• Ovidiu Pop

Bølgen (Roar Uthaug, 2015)

Un action-thriller autentic, de primă mână, care reușește să impresioneze fără să respecte deloc rețeta americană.


Despre cinematograful scandinav am numai cuvinte de laudă. Poate nu sunt atât de aclamate ca producțiile suedeze sau daneze, însă filmele turnate în Norvegia au imensa calitate de a proiecta publicului o imagine despre frumusețea, cultura și istoria acestei țări. Încă de acum aproape 70 de ani, când Kon-Tiki (1950) câștiga premiul Oscar, cinematograful norvegian a avut multe de spus și arătat pe ecranele lumii. Chiar dacă acel Oscar pentru film documentar a rămas singurul din palmaresul cineaștilor norvegieni, sunt sigur că vor urma și altele.

Făcut cumva în stilul anumitor producții de la Hollywood care au asigurat succese uriașe de casă, Bølgen nu a coborât standardele de gen: are acțiune din plin, suspans, cataclism, peisaje idilice spulberate și transformate în decoruri de coșmar. Bølgen nu are pretenția de a fi un film mare și nici nu ar fi putut să câștige vreun trofeu important. Este însă la fel de adevărat că este un action-thriller autentic, de primă mână, care reușește să impresioneze. Și face asta, fără să respecte deloc rețeta americană: cataclismul iminent este prezentat exclusiv din perspectiva extrem de personală a geologului și cap de familie Kristian (Kristoffer Joner), a soției sale Idun (Âne Dahl Torp), a fiului adolescent Sondre (Jonas Hoff Oftebro) și a încântătoarei mezine Julia (Edith Haagenrud-Sande). Regizorul Roar Uthaug nu a avut intenția de a așeza greutatea filmului pe tsunami-ul însuși, pe efectul distructiv al acestuia ori pe dezastrul rămas în urma apelor. Uthaug centrează atenția spectatorului aproape exclusiv asupra dramei umane, spre profunda iubire pe care cei patru membri ai familiei și-o poartă reciproc, până la sacrificiul efectiv al unuia pentru celălalt, fără limite și fără ezitare. Într-un anumit fel, întreaga teroare pe care o imprimă cataclismul este redată și receptată la nivelul personajului, al individului. Valul poate distruge o casă, un drum sau un oraș întreg. Tragedia nu este generalizată, privită ca un concept ori ca un eveniment. Tragedia se petrece la nivel personal, pe palierul spiritual al fiecărui personaj expus să piardă ceva din ceea ce prețuiește cel mai mult: familia.

Filmat în districtul Sunnmøre, în regiunea Geirangerfjord care face parte din patrimoniul UNESCO, lui Bølgen nu avea cum să îi lipsească o imagine maiestuoasă, impecabilă. Cu beneficiul frumuseții naturale uluitoare, imaginea filmului nu are nevoie prea mare de efecte speciale. Nici în secvențele în care dezastrul se dezlănțuie, spectatorul nu este intoxicat cu efecte abundente sau neverosimile. Spectatorul deja știe ce urmează să se întâmple, a fost pregătit pentru aceste momente: sunt doar zece minute de la declanșarea alertei, timp în care populația poate fi evacuată și salvată. În acest fel, imaginația spectatorului lucrează intens și substituie cu succes tehnica CGI, folosită de această dată cu moderație. Rezultatul este o notă mare de realism în imaginile catastrofice care reușesc să mențină o calitate cinematică neîndoielnică.

Lansat în același an cu americanul San Andreas (2015), Bølgen nu dezamăgește prin exces. Spre deosebire de personajul atotputernic al lui Dwayne Johnson, Kristian nu este un super-erou. Nu este viguros, ci mai degrabă firav, nu cunoaște tehnici de supraviețuire ori de luptă, își cunoaște doar meseria de geolog. Alegerea lui Kristoffer Joner pentru rolul lui Kristian pare a fi realmente inspirată. Spectatorul poate, în sfârșit, să se identifice cu personajul, un om ca toți ceilalți. Filmul poate deveni oricând povestea oricui. Probabil că această viziune a lui Uthaug și construcția filmului în stilul cinéma vérité pur european, cu realismul său uluitor, face din Bølgen o vizionare extrem de interesantă.

Regie:

Roar Uthaug

Scenariu:

John Kåre Raake, Harald Rosenløw-Eeg

Actori:

Kristoffer Joner, Ane Dahl Torp, Jonas Hoff Oftebro

Citește mai mult:

Nightbreed (Clive Barker, 1990)
Le Cercle Rouge (Jean-Pierre Melville, 1970)
Les misérables (Ladj Ly, 2019)
Lost Highway (David Lynch, 1997)
  • Facebook
  • Instagram
  • Twitter

România © 2020 blogdefilm.ro