• Mihai Gîndu

Articol: De ce avem nevoie de film?


...Tema e vastă şi complicată. Voi încerca să ofer un răspuns, evident prin prisma experienţei proprii, cât mai sincer şi mai neelaborat cu putinţă. Sper ca şi alţi cinefili să găsească în el un ecou al propriilor gânduri. Eu cred, în primul rând, că omul are nevoie de ficţiune. De o altă lume, în care să evadeze. Îl voi cita, înainte de toate, pe Voltaire: ”Lumea aceasta, teatru de orgoliu şi de rătăcire, este plină de nefericiţi care vorbesc despre fericire”. Vedeţi? Niciodată nu suntem mulţumiţi de propria soartă, şi este de înţeles, atât timp cât viaţa pe Pământ presupune în primul rând suferinţă şi nefericire. Ca atare, vom evada imediat, cu primul prilej, într-o lume magică, fabuloasă, în care visele prind viaţă, în care totul este posibil, în care nu există tabuuri: lumea filmului. Câţi dintre noi nu am râs şi nu am plâns odată cu eroul/eroina, câţi dintre noi nu ne-am dorit un anume sfârşit, câţi dintre noi nu am simţit că totul devine posibil pe ecran, că scenaristul şi regizorul au împlinit şi ceva din propriile noastre fantezii în opera lor? Fiindcă lumea cinema-ului are această însuşire unică, paradoxală: deşi este o ficţiune, o plăsmuire a minţii, deşi cei care iau parte la ea ştiu, cu toţii, acest lucru, este o lume vie. Care doare, bucură sau te poartă pe culmi, la fel ca în realitate. Trăieşti prin ea, trăieşti odată cu ea. Personal, de cele mai multe ori, când vizionez un film, uit de mine însumi, de societatea în care trăiesc, de vremea de afară sau de cursul dolarului. Mă transpun cu totul în subiectul poveştii de pe ecran, care acţionează asupra mea ca un drog. Dar filmul nu este doar o ”fabrică de iluzii”, ci îţi transmite emoţii vii, reale, te face să empatizezi cu personajele, să suferi, să râzi sau să plângi. E drept, nu toate filmele au ”happy-end”. Acel happy-end cerut, de cele mai multe ori, de public şi oferit, în multe rânduri, de scenarist. Dar şi dacă nu îl au, ne oferă un exerciţiu de imaginaţie formidabil, ne îndeamnă să reflectăm asupra vieţii şi asupra deciziilor pe care le luăm, ne stimulează facultatea creativă. Toate aceste lucruri, şi încă multe altele, doar prin intermediul unui proiector sau al unui fişier AVI salvat în calculator. Nu este minunat? Şi cred că, indiferent că iubim drama, comedia, aventura sau ficţiunea, că suntem fani thriller, horror sau science-fiction, că ne plac sfârşiturile dure sau cele lacrimogene, vom găsi mereu ceva care să ne mulţumească, care să ne deschidă drumul către fericire. Acea fericire, despre care, conform citatului, toţi vorbim, fără a o putea cu adevărat atinge... Dar tindem către ea. Şi asta este foarte important.

Citește mai mult:

In Memoriam: Draga Olteanu Matei (1933–2020)
In Memoriam: Vladimir Găitan (1947–2020)
In Memoriam: Sean Connery (1930–2020)
Articol: Mubi... or not movie?
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro