• Ovidiu Pop

Capone (Josh Trank, 2020)

Tom Hardy face un veritabil one-man show în rolul unui Capone decrepit.

Titlul face referire directă la subiectul abordat: viața faimosului Alphonse "Al" Capone, supranumit Scarface, gangster american din perioada Prohibiției, cel care și-a căpătat notorietatea conducând cu mână de fier temuta grupare de crimă organizată Chicago Outfit. Cu o linie neclară între realitate și legendă, biografia tumultuoasă de nelegiuit l-a făcut pe Capone să devină poate cel mai cunoscut interlop din toate timpurile. Afacerile sale cu băutură, alianțele dubioase cu politicieni, masacrul din noaptea Sfântului Valentin în anul 1929 al cărui responsabil a fost, celebra condamnare pentru evaziune fiscală care l-a aruncat după gratii în închisoarea Alcatraz la 33 de ani, pierderea facultăților mintale din cauza sifilisului, toate au făcut din Capone un subiect extrem de suculent pentru cineaștii din toate timpurile. Astfel, personajul Scarface sau altele inspirate din viața reală a lui Capone au fost interpretate începând din anii '30 de actori relevanți, de la Edward G. Robinson sau George Raft până la Robert de Niro ori Al Pacino.

A sosit rândul lui Tom Hardy să intre în pielea personajului-gangster, într-o producție regizată și scrisă de Josh Trank, film biografic care abordează o perspectiva inedită asupra ultimului an din viața gangsterului, perioadă a vieții lui Capone mai puțin vizibilă publicului. După ce executase 10 ani de închisoare, eliberat condiționat din cauza formei avansate de demență de care suferea în urma sifilisului (pentru care nu exista niciun tratament în epocă), Capone și-a petrecut ultimele luni din viață la reședința sa din Florida, înconjurat de familie. Foarte slăbit, cu multiple pareze, cu mintea rătăcită din pricina leziunilor neurologice ireversibile (în ciuda faptului că începuse tratamentul experimental cu penicilină), suferind atacuri cerebrale și de inimă, Capone este imaginat de viziunea lui Trank ca fiind un om bântuit de fantoma propriului său trecut însângerat, terifiat de viziuni ale celor asasinați și terorizat de propria sa neputință. Falit, suspicios până la paranoia, vânat constant de FBI, incapabil măcar să își fumeze notoriul trabuc, țintuit în scaun pentru majoritatea orelor zilei, Capone nu amintește cu nimic de ferocitatea și autoritatea gangsterului care terorizase cu 10 ani în urmă orașul Chicago și îngrozise o lume întreagă.


Abordarea personajului lui Trank este inedită, în ciuda faptului că unii ar putea considera subiectul ca fiind ''tocit''. Tocmai această abordare îi dă șansa lui Tom Hardy să compună personajul: un chip schimonosit, o voce metalică bizară, un bolnav supus constant convulsiilor și halucinațiilor psihotice. Actorul se achită de sarcina deloc facilă și se transformă într-un Capone decăzut, o ființă decrepită, care aproape că inspiră milă. Hardy face un veritabil one-man show sub un machiaj greu căruia nu îi lipsește celebra cicatrice. Poate că Josh Trank a urmărit o umanizare a personajului său, o desprindere a acestuia din legenda grea care îl însoțește permanent pe Capone ori a forțat nașterea unui simțământ straniu de ''simpatie pentru diavol'', o compasiune involuntară a publicului pentru un personaj dezorbitat care nu poate pretinde a culege milă după ce o viață întreagă a semănat violență și moarte.

Fără pretenții artistice și fără să expună întregul potențial al excelentului Hardy, cu un scenariu lipsit de intrigă care se rezumă exclusiv la etalarea suferințelor fizice și psihice ale unui om, Capone face publicul să se întrebe dacă, până la urmă, merită din punct de vedere cinematografic să fie exploatat în acest mod o viață chinuită, o maladie cumplită, indiferent de numele sau biografia personajului în chestiune. Mai mult decât atât, în ultima parte a filmului, personajul ajunge să fie ridiculizat (trabucul este înlocuit, la sfatul medicului, cu un morcov) și anumite secvențe sunt atât de superficiale încât ar stârni râsul dacă nu ar fi aproape dezgustătoare. Este cazul secvențelor în care Capone, înarmat cu o armă aurie, trage la întâmplare în propria lui casă, purtând la vedere scutece pentru incontinență.


Poate că absența de pe generic a lui Tom Hardy ori a Lindei Cardellini, Matt Dillon și Kyle MacLachlan (toți trei în roluri nesemnificative și deloc ofertante pentru capacitatea lor) ar fi făcut ca acest film să treacă aproape neobservat. Păcat însă că o atare abordare isteață, în loc să fie dezvoltată ingenios, a condus la realizarea unui film în care personajul principal, dincolo de eforturile lui Hardy, mai presus de reputația lui Capone, nu provoacă spectatorului nicio emoție, nu îi stârnește niciun sentiment, poate doar o senzație de plictiseală amestecată cu indispoziție.

Regie:

Josh Trank

Scenariu:

Josh Trank

Actori:

Tom Hardy, Linda Cardellini, Matt Dillon

Citește mai mult:

Le Cercle Rouge (Jean-Pierre Melville, 1970)
Correspondências (Rita Azevedo Gomes, 2016)
12 (Nikita Mikhalkov, 2007)
Les misérables (Ladj Ly, 2019)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro