• Ovidiu Pop

First Reformed (Paul Schrader, 2017)

Un film pentru segmentul de public spectator care așteaptă de la un film un singur lucru: adâncime.


Un film complicat, solid, matur, apăsător, greu de văzut. Este dificil să așterni câteva rânduri despre First Reformed. Este sigur doar că acesta nu este un film care face spectatorul să se destindă sau să se relaxeze. Este un film profund religios (deși aș fi fost tentat să îl calific spiritual, dar e mai mult decât atât), psihologic și trist. Executat integral de Paul Schrader, creatorul poveștilor din Taxi Driver (1976), Raging Bull (1980) și Affliction (1997, unde semnează și regia), filmul promite mult de la bun început având un scenarist versat și complex, creator al unor personaje profunde și complicate ca Travis Bickle.

Valoarea filmului crește exponențial prin inspirata alegere a lui Ethan Hawke, excelent în rolul lui Toller, un preot paroh al unei biserici vechi de 250 de ani, cu un rol mai mult turistic decât ecleziastic. Hawke construieste ca un maestru personajul căruia îi dă viața. Toller este un singuratic, devenit introvertit după pierderea fiului sau în războiul din Iraq și despărțirea subsecventă de soția lui. Este atins de o boală grea și nu face niciun efort să se trateze, pare resemnat cu soarta lui și cu perspectiva morții. Începe să bea zdravăn pe măsură ce lucrurile se complică și mai mult în viața lui. Și asta se întâmplă după ce cunoaște un cuplu tânăr foarte implicat în chestiuni legate de protecția mediului. Întâlnirea îl face să conștientizeze problematica poluării și a distrugerii ireversibile a planetei și înțelege aportul brutal al corporațiilor la acest deznodământ, aport alimentat de atitudinea de tacită complicitate a bisericii care pare mai atentă ca niciodată la nevoia sa materială de finanțare decât la chestiunile spirituale sau lumești. Cumva, Toller se vede pe el însuși implicat în bătălia acestor forțe distructive cu propria sa umanitate, blândețe, compasiune, rugăciune.

Spectatorul are acces, ca un chirurg aflat în fața unui torace deschis pe masa de operație, la tot ce are Toller în interior. Acesta este extrem de înzestrat și are ce arăta. Narația preotului este sublimă pe măsură ce filele din jurnalul pe care îl ține zilnic sunt completate și timpul trece. Sunt pregnante referirile biblice din care se întrevăd traumele emoționale adânci ale lui Toller, cicatricile sufletești, rana nevindecată a fiului pierdut. Tocmai acest jurnal expune toată intimitatea personajului în fața spectatorului care asistă gradual, cu un ritm apăsat, la refugiul preotului în spatele propriilor gânduri și idei, la acutizarea sentimentului de claustrofobie, până când, aproape imperceptibil, personajul adânc și cerebral se transformă într-un lunatic, absurd, aproape alcoolic, muribund, absolut rătăcit și cu întreaga lui credință în cele sfinte, pierdută. Totul în jurul său se prăbușește, relația cu Esther (Victoria Hill), ultima sa relaționare umană, se termină, Jeffers (Cedric the Entertainer), șeful lui, îi devine ostil, Michael (Philip Ettinger) se sinucide.

Există similarități între Toller și Travis Bickle, mai ales în partea finală a peliculei. Însă Taxi Driver are o altă abordare și atinge un alt nivel în profunzime.

Prima jumătate a filmului creează o atmosferă specială, fără muzică incidentală, doar cu monologul profund al lui Toller și nu i se poate reproșa decât un ritm greoi, filmul fiind ușor stagnant la un moment dat.

Singurul neajuns al peliculei este virajul spectaculos, prea brusc, pe care îl face scenariul la un anumit moment dat. Momentul ar putea fi marcat de replica ''Do you want me to do that?'' pe care i-o da Toller lui Mary (Amanda Seyfried) când aceasta îl vizitează la casa parohială cu o relatare ușor stranie. Filmul devine altceva din acel moment și o asemenea transformare îi pierde spectatorului încrederea. Povestea devine ușor necredibilă. Scenariul colapsează într-o anumită măsură. Toller îmbracă vesta lui Michael înaintea ceremoniei la care participă toate personalitățile urbei în încercarea de a trage un semnal? Sau poate că își confruntă propria mortalitate? Sau poate că era intoxicat? Sau poate pentru că își pierduse orice urmă a credinței și era dispus să ucidă? Transformarea psihologică a lui Toller este de înțeles, nu și cea ideologică care survine fără o bază coerentă, prea brusc și prea radical. Și pare că noua ideologie este cea care îl forțează cumva să iasă din starea letargică și să acționeze concret.

Până la urmă, nu cred că Schrader a dorit să abordeze o chestiune politică, în niciun caz din perspectiva protejării mediului. Filmul nu se vrea o critică împotriva corporațiilor poluante și nici a bisericii prea tolerante în fața profiturilor.

La final, secvențele sunt apăsătoare, pe măsură ce mulțimea adunată în biserica lui Toller devine nerăbdătoare și acesta se precipită, planul său fiind dat peste cap de sosirea neașteptată a lui Mary. Toller își schimbă înfățișarea, din demonul cu vestă devine un Isus cu o coroană de spini modernă, elementele vizuale sunt greu de urmărit, însă realitatea celor petrecute în casa parohială este lăsată la aprecierea spectatorului. Cred că asta a fost intenția lui Schrader, de a lăsa senzația de halucinant, de ireal, de vis. Personal, am ales varianta unui Toller intoxicat de substanța mortală din pahar și prefer irealitatea ultimei secvențe. Interpretările pot fi, însă, multe.

Sigur că acest film trebuia. Este nevoie de acest tip de filme pentru un segment de public spectator care exact asta așteaptă de la un film: adâncime. Și asta o găsești din plin la First Reformed.

Regie:

Paul Schrader

Scenariu:

Paul Schrader

Actori:

Ethan Hawke, Amanda Seyfried, Cedric the Entertainer

Citește mai mult:

Revenir (Jessica Palud, 2019)
Wszystko dla mojej matki (Malgorzata Imielska, 2019)
Szarlatan (Agnieszka Holland, 2020)
The Square (Ruben Östlund, 2017)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro