RECENZIE DE FILM

  • Mihai Gîndu

Cold Meridian (Peter Strickland, 2020)

Un scurtmetraj dens, bizar, care tratează tema interdependenţei dintre actor/performer şi spectator/internaut într-un mod aparte, sugerând deopotrivă pasiunea voyeuristică, dar şi o posibilă depersonalizare.


recenzie de film Cold Meridian

Repetiţiile au avut loc în spaţiul Academiei de Dans din Budapesta, în decembrie 2019.

O femeie priveşte fix camera, în timp ce este spălată pe cap. Privirea ei are ceva straniu, hipnotic, greu descifrabil.

”Sunteţi spectatorul numărul 14.732”, rosteşte la un moment dat, pe un ton aproape fără inflexiuni, în timp ce o altă femeie priveşte ecranul laptop-ului.

”M-aţi privit ieri seară. Aţi lăsat un comentariu”, continuă prima.

Relaţia real-virtual, interdependenţa dintre actor/interpret şi internautul care priveşte fascinat, asemeni unui veritabil voyeur, sunt abordate de Peter Strickland direct, dar şi cu un aer de mister. Simţi acei fiori ai dependenţei de internet, pe care poate şi tu i-ai încercat în viaţa de zi cu zi, intuieşti că imaginea virtuală este vie, dar tinde să devină depersonalizată.

Imagini ce sugerează violenţa. O rolă cu peliculă de film. Dialoguri şoptite – toate sunt amestecate de regizorul englez într-un melanj teribil, al cărui sens pare a fi, în primul rând, de a pătrunde în interiorul greu accesibil al fiecăruia, acolo unde dorinţele, temerile, dar şi pasiunea fiecăruia sunt greu controlabile.

Poate, un domeniu al subconştientului, un tărâm ”interzis”. Unde goliciunea şi scenele de sex amestecate cu violenţă îşi găsesc deplină acoperire în trezirea instinctelor primare.

Strickland are aceeaşi pasiune pentru introspecţie, dublată de o oarecare aplecare către morbid pe care o găsim şi în lungmetrajele sale, doar că aici, în acest scurtmetraj, creează o compoziţie densă, complexă, pe care o vei parcurge în doar câteva minute.

Numerele rostite reprezintă ”identitatea” spectatorilor – oare toţi suntem prinşi într-o imensă reţea de internet, dar şi a propriilor dorinţe, în care tindem să ne asemănăm prea mult unii cu alţii, să ne aneantizăm într-un uriaş vârtej al instinctelor?

Sfârşitul este doar în aparenţă ambiguu – un spectator priveşte, vizibil surescitat, imaginea aceleiaşi femei, care îi spune, impasibilă, ”sunteţi spectatorul numărul...”.

Mesajul lui Strickland mi se pare clar: acest carusel nu se va opri, vom deveni numere care privesc alte numere, rătăciţi într-o imensă reţea virtuală, dar şi în hăţişul instinctual care ne-a mânat acolo. Pare o capcană fără ieşire – şi totuşi una fascinantă, dacă putem privi dincolo de probabila depersonalizare.


Ce mi se pare notabil în acest scurtmetraj pe care îl recomand ca pe unul aparte este că îmbină o realizare specială, originală, ce trădează o ştiinţă a camerei pe care nu toţi regizorii o au cu un mesaj profund, care merită decriptat şi analizat pe îndelete. Deseori, poţi întâlni o filmare deosebită, dar fără un mesaj clar, sau un mesaj explicit, pierdut însă într-o realizare de duzină. În opinia mea, Peter Strickland reuşeşte să confere calitate ambelor elemente. (Am întâlnit şi opinia, e drept, elegant argumentată, că acest short al regizorului britanic, în pofida unei realizări destul de bune, nu ar avea mai nimic de spus. Rămân la părerea, că, dimpotrivă, are foarte multe de transmis într-o formulă comprimată).

Regie:

Peter Strickland

Scenariu:

Peter Strickland

Actori:

Juli Jakab, Márton Kristóf, Máté Váth

Citește mai mult:

recenzii filme
1 Dimension (Yue Lü, 2013)
recenzii filme
Nimic (Yorgos Lanthimos, 2019)
recenzii filme
What Did Jack Do? (David Lynch, 2017)
recenzii filme
Last Fragments of Winter (Edmund Yeo, 2011)