• Mihai Gîndu

Éperdument (Pierre Godeau, 2016)

Dramă romantică cu accente erotice, inspirată de un caz real, Down by Love redă povestea unui bărbat şi a unei femei de vârste şi categorii sociale diferite care încearcă să evadeze din medii cărora simţeau că nu le aparţin.

recenzie film Down by Love

Cu un scenariu de Pierre Godeau, adaptare liberă după romanul ”Défense d'aimer”, de Florent Gonçalves şi Catherine Siguret, Éperdument este o peliculă realistă, cu acţiunea plasată în spaţiul unei închisori, care vorbeşte despre pasiune şi tabu în viaţa modernă.


Admiratorii Adèlei Exarchopoulos (La vie d'Adèle) o pot revedea în acest film în care joacă rolul unei deţinute. Viaţa din închisoare ne este prezentată fără ”fard”, cu limbajul şi comportamentul specifice unui astfel de mediu. Deţinutele sunt vulgare, uneori agresive, dar se înţelege prea bine că nici nu puteau fi, în fond, altfel, devreme ce au ajuns acolo.

Transferată la un alt penitenciar pentru a fi mai aproape de familie, Anna Amari (Adèle Exarchopoulos) se va adapta doar în aparenţă, rămânând structural o însingurată.

Directorul închisorii, Jean Firmino (Guillaume Gallienne), care era căsătorit şi avea o fetiţă, ne este prezentat ca un tip stilat, cel puţin în aparenţă corect, dar care (se va dovedi pe parcurs) poate fi orbit de o pasiune în asemenea manieră încât să-i dea întreaga viaţă peste cap.

Nu ne este relevat motivul pentru care Anna se afla în închisoare (aflăm doar că nu era criminală), ceea ce îngreunează sarcina spectatorului de a-i completa portretul: tânără, rebelă, dezinvoltă, nepărând totuşi viciată precum unele dintre colegele sale, dar... în ce fel încălcase legea?


Sigur, nu e un film de mare profunzime (între Fedra de Racine, evocată pe parcurs, şi drama tinerei din închisoare nu se poate totuşi pune semnul egalităţii), dar nu este nici unul care să nu capteze atenţia.

Idila care se înfiripă între Anna şi directorul închisorii lasă iniţial impresia că e mai degrabă o stratagemă abilă a tinerei decât pasiune autentică. Şi totuşi, va deveni mai mult decât atât.

Oricum, relaţia lor urmează un curs bizar, în care cei doi vorbesc mereu cu subînţeles şi ai impresia că se joacă unul cu celăllat, deşi Anna afirmă că pentru ea nu e un joc.

”Zeii îmi sunt martori/că nu vreau ceea ce vreau (...) Numeşte-mă soră, dragă Hipolit/sau sclavă/sclavă, mai degrabă” este o replică pe care Anna i-o dă lui Jean după ce au făcut dragoste, care sporeşte această ambiguitate.

În pofida impresiei de dominant a factorului sexual în relaţia lor, încet-încet lucrurile devin mai complicate şi înţelegi că fiecare este captiv într-o lume din care nu poate să evadeze: Anna, din lumea închisorii şi a singurătăţii, iar directorul, din lumea birocratică şi prea puţin atrăgătoare a aceluiaşi penitenciar şi dintr-o căsnicie în care soţia nu-l mai atrăgea.

Începând o relaţie, se eliberează până la un punct, dar rămân captivi în continuare, ceea ce îi va face nefericiţi şi în dezacord cu ei înşişi.


Adèle Exarchopoulos face un rol complex, de văzut scena certei cu mama sau cea când încearcă să-şi pună capăt zilelor, care necesită un plus de interpretare şi cu totul alt registru decât cel de până atunci, iar Guillaume Gallienne joacă la rândul său foarte bine, ilustrând perfect un personaj contradictoriu.