• Ana Lupescu

Europa (Lars von Trier, 1991)

Lars von Trier îşi judecă aspru toate personajele într-un film în care nimeni nu îşi poate schimba destinul.

recenzie de film Europa, Lars von Trier

Unul dintre cele mai ciudate filme pe care le-am văzut până acum. Realizat în 1991 în format alb-negru ca filmele anilor ’30 şi cu un comentator pe fundal care imită o şedinţă de hipnoză, filmul te ţine antrenat de la început până la final.


Leopold Kessler este un american venit în Germania anului 1945 pentru a se angaja la compania de căi ferate Europa în calitate de conductor al unui vagon de dormit. Contactul lui cu Katherina Hartmann, fiica patronului companiei, dar şi cel cu ''vârcolacii'' (partizani luptând împotriva forţelor aliate) îi vor schimba viaţa.

Prins între sentimente puternice ca iubirea pentru Katherina şi simţul datoriei, între dorinţa de a le face pe plac tuturor şi simţul umanităţii, Leopold sfârşeşte prin a deveni un instrument docil în mâna unor oameni fără scrupule care doresc cu orice preţ să îl folosească.

Naivitatea lui duce la asasinarea lui Ravelstein, primarul ales de americani pentru oraşul Leipzig, dar şi la tentativa de aruncare în aer a unui tren, eşuată într-o primă fază.

Presiunea exercitată de examinatorii companiei, descoperirea faptului că soţia lui, Katherina, era unul dintre cei care îl şantajau, un călător nervos că pantofii săi lustruiţi nu fuseseră marcaţi cu cretă pe talpă îl determină pe Leopold să arunce trenul în aer după ce oprise în prealabil detonatorul.

Moartea lui Leopold din finalul filmului, descrisă ca rezultat al unui proces de hipnoză, prezintă deznodământul unei poveşti în care nici un om nu îşi poate schimba destinul. Practic, vocea îi spune clar: până număr la 10 vei fi mort, apoi ultimele secunde de viaţă arată lupta şi eşecul. Vocea continuă chiar şi după moarte, ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă este vorba de destin sau pur şi simplu este glasul vieţii, unul etern, pe care nu-l auzim, dar îl urmăm.


Atmosfera sumbră în care regizorul transpune personajele – de remarcat este faptul că niciodată acţiunea filmului nu are loc ziua – formatul de film de epocă, dialogurile preponderent în limba germană şi balansul inedit al camerei reconstituie în primul rînd atmosfera unei epoci măcinate de război, frustrarea înfrângerii şi realitatea colaboraţionismului.


Titlul german Zentropa propune privitorului încă o idee de meditat: trenul şi compania în sine devin o imagine a Germaniei de după război în care tot ce a mai rămas în picioare este simţul onoarei şi al datoriei.

Interacţiunea dintre Leopold şi această lume va fi fatală ambelor părţi: Lars von Trier îşi judecă aspru toate personajele, nimeni nefiind cruţat în final.

Regie: