• Ana Lupescu

Gegen die Wand (Fatih Akin, 2004)

Tânărul regizor Fatih Akin scoate în evidenţă conflictele interioare ale germanilor de origine turcă.


Dacă nu poţi schimba lumea, schimbă lumea ta! Îndemnul doctorului nu tocmai întreg la minte, aşa cum îl numeşte Cahit (Birol Ünel), personajul principal din Gegen die Wand, este privit cu indiferenţă după o semi-tentativă de sinucidere.

După moartea soţiei, zilele lui erau negre, lipsite de sens. Strângea paharele într-un club de rock din Hamburg. Într-o seară, sub influenţa alcoolului şi a cocainei, intră cu maşina într-un zid. Supravieţuieşte, parcă şi mai supărat, dar cu o fărâmă de speranţă pentru a trăi cumva.

Aşa o cunoaşte pe Sibel (Sibel Kekilli), o turcoaică ce încercase şi ea să se sinucidă pentru a evada din familia cicălitoare ce nu o lăsa să-şi trăiască viaţa după bunul plac. Ea îl cere în căsătorie tocmai pentru că era turc la origine şi numai aşa ar fi putut să scape de presiunile părinţilor săi tradiţionalişti. Bineînţeles, era doar un pretext, o aruncare cu capul înainte.

De aici încep toate încurcăturile. Fiecare-şi trăieşte viaţa ca şi cum nu ar fi împreună, deşi încep să se îndrăgostească reciproc. Cahit ajunge în închisoare în urma unei provocări, exact când cei doi şi-au dat seama că se iubesc. Sibel i-a promis că o să-l aştepte! Am crezut-o, părea credibilă! A crezut-o şi el, motiv care l-a ţinut viu, conectat la o relaţie tangibilă ce-i promitea salvarea.

Pentru Sibel începe însă declinul. Aşteptarea seamănă oarecum cu zilele pe care le trăia Cahit când şi-a pierdut soţia, mai ales că pe fundal apare iar I feel you, al lui Depeche Mode. Un amestec între iubire, neputinţă şi disperare o face să clacheze.

Între timp, Cahit iese din închisoare şi merge după Sibel la Istanbul, la verişoara acesteia, unde ştia că locuieşte. Dialogul dintre cei doi este impresionant, deşi află că duce o nouă viaţă, încearcă să-i spună Selmei cum a rezistat până atunci:

''Când am întâlnit-o pe Sibel pentru prima dată, eram mort. Eram mort cu mult înainte s-o întâlnesc. M-am pierdut cu mult timp înainte. Apoi a apărut ea în viaţa mea, mi-a dat dragoste şi mi-a dat putere''.

Finalul are legătură abia acum cu versurile din deschiderea filmului, aparent nesemnificative:

''Mă duc să mă plimb de-a lungul pârâului, privesc peştii în apa mohorâtă, sunt trist din cauza ta, sunt trist pentru că nu mai văd iubire în ochii tăi''.

I-a ajuns dragostea pe care a apucat să o simtă pentru a trăi mai departe? Îl mai iubea Sibel sau totul s-a consumat undeva la graniţa dintre responsabilitate şi resemnare? Sunt câteva dintre întrebările cu care am rămas după ce am privit filmul.


Temele pe care le atinge tânărul regizor Fatih Akin scot în evidenţă nu numai conflictele interioare ale germanilor de origine turcă, dar şi felul în care se raportează la o realitate vie, mereu în schimbare, atât din punct de vedere al culturii, cât şi al personalităţii fiecăruia.

Cu toate acestea, ce este dragostea dacă nu o încercare permanentă de a fi fericit?

''after laughter comes tears after your laughter there will be tears

when you’re in love, you’re happy when you’re in a arm, you gaze this doesn’t last always''.

Regie:

Fatih Akin

Scenariu:

Fatih Akin

Actori:

Birol Ünel, Sibel Kekilli, Güven Kiraç

Citește mai mult:

Revenir (Jessica Palud, 2019)
Angels and Insects (Philip Haas, 1995)
To Have and Have Not (Howard Hawks, 1944)
Wszystko dla mojej matki (Malgorzata Imielska, 2019)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro