îmbinând sentimentalul cu raționalul, în abordarea unor teme dureroase ale umanității. Prin autoritatea ei, căpătată în urma stăpânirii de sine, a înțelegerii funcției de membru activ al familiei, Christy reprezintă un pol de stabilitate în familia care întâmpină nenumărate obstacole. Tatăl (Paddy Considine), atipic pentru concepția unei familii conservatoare, este mai mult o victimă. Ca actor în căutarea unui rol în metropola dominată de concurență, el încearcă a-și motiva copiii în a observa propria unicitate, confruntându-se constant cu umilințe provocate de insuficienţe materiale. Mama (Samantha Morton), în ciuda tăcerii la care apelează, stăpânește o înțelegere profundă, lăsându-se ghidată de simbolism și cedând doar la momentul amenințării cu o nouă pierdere majoră, după ce rămâne însărcinată. De aici și afinitatea ei pentru personajul misterios, de origine africană, care locuiește în aceeași clădire sobră, în căminul pentru marginalizați ai societății. În ciuda tratării durității vieții printr-o manieră ludică, familia se află sub blestemul provocat de pierderea fiului Frankie, ca urmare a unui accident care i-a provocat o tumoare cerebrală. Aducând un omagiu propriului frate, regizorul conturează întregul subiect sub ghidarea existenţei omniprezente, invizibile a simbolului celui decedat la vârsta de doar 10 ani. Prin dezinvoltură naivă, prezența fetelor produce un efect similar magiei, intrând și ele în contact cu artistul african Mateo (Djimon Hounsou) de Halloween, când nu renunță a bate la ușa acestuia. Renumit pentru irascibilitatea sa, Mateo înlemnește paradoxal la vederea copilelor, demonstrând o fragilitate interioară și un complex istoric, care nu ar fi putut fi dedus la prima vedere. Crezându-se amenințat de prezența masculină, tatăl Johnny îl confruntă plin de furie pe Mateo într-o izbucnire care se dovedește revoluționară pentru relația lor, cel din urmă devenind ca un nou membru în familie, fie și pentru o perioadă scurtă. Totodată, prin credința în ceva superior, prin ghidarea după simboluri, bărbatul străpunge armura protectoare, lipsită de simțământ a soțului, fascinând în același timp fetele aflate încă într-o perpetuă învățare prin asimilare.

O jonglare în căutarea vinovatului, fiecare personaj ajungând a se pune singur în rolul călăului, o comuniune a diferitelor naționalități în spațiul labirintic reprezentat de Manhattan, sub clarul lunii pline pulsând viu electricitatea urbanului, In America suprapune realului dur al vieții explorarea graniței tabu, separatoare a morții, prin prisma ochilor de copil. Trecând de la torida vară din metropolă la iernile abundente în zăpadă, de la amenințătorul lăcaș al celor defavorizați la recile saloane ale spitalului dominat de incertitudine, producția lui Sheridan își capătă admirația prin apelarea la o înțelepciune intactă, neatinsă de deteriorarea generată de trecerea timpului, neaua devenind astfel eterne jocuri războinice și încăperile demoralizatoare misterioase ateliere pictate ingenios.

Regie:

Jim Sheridan

Scenariu:

Jim Sheridan, Naomi Sheridan, Kirsten Sheridan

Actori:

Paddy Considine, Samantha Morton, Djimon Hounsou

Citește mai mult:

My Left Foot (Jim Sheridan, 1989)
Revenir (Jessica Palud, 2019)
Wszystko dla mojej matki (Malgorzata Imielska, 2019)
Szarlatan (Agnieszka Holland, 2020)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro