• Mihai Gîndu

Gruppo di famiglia in un interno (Luchino Visconti, 1974)

Visconti nu desenează portretul unui grup de familie, ci al unei întregi societăţi.


Cunoaşteţi genul de film care debutează molcom, aparent banal, care nu te lasă să întrezăreşti anumite sensuri ascunse, însă care, pe măsură ce acţiunea înaintează, devine mai dens, mai complicat, dezvăluie înţelesuri pe care, poate, nu ai fi crezut să le întâlneşti?

Nu e vorba despre un ''joc'' cu spectatorul. Ci de creionarea unui cadru, de construirea, uneori migăloasă, a unui fundament pe care să se aşeze întregul, acel întreg în faţa căruia trebuie, figurativ vorbind, să te dai înapoi câţiva paşi pentru a-l putea cuprinde.

După părerea mea, una dintre capodoperele cinematografiei mondiale, în special pentru profunzimea sa, Grup de familie într-un interior nu este doar povestea interacţiunii unui bătrân intelectual singuratic cu un grup cu care nu părea a avea prea multe tangenţe, ci una care deschide, de la acest punct de plecare, multiple universuri: al înstrăinării, al conflictelor, al frivolităţii - şi aşa mai departe. Este un joc psihologic care ia naştere, şi poate că fiecare are ceva de învăţat de la celălalt, numai că, din păcate, fiecare este preocupat prea mult de propriul ''eu'', de a avea ultimul cuvânt. Întregul film, dar mai ales dialogurile purtate cu ocazia mesei de la sfârşit sunt prilejul unor analize sclipitoare asupra unei societăţi aflate în ruină, asupra cauzelor ratării existenţiale. Profesorul se retrage într-o izolare vecină cu a unui păianjen care îşi ţese o plasă dincolo de care nu mai poate pătrunde nimeni, dar cu timpul realizează că are nevoie de semeni, de suflul lor vital, chiar dacă aceştia îl vor şi dezamăgi, pe alocuri crunt. Când povestea lor se încheie, rămâne singur cu zgomotele de deasupra (după cum citise într-o carte, chiriaşul care simboliza moartea).

Este nu doar portretul unui grup de familie, ci al unei întregi societăţi, reflectate prin prisma unor personalităţi extrem de diferite.

Pelicula se înscrie, după părerea mea, printre cele de referinţă în opera lui Visconti, fiind nu doar profundă şi analitică, dar arătând şi o mare înţelegere a vieţii şi a lecţiilor pe care aceasta le poate oferi.

Regie:

Luchino Visconti

Scenariu:

Suso Cecchi D'Amico, Enrico Medioli, Luchino Visconti

Actori:

Burt Lancaster, Helmut Berger, Silvana Mangano

Citește mai mult:

Bellissima (Luchino Visconti, 1951)
Revenir (Jessica Palud, 2019)
Angels and Insects (Philip Haas, 1995)
To Have and Have Not (Howard Hawks, 1944)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro