• Mihai Gîndu

Die Unendliche Geschichte (Wolfgang Petersen, 1984)

O poveste cu un mesaj emoţionant, despre o lume fantastică, aflată în pericol, care este clădită chiar pe visurile şi speranţele noastre, de care suntem mult mai legaţi decât ne dăm seama.


Die Unendliche Geschichte (Poveste fără sfârşit) este o punere în scenă fantastică, despre o lume ce pare a exista doar într-o poveste care ajunge în mâinile micului Bastian, un băieţel care îşi pierduse mama şi primea lecţii severe de la tatăl său, care îl povăţuia să lase deoparte visele şi desenele cu inorogi pentru a se concentra asupra vieţii reale.

Într-o zi, urmărit de o gaşcă de bătăuşi, se refugiază într-o librărie unde, prin intermediul proprietarului acesteia, află despre o carte cu o poveste neobişnuită. O subtilizează, fără a uita să promită că o va aduce înapoi.

De aici începe o întreagă aventură, fiindcă ţinutul magic al Fantaziei, în care sălăşluiau fiinţe fantastice, dragoni, monştri şi spiriduşi, este ameninţat de distrugerea provocată de Nimic. Singurul care o poate salva de la pieire este Atreyu, un băieţel războinic, care în misiunea sa trebuie însă să lupte dezarmat şi înfruntând o mulţime de pericole.

Aici este cheia filmului - sau învăţătura sa morală: toţi avem de dus o luptă împotriva răului, dar şi cu noi înşine, numai astfel vom putea făuri o lume de vis.

Atreyu se confruntă cu mai multe încercări grele. Mai întâi, trebuie să treacă printr-o Mlaştină a întristării, unde toţi cei care se lăsau cuprinşi de deznădejde erau înghiţiţi de apele pline de mâl. Băieţelul rezistă, dar îşi pierde calul, care de la un moment dat refuză să mai înainteze şi se scufundă în mlaştină.

Este momentul în care atât Atreyu, cât şi Bastian, care citea povestea, înţeleg că o luptă poate avea şi pierderi, pot fi necesare sacrificii, dar trebuie, neapărat, să mergi mai departe.

Însă alte încercări, şi mai grele, îl aşteptau: cea în care trebuia să treacă de Sfincşii care îi distrugeau cu privirea pe cei ce se îndoiau de ei înşişi, şi cea în care Oglinda Magică, în care fiecare îşi putea vedea adevăratul sine, îi făcea chiar şi pe cei virtuoşi sau bravi să descopere laturi întunecate, până atunci necunoscute, ale propriilor personalităţi.

Atreyu primeşte de la o creatură fantastică răspunsul privind urmarea: trebuie să ajungă la Oracolul de la Miazăzi, singurul în măsură să-i spună cum putea fi salvată Crăiasa care domnea în Fantazia, pentru a opri înaintarea Nimicului.

Singur nu o putea face, dar ajutat de un dragon şi purtând la gât un medalion magic, va reuşi.

Acolo însă va afla ceva care-l va deruta: salvarea trebuia să vină din atribuirea unui nou nume Crăiesei, lucru pe care nu-l putea face decât o fiinţă umană, aflată în afara Fantaziei.

Chiar şi confruntarea cu monstrul Gmork, reprezentantul forţei răului, îi aduce lui Atreyu o surpriză: de fapt, de la acesta află că Fantazia era o lume construită din visele şi speranţele oamenilor, iar faptul că aceştia nu mai credeau în propriile vise ducea la apariţia Nimicului şi la distrugerea Fantaziei.

Deşi victorios în faţa lui Gmork, Atreyu nu mai reuşeşte să ajungă la timp la Bastian, care, fără să ştie, era şi el implicat în povestea pe care o citea.


Die Unendliche Geschichte este o poveste despre eterna confruntare dintre bine şi rău, despre curaj şi despre dorinţa de a învinge resemnarea, dar mai ales despre tainele şi puterile ascunse pe care le avem sădite în noi înşine, despre nemărginita putere de a visa, care nu este o fugă laşă din calea problemelor vieţii, aşa cum eronat susţinea tatăl lui Bastian, ci poate conţine în ea însăşi germenele creării unei lumi noi, mai bune. Fiindcă micul Bastian devine, la rândul său, un erou, dar prin propria cale: lăsându-se purtat de imaginaţie.

Desigur, animaţia din 1984 nu este comparabilă cu proiecţiile 3D şi efectele speciale din ziua de astăzi. Dar nici nu şi-a propus asta, ci a încercat doar să fie o animaţie interesantă, captivantă vizual, cu mijloacele de la vremea respectivă, şi în asta a reuşit pe deplin.

Povestea atrage, te ţine în tensiune, prezintă atât binele, cât şi răul şi este ingenioasă.

Un aspect perfectibil poate fi constituit de unele dialoguri în care Atreyu tot întreabă ”cum fac asta?”, ”dar de ce?” ş.a.m.d, chiar admiţând că nu ştia cum să procedeze pare un pic hilar în loc să fie impresionant, dar este un neajuns minor în comparaţie cu celelalte plusuri ale peliculei regizate de Wolfgang Petersen, şi de fapt ar fi cam singurul cusur pe care i l-am găsit.

Este o poveste în egală măsură pentru bunici şi copii, dar reprezintă mai mult decât atât: reuşeşte să aibă şi un rol educativ fără să pluseze inutil, cum se mai întâmplă în alte producţii.

Am spus mai devreme, în relatarea acţiunii, că Atreyu nu mai reuşeşte să ajungă la timp la Bastian.

Povestea însă nu se termină aici.

Există o continuare, şi, deşi pelicula e foarte veche, poate există copii şi adolescenţi din generaţia de azi care nu au vizionat-o şi care ar putea fi interesaţi să o facă, şi nu vreau să le stric surpriza.

Pot spune doar că există o urmare, şi o puteţi afla vizionând filmul, care, să nu uităm, este o ”Poveste fără sfârşit”...

Regie:

Wolfgang Petersen

Scenariu:

Wolfgang Petersen, Herman Weigel, Michael Ende (roman)

Actori:

Noah Hathaway, Barret Oliver, Tami Stronach

Citește mai mult:

Valley of Flowers (Pan Nalin, 2006)
Aguirre, der Zorn Gottes (Werner Herzog, 1972)
Almost Famous (Cameron Crowe, 2000)
The Fall (Tarsem Singh, 2006)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2021 blogdefilm.ro