• Mihai Gîndu

Articol: Clişee... clişee...


...Frumoasele mele clişee, aş încerca să adaug, dacă nu mi-ar fi teamă nu atât de faptul că nu sunt, cum ne învăţa cântecul, lalele, cât mai ales de acela că nu sunt frumoase...

Este ştiut, orice film trebuie să respecte anumite reguli, trebuie să aibă anumite ingrediente. Deşi afirmam, într-un alt material, că nu poţi da "reţete" pentru ca un film să fie de succes şi (mai ales) de valoare, fiindcă cinematografia este, în primul rând, o artă, e limpede că nu poţi imprima orice pe o peliculă şi să şi reuşeşti să faci un film.

Ştiinţa alternării cadrelor, introducerea, camera focalizată pe detalii, dialogurile dintre personaje, conflictele, finalul aducător de sensuri sau interpretări noi – toate acestea îşi au rolul lor.

Însă chiar atât să ţină producătorii la noţiunea de film de succes, aşa cum este văzută în prezent, încât să nu poată renunţa la unele clişee nedorite?

Îmi amintesc că am întâlnit de nenumărate ori formularea "ştiu că pare ciudat, dar...", după care urma o continuare de genul "cred în fantome" sau "mi s-a părut că aud voci" etc. Şi am stat şi m-am întrebat: de ce nu, pur şi simplu, "eu cred în fantome" sau "am auzit voci", fără acel "ştiu că pare ciudat", întrebuinţat până la epuizare de scenarişti? În fond, ce ni se mai poate părea azi anormal, când SF-urile de pe vremea bunicilor aproape că au devenit realitate? (La fel şi formularea "ştiu ce am văzut/I know what I saw"). Se tem oare cei care fac un film că fără această precizare spectatorul ar începe să protesteze la adresa scenariului?

Apoi, tot de zeci de ori, am întâlnit în cadrul disputelor domestice replicile "Ce ştii tu cu adevărat despre mine ca să-mi vorbeşti aşa? Nu ştii nimic despre mine!" sau "Te uiţi la tine cum arăţi?". Bun, o fi mers o dată, dar trebuie să meargă de 200 de ori, de fapt ori de câte ori personajele au ceva de împărţit?

De la cuvinte să trecem la scene.

Cred că secvenţa cu personajul care, într-un film thriller sau horror, intră într-o cameră aflată în clarobscur şi scapă pe jos un pahar sau o farfurie care se sparge, evident cu zgomot, sporind teama eroului/eroinei am întâlnit-o de zeci de ori, în filme mai noi sau mai vechi. Ca şi cea în care, cam în aceleaşi împrejurări, afară începe să tune şi să fulgere – cu menţiunea că acest al doilea tip de clişeu mi se pare mai atractiv şi mai puţin deranjant decât primul.

Despre eroii filmelor de acţiune care dezamorsează o bombă cu ceas exact în momentul în care mai erau câteva secunde până la explozie, după ce în prealabil trecuseră peste nenumărate obstacole care păreau a le face misiunea imposibilă, ca şi despre cei care merg pe fuzelajul avionului sau pe capota maşinii aflate în mers, de unde mai fac şi salturi reuşite la centimetru nu mai are sens să detaliez – sunt convins că aţi văzut acest gen de scene de nenumărate ori.

Merită totuşi să amintesc că m-am amuzat oarecum la o secvenţă dintr-un film de acţiune cu Bruce Willis de acum mult timp (cred că din seria Die Hard) în care eroul, desculţ, păşea printre (şi chiar pe) cioburi de sticlă înaintând, înarmat, către un inamic – şi în acest timp reuşind chiar să tragă de câteva ori din ţigară, în pofida rănilor provocate de cioburi! Mi s-a părut mai curând o fază comică decât una serioasă, cum se voia a fi.

Însă surpriza am avut-o de curând văzând într-un alt film de acţiune, al cărui titlu nu-l mai reţin, dar era oricum de dată mai recentă, o scenă copiată parcă la indigo, doar că, e drept, lipsea din peisaj consumul de tutun...

În încheiere (deşi lista e mult mai cuprinzătoare), ar mai putea fi amintită şi scena în care un psiholog sau un psihiatru se află în mijlocul unei mulţimi care pare a-l analiza (şi a-l pune într-o postură jenantă) ea pe el...

Desigur, pentru amuzament merge. O dată – şi poate chiar de mai multe ori.

Dar pentru a face film de calitate ar trebui adusă mai multă inovaţie şi ar trebui să se renunţe la un anumit tip de clişee care mai mult dăunează credibilităţii ansamblului.

Citește mai mult:

In Memoriam: Draga Olteanu Matei (1933–2020)
In Memoriam: Vladimir Găitan (1947–2020)
In Memoriam: Sean Connery (1930–2020)
Articol: Mubi... or not movie?
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro