• Ovidiu Pop

Green Book (Peter Farrelly, 2018)

"You know, world's full of lonely people afraid to make the first move".


O dramă în regia lui Peter Farrelly, Green Book este o poveste adevărată din America anilor 60. Îmi plac filmele ale căror scenarii sunt construite pornind de la întâmplări și personaje reale, viața însăși fiind de cele mai multe ori sursa celor mai surprinzătoare istorii frumoase ori dramatice proiectate pe marele ecran.

În Green Book asistăm la o remarcabilă poveste a prieteniei insolite dintre un italo-american, născut și crescut în Bronx și un pianist de talie mondială, afro-american. Relația celor doi protagoniști, Frank Anthony Vallelonga și Dr. Don Shirley, a debutat atunci când pianistul de culoare l-a angajat pe brutalul new-yorkez ca șofer și bodyguard pentru a concerta în sudul american, încă extrem de rasist în anii 60. În ciuda personalităților lor diferite, chiar contrastante, cei doi au devenit prieteni, iar relația lor a durat mai mult de 50 de ani, până la moartea aproape concomitentă a celor doi. Diferențele rasiale, sociale, financiare, de educație, chiar și cele legate de preferințele muzicale sau culinare au fost estompate de capacitatea celor doi de a se înțelege și de a se respecta reciproc.

Filmul este de fapt povestea unei călătorii deosebite, lungă cât viața însăși, care poate aminti publicului cinefil de filme consacrate ca Guess who’s coming to dinner (1967) sau, mai degrabă, de senzaționalul Driving Miss Daisy (1989).


Peter Farrelly a scris scenariul cu aportul nemijlocit al lui Nick Vallelonga, fiul lui Anthony Vallelonga, beneficiar al unor informații și experiențe trăite alături de tatăl său și de Shirley. Mă bucur că Farrelly a abordat de această dată un alt gen de film decât comedia, gen care l-a făcut celebru, alături de fratele său, Bobby Farrelly. Pare că nouă direcție îi prinde bine regizorului și este posibil ca Green Book să fie nu numai cel mai serios film al său, dar și cel mai bun.

Titlul peliculei provine de la o publicație reală care a circulat în America acelor ani, care oferea turiștilor de culoare suport în indentificarea de hoteluri și restaurante dispuse să îi servească având în vedere că segregația rasială domina sudul american.


Frank Anthony Vallelonga, zis și Tony Lip este interpretat excelent de Viggo Mortensen. Aflat la a treia nominalizare la Oscar pentru rol principal, după Eastern Promises (2007) și Captain Fantastic (2016), de data aceasta Mortensen ne surprinde cu un pântec proeminent, cu un accent desăvârșit de Bronx, cu o țigară nelipsită pe care o fumează pretutindeni, capabil să mânace orice, oricând. Mortensen construiește un personaj unic: pare că îl cunoști de undeva, de oriunde, din cartierul tău sau de la colțul străzii, pare a fi un om banal, însă un om pe care îl simpatizezi de la prima vedere în mod necondiționat. Carisma lui uluitoare te surprinde și nu te mai poți lipsi de ea. Personajul Tony Lip are umor, are sarcasm în exces, este brutal și violent, dar curajos. Sare repede la bătaie, dar este isteț și iese mereu din încurcătură. Replica lui nu întârzie niciodată. Înjură mult, aruncă gunoaie pe jos și nu își calcă niciodată pantalonii. Cu toate acestea, are anumite stângăcii adorabile, în special când încearcă să îi transmită în scris sentimentele sale lui Dolores (Linda Cardellini), soția lui.


Construcția personajului Dr. Don Shirley îi revine lui Mahershala Ali, deținător de Oscar pentru Moonlight (2016) și care a primit o nominalizare nouă pentru acest rol. Shirley este un personaj greu de construit: în spatele ochelarilor sobri și a mustăcioarei se relevă spectatorului un tip cult, inteligent, elegant, rasat, manierat. Este un caracter rigid, puțin infatuat datorită realizărilor sale remarcabile și un individ extrem de pedant. De fapt, sub această înfățișare aristocrată se ascunde substratul său tragic, neadaptat, vulnerabil, suferind, tenebros.

Cei doi protagoniști se tachinează fără oprire, dar se completează reciproc, au de învățat unul de la celălalt: Tony îl învață pe Doc atât despre Aretha Franklin, Bo Diddley sau Little Richard cât și despre puiul prăjit de la KFC. Shirley are grijă de dieta lui Tony, de manierele și limbajul. Îi dictează scrisorile adresate lui Dolores și îi corectează vocabularul și dicția. Toate acestea se petrec în timp ce au conversații amuzante și încântătoare deși pătrunzătoare, complexe, uneori emoționale, din care amândoi învață o lecție prețioasă despre viață: de fapt, cei doi nu sunt diferiți deloc.


Până la urmă, dincolo de povestea prieteniei celor doi protagoniști, dincolo de dialogul remarcabil din film și de interpretarea cameleonică a lui Viggo Mortensen ori de cea maiestuoasă a lui Mahershala Ali, fiecare dintre noi pleacă din sala de cinema cu o lecție învățată: rasismul este trist, urât și brutal. Dar asta știam deja. Ceea ce nu știam este că rasismul, chiar și astăzi, după aproape 60 de ani de la evenimentele descrise în film, este prezent printre noi.

Regie:

Peter Farrelly

Scenariu:

Nick Vallelonga, Brian Hayes Currie

Actori:

Viggo Mortensen, Mahershala Ali, Linda Cardellini

Citește mai mult:

Revenir (Jessica Palud, 2019)
Wszystko dla mojej matki (Malgorzata Imielska, 2019)
Szarlatan (Agnieszka Holland, 2020)
The Square (Ruben Östlund, 2017)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro